La famiglia/Mihai Rotaru, soția lui și sora lui sunt, oficial, cei mai mari samsari ai României, în cazurile ANRP rezolvate cu…prioritate

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Ultimul raport al Curții de Conturi (CC) făcut public în acest an pe subiectul ANRP arată un clasament șocant, privind afacerile familiei Mihai Rotaru. Conform CC, primii români care au obținut cei mai mulți bani de la stat, prin metoda soluționării dosarelor ANRP cu prioritate, sunt Mihai Rotaru (cazul Câmpineanu), soția sa (Irina Nisiparu Rotaru (cu trei cazuri, printre care se numără și cazul CCI Argeș), dar și sora lui Mihai Rotaru, Diana Le Bomin, de meserie profesor lector universitar. Curtea de Conturi: potrivit datelor din ‘Situația dosarelor de despăgubiri ce conțin cele mai mari valori (primele 78 de dosare de despăgubire constituite atât în baza Legii nr. 10/2001 cât și a legilor fondului funciar) transmisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Corpului de control al primului-ministru, printre cesionarii de drepturi la măsuri reparatorii care au fost beneficiarii prevederilor referitoare la soluționarea cu prioritate a dosarelor de despăgubire constituite în baza Legii nr.10/2001, pentru ‘cazuri excepționale’, menționăm următorii:

1. ROTARU Mihai — 108.932.000 RON (1 dosar);

2. NISIPARU Irina Alexandrina — 48.084.350 RON (3 dosare);

3. LE BOMIN Diana — 42.794.620 RON (1 dosar);

4. MIHALY ANDOR Andras — 37.622.296 RON (2 dosare);

5. OSMAN Laurențiu — 30.505.000 RON (2 dosare).

Cazul din Câmpineanu, pe locul al doilea în topul celor mai mari despăgubiri din istoria ANRP

Conform situației transmise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cele mai mari valori valori acordate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aferente dosarelor de despăgubire constituite în baza Legii nr. 10/2001, au fost următoarele:

1) Suma de 466.770.763 RON în dosarul nr. 38386/CC, soluționat ca și ‘caz special’ prin Decizia nr. 1567/28.02.2008, în favoarea cesionarului ȘCHIOPU Simu Horia;

2) Suma de 108.932.000 RON în dosarul nr. 46076/CC, soluționat ca și ‘caz special’ prin Decizia nr. 8250/17.06.2010, în favoarea titularului NEAȚU Viorica Vana și a cesionarului ROTARU Minai;

Afacerile lui Mihai Rotaru și ale surorii sale- Diana Le Bomin, pe tărâmul bistrițean al deputatului Ioan Oltean

Mihai Rotaru și sora lui, Diana Le Bomin, au făcut afaceri masive și în județul Bistrița, mai précis pe teritoriul parlamentarului Ioan Oltean, implicat astăzi în dosarul de corupție ANRP 4. Conform unor date media oficiale, Rotaru și Diana au obținut împreună despăgubiri însumate la circa 80.000.000 lei noi, pentru circa 9 hectare de teren. Avizele ANRP au fost emise pe bandă rulantă pentru cei doi: unul la începutul lunii septembrie 2009, altul la finele lunii septembrie 2009.

ANRP: Dosarul 16440/FF a fost soluţionat la data de 03.09.2009, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 47.370.400 lei, pe numele domnului Rotaru Mihai. Despăgubirile s-au acordat pentru un teren în suprafață de 4,93 ha.

ANRP: Dosarul 18279/FF a fost soluţionat la data de 29.09.2009, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 29.508.700 lei, pe numele doamnei Le Bomin Diana. Despăgubirile s-au acordat pentru un teren în suprafață de 3,48 ha. (I.M.)

ÎN FOTO: MIHAI ROTARU SI IRINA NISIPARU

Write A Comment