875,5 milioane euro, aprobate de Comisia Europeană pentru Autostrada București – Sibiu

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Comisia Europeană a anunţat pe 3 septembrie, aprobarea unei investiţii în valoare de 875,5 milioane euro de la Fondul de Coeziune pentru construirea primei faze a Autostrăzii Sibiu-Piteşti.

„Alocarea acestor bani din partea UE este o imensă victorie pentru România și o certitudine că banii vor veni iar autostrada se va realiza”  consideră Sorin Apostoliceanu, candidatul Partidului Național Liberal Argeș la primăria municipiului Pitești.

Coridorul va oferi o legătură neîntreruptă de-a lungul României, de la portul Constanţa şi până la vama Nădlac, legând centrul şi vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi.

Guvernul a obținut finanțarea lucrărilor pentru 53,4 km din cei 122 km ai autostrăzii – tronsoanele 1,4 și 5. Este asigurată astfel finanțarea porțiunii de autostradă care va închide Coridorul IV paneuropean ce leagă sud-estul României de Occident.

“Este o veste uriașă pentru noi. Înseamnă că autostrada, în sfârșit, se va realiza. Între timp, s-a deschis, încă din 30 martie, șantierul pe tronsonul 1, Sibiu-Boița, stadiul fizic al lucrărilor fiind acolo de 21%. În 11 mai, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 5 al autostrăzii, între Pitești și Curtea de Argeș, unde primele lucrări vor putea începe chiar în această toamnă. Pe tronsoanele 2 și 3 sunt depuse documentațiile și urmează să fie lansată licitația. Pe tronsonul 4, ofertele depuse sunt în curs de evaluare. Deci, se poate!” a declarat Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL Argeș la primăria municipiului Pitești.

„Pentru municipiul nostru, pentru întreg județul, înseamnă nu doar mai multe locuri de muncă, dar și o reală  dezvoltare a consumului, a investițiilor colaterale, o mai bună calitate a vieții. Acolo unde se fac investiții, mai ales mari investiții, economia se mișcă: de la cei care dețin un butic și până la marii investitori” este de părere Sorin Apostoliceanu.

Comisia Europeană subliniază că aceasta va fi prima autostradă care va traversa Munţii Carpaţi, permiţând o mai bună conectivitate în România de-a lungul coridorului Rin-Dunăre.

Departamentul de Comunicare al PNL Pitești

 (Comandat de Partidul National Liberal, Filiala Argeş, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200012, publicat de Press Enterprice EDV)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Write A Comment