Dan Puric: “Experimentul Piteşti nu este o infirmitate, este o demnitate!”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

De multă vreme sala Casei Sindicatelor din Piteşti n-a fost atât de plină ca săptămâna trecută, atunci când Dan Puric şi-a expus teoria despre martirii neamului românesc. Sala s-a umplut până la refuz cu o oră înaintea începerii evenimentului, semn că şi piteştenii iubesc Adevărul, Speranţa şi au disperată nevoie de ele. După încheierea conferinţei, maestrul a avut amabilitatea de a sta de vorbă cu noi despre ceea ce laureatul premiului Nobel, Alexandr Soljeniţîn, caracteriza drept „cea mai cumplită barbarie contemporană”: „Experimentul Piteşti”.

„Experimentul Piteşti e unic, nepereche“

# Cum vedeţi faptul că în Piteşti nu există nici măcar un muzeu în memoria victimelor sinistrului experiment derulat aici de comunişti?
– Sunt lucruri suprapuse. În primul rând, 50 de ani de ascundere, de teroare informaţională, de fapt – cum a fost, ocultare puternică după 1990 şi lipsa accesului la memorie, la informaţie. Şi apoi distrugerea reflexului românului de a-şi căuta demnitatea, trecutul. El a fost setat să trăiască un moment, clipa. Trăieşte-ţi clipa, asta este… El are un trecut tip mini-jup, până dimineaţă, şi are memorie de peşte de acvariu, în trei secunde a uitat ce i-a făcut ăla. Se hrănesc cu pureci de baltă. Au comportament de acvariu. Dar iată că el iese, nu numai aici, dar şi în alte părţi ale ţării. Înseamnă că domnii nu au câştigat partida. Trebuia să fim terminaţi.
# Cu ce poate fi comparat, după părerea dumneavoastră, „Experimentul Piteşti”?
– Cu nimic. Este, spre nefericirea noastră, unic. Se pare că e unic, e nepereche. Soljeniţîn, când a citit, a zis “aşa ceva în Rusia nu s-a întâmplat!”. Îi lichida, îi împuşca, îi băga în gropi, dar aşa ceva…Să puneţi în ecuaţie teroarea psihiatrică, sufletele distruse în ani de zile, oameni distruşi…
# Apropo de Soljeniţîn, a spus că nici măcar naziştii nu au făcut aşa ceva cu Holocaustul.
– Nu, nu se compară. Acestea sunt lucruri care nu suportă comparaţie. Şi nici nu trebuie să facem în ultimă instanţă un fel de olimpiadă a totalitarismelor. Românul întotdeauna a fost sensibilizat de durerea altuia. Dar pe nimeni nu sensibilizează durerea noastră, din ăştia care ar trebui să fie de facto responsabili. Noi trebuie să ne legitimăm în faţa lumii cu demnitatea noastră. Piteştiul nu este o infirmitate, Piteştiul este o demnitate, Aiudul la fel.  Aici s-a rezistat, s-a dăinuit, aici oamenii s-au jertfit. Este un lucru cu care, cum să zic, în faţa lumii nu te lauzi, dar în faţa lui Dumnezeu poţi să te arăţi. Icoana asta a Lui, e o jertfă, nu?

# Dar nu ar trebui să afle, să ştie lumea, aşa cum se practică în Occident ?
– Ba da…O secundă, ei deschid lucruri pe care vor ei să le afle. Ei lucrează pe porţiuni, pe parţiale. Iar adevărul nu poate fi pe parţial. Adevărul este TOT, ori nu e deloc. E ca în dragoste, nu poţi să iubeşti jumate. Cică “iubesc jumate din tine, te iubesc aşa şi-aşa”. Iubirea este absolută. Şi din punctul meu de vedere, ei au rămas, nu şi-au făcut tema. Noi faţă de istorie ne-am făcut-o. Ei nu şi-au făcut tema. Înseamnă că peste vreo 30, 40 de ani, în politica internaţională o să le cadă bine să recunoască. Pe mine nu mă interesează ce fac ei, pe mine mă interesează ce mărturisesc eu, în viaţa asta pe care o am.
# Ce loc are Experimentul Piteşti în istoria comunistă, între ’45 si ’89?
– Cum să zic, în istoria comunistă el are locul de genocid, de masacru, de experiment cel mai sinistru, dacă pot să îl cataloghez. S-a ales o ţară şi dintr-o ţară, un oraş, o închisoare dintr-un oraş, să fie cât mai departe de Bucureşti. Este un caz care ajunge în zonele clinice, în zonele patologiei şi de fapt a căderii umane fantastice.
# Ce vă leagă de Piteşti şi de Argeş?
– Păi, ce mă leagă de fiecare colţ al Ţării Româneşti care a pătimit. Vin din Basarabia, ce mă leagă de Basarabia? Pesemne… sângele ăsta vărsat. În mod special faţă de Piteşti mă leagă zona, pentru că acest pământ a dat oameni de o demnitate teribilă, a dat Brătienii, l-a dat pe mareşalul Antonescu, oameni de o demnitate extraordinară, de o forţă extraordinară. Petre Ţuţea, Goleştii…

***

Cine este Dan Puric

Dan Puric este actor şi regizor român, care a jucat în piese de teatru şi în filme. Printre cele mai cunoscute piese în care a jucat se numără “O scrisoare pierdută” şi “O noapte furtunoasă”. De asemenea, a făcut parte din distribuţia filmului, Orient Expres (2004), regizat de Sergiu Nicolaescu.
Născut pe 12 februarie 1959 în Buzău, artistului îi place să spună că este din Basarabia. Discipol al maestrului Dem Rădulescu, este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Din 1988 şi până în prezent, Puric este actor şi regizor pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. În paralel, el susţine conferinţe în toată ţara, adevărate întâlniri oratorice.
A publicat două cărţi: “Cine suntem”, în 2008 şi “Omul frumos”, în 2009.

***

„Aici s-a rezistat, s-a dăinuit, aici oamenii s-au jertfit. Este un lucru cu care, cum să zic, în faţa lumii nu te lauzi, dar în faţa lui Dumnezeu poţi să te arăţi. Icoana asta a Lui, e o jertfă, nu?”
Dan Puric

„Se regizau şi scenete sexuale, la ordinul lui Ţurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: „asinul” e felat de „Maria Magdalena”, „Iosif” sodomizează „asinul”, care la rândul lui stă cu botul în poalele „preacurvei fecioare Maria”, sodomizată concomitent de „Iisus”. Reeducaţii, în frunte cu Ţurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioşi, porecliţi „misticii”. Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credinţă. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credinţă era zguduită din temelii (…)”
din studiul lui Alin Mureşan
„Reeducarea prin tortură”, Memoria, nr. 4/2006.

***

Despre „Experimentul Piteşti”

Acesta este numele sub care s-au desfăşurat unele dintre cele mai groaznice atrocităţi ale omului împotriva omului, în perioada comunistă. Experimentul Piteşti s-a desfăşurat în Penitenciarul Piteşti, în perioada 1949-1952, şi s-a manifestat prin torturarea deţinuţilor şi “reeducarea” lor. Cei mai mulţi dintre cei închişi aici erau studenţi şi elevi, membri ai unor grupări interzise de comunişti, precum Partidul Naţional Tărănesc, Partidul Naţional Liberal sau Garda de Fier, şi erau denumiţi “inamici ai poporului”.
“Reeducarea prin tortură” sau “Fenomenul Piteşti” avea ca scop schimbarea credinţelor, ideilor şi convingerilor politice şi religioase ale deţinuţilor, totul sub controlul Partidului Comunist Român. S-a practicat masiv metoda spălării creierului prin tortură, fiind un moment unic în istoria Europei de Est.
Cu timpul, unii deţinuţi deveneau la rândul lor torţionari. Aveau de ales între a tortura şi a fi torturaţi de alţii. Cu timpul, ei îşi trădau prietenii, părinţii, convingerile politice, religioase, ideologice. Erau reeducaţi. Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă Eugen Ţurcanu, fost deţinut politic, închis pentru mişcare legionară, care a devenit liderul torţionarilor din acel penitenciar. Lui, ca şi altora, i se promisese accesul cu grade în cadrul Securităţii. 
Ţurcanu a fost găsit vinovat pentru moartea a 30 de deţinuţi şi torturarea altor 800. El a fost condamnat la moarte şi executat la Jilava, pe 17 decembrie 1954. În total au fost 22 de torţionari condamnaţi, dintre care doar 16 au fost executaţi.

Material realizat de Florin Necula

Write A Comment