Directorul Teatrului Al Davila din Pitesti, Nicolae Poghirc, a schimbat recent strategia de management.  Din acest motiv, Poghirc a fost acuzat ca vrea sa ingroape teatrul, potrivit unor articole aparute zilele trecute in presa.  Poghirc a mai fost criticat, de exemplu, ca nu a tratat cum se cuvine accidentul balerinei Ramona Titov, care a acuzat edem cerebral. Directorul spune ca aceasta a cazut din bratele partenerului de la o distanta de 40 de cm si nu este vina teatrului. Ce presupune in primul rand noua strategie de management? Cei trei sefi de Sectii (Drama, Aschiuta, Revista) revin pe posturile de artisti, departamentele fiind comasate intr-unul singur. Aceasta modificare a starnit diverse reactii, aparute zilele trecute in presa.


Locurile de muncă nu sunt afectate. Trei şefi redevin artişti

# Domnule director, ce presupune desfiinţarea posturilor de şefi ale celor trei secţii din cadrul Teatrului?

Locurile de muncă nu sunt afectate în niciun fel de aceste trasformări. Am făcut următorul lucru. Am propus consiliului administrativ o nouă organigramă pentru că atributul managerului este acela de a face ca instituţia să funcţioneze mai bine. Eu consider că această formulă cu trei secţii- secţii atât de greoaie (n.r. de Revistă, Dramă şi Aşchiuţă)- s-a dovedit şi în timp şi acum ineficientă. Asta unu la mână. Doi: am încercat cât am putut de mult să revigorez Secţia de Revistă. Am adus doi actori de mare valoare. Este vorba de Vasile Muraru şi Valentina Fătu, care au făcut un spectacol aici. Am programat acest spectacol la Craiova. S-au vândut 50 de bilete. L-am programat la Tulcea. S-au vândut şase bilete. L-am programat la Constanţa unde, vorba aceea, este public de Revistă. S-a vândut jumătate de sală. Cu greu. L-am programat la Târgovişte. S-a vândut jumătate de sală. La noi, la fel. Este un spectacol, care după a patra reprezentaţie, şi-a terminat publicul. Această Secţie de Revistă consumă foarte mult, consumă resurse financiare foarte mari şi produce artă foarte puţin. Când am venit director, am găsit patru spectacole în repertoriu, de un nivel artistic greu de catalogat. În plus, majoritatea angajaţilor de la Revistă nu au studii de specialitate.

# Câţi angajaţi sunt la Secţia de Revistă?

35. Unii sunt balerini fără liceu de coregrafie. Sunt, practic, dansatori, care au manifestat aptitudini, dar nu au liceu de coregrafie şi totuşi sunt angajaţi ca şi balerini. Sigur că nu ne-am propus să facem balet clasic, dar ei sunt angajaţi ca balerini.

# Aşadar, au avut un hobby, baletul, apoi…

Au avut ca hobby dansul. Când s-au angajat, au dovedit aptitudini pentru balet. Ramona Titov este singura balerina care are Liceul de Coregrafie. Singura. Actorii de la Revistă, fie şi-au făcut studiile în timp, fie nu şi le-au făcut, cum este cazul lui Ionuţ Oanţă. În condiţiile în care geme România de actori cu studii de specialitate, pregătiţi să joace oricând orice, noi menţinem astfel de actori. Iată cât de mare este gradul de amatorism în această secţie. Iar în aceste condiţii, nu ne putem permite să cheltuim resursele financiare ale statului. Am făcut toate eforturile ca această secţie, de Revistă, să se revigoreze.


Toate veniturile, realizate în mare parte de Fuego

# Am înţeles, totuşi, că Revista ar fi înregistrat nişte succese.

 Nu. Aveţi informaţii greşite. Spectacolele care l-au avut drept protagonist pe Fuego au avut încasări foarte mari. În rest, putem prezenta oricând o situaţie a încasărilor şi numărul de bilete vândute şi veţi vedea că diferenţa este catastrofală. Toate veniturile de la Revistă au fost în cea mai mare parte realizate de Fuego. Fuego funcţionează pentru că el funcţionează. Dar, revenind, cele mai mari probleme s-au înregistrat la Revistă, unde gradul de educaţie profesională este foarte scăzut. Avem aici foarte multe probleme disciplinare grave.

# Directorul Secţiei, George Diaconescu, ce spune?

Nu există director, este un şef de Secţie. El a ajuns în această funcţie prin transformarea postului de instrumentist în care era angajat în post de şef de Secţie, fără concurs. La fel am făcut acum, doar că am urmat drumul reversibil, invers. Dinspre şef de Secţie pe ceea ce a fost, pe instrumentist.

# Aşadar, aţi transformat la un moment dat nişte artişti în oameni de birou, în funcţii de şefi de secţii, iar acum aţi revenit…

Da. Iar acum ei revin pe posturile artistice.


„Veneau la repetiţii când voiau, cât voiau, plecau când voiau!”

 

# Şi este bine sau rău, punând în discuţie toate aspectele?

Trebuie să fie foarte bine, pentru că , în aceste condiţii, ei îşi fac meseria. Nu ştiu cât au confirmat în această meserie, dar vă pot spune că la un spectacol s-au înregistrat cele mai mari acte de indisciplină pe care le-am văzut în 27 de ani de teatru. Este inadmisibil. Veneau la repetiţii când voiau, cât voiau, plecau când voiau. Nu vă pot spune ce urlete din partea Claudei Zamfir, soţia şefului de Secţie, George Diaconescu. Urlete către colegi, jigniri. Drept pentru care colegii care au fost lezaţi au făcut o sesizare, semnalând acest acte şi le-am dat drumul în comisia de disciplină. O altă mare problemă a fost la evaluările anuale. S-au făcut într-un mod absolut arbitrar. Subiectiv până la Dumnezeu. Orchestra a primit note maxime. George Diaconescu, şeful Secţiei, face parte din orchestră. Claudia Zamfir, care este soţia lui George Diaconescu a luat maximum. Note date arbitrar.

# Evaluarea de către cine a fost făcută?

De către şeful Secţiei, George Diaconescu. I-am cerut să reevalueze, pentru că au venit contestaţii dinspre artişti. Îi dai soţiei maximum şi ăstora, care sunt foarte buni….? Nu am tolerat aceste lucruri. Nu te poţi juca cu astfel de lucruri. Drept pentru care, analizând toate aceste lucruri, pe toate palierele, adică- disciplinar, financiar, artistic, am ajuns la concluzia că Revista nu mai este de actualitate. Nu-mi asum din acest moment cheltuirea banului public pentru spectacole de slabă calitate artistică, ineficiente, unde nu mai există artişti creatori şi vorbesc aici despre regizori, scenografi, creatori de texte. Nu mai finanţăm un gen de teatru mort! Nici la Aşchiuţă nu avem suficienţi actori, pentru a face un teatru de păpuşi adevărat, pentru copii şi tineret. Venim cu toţi artiştii într-un singur compartiment. Aceasta este schimbarea. Din acest compartiment, orice regizor care va dori să facă, de exemplu, un spectacol de dramă, îşi va putea extrage artiştii, va putea apela la orchestră. Nu ne opreşte nimeni să folosim orchestra. Dacă va dori să facă un spectacol de revistă cu actori de la dramă, nu ne va opri nimeni să facem asta. Vom lărgi sfera de spectacole, de pildă spectacole muzicale, spectacole de teatru-dans, doar de dans etc. Vom diversifica. Nu se omoară genul şi nu pleacă absolut nimeni acasă, nu pierde nimeni postul, nu va fi nimeni concediat.

# Deci nu pleacă nimeni acasă, nici din şefii de Secţii.

Exclus aşa ceva. Oamenii se reîncadrează. De pe şef de Secţie pe actriţă, de pe şef de Secţie, pe instrumentist şi aşa mai departe.

# Poate că vor fi nişte bani mai puţini?

Două- trei sute de lei la salariu. Problema este de fapt că nu vor mai fi şefi, ci artişti, vor face meseria lor. La Secţiile de de Dramă şi la Aşchiuţă, adică Luminiţa Borta şi Paula Chirilă  au votat PENTRU. Doar la Secţia Revistă…


„Mihai Dragnea a scăpat-o pe balerină din braţe, nu teatrul!”

# Care este adevărul cu balerina Ramona Titov, care a avut un accident la teatru?

 Ramona Titov a avut un incident, pentru că nu pot spune accident de muncă. Cei care s-au ocupat nu l-au declarat accident de muncă. Colegul ei, Mihai Dragnea, la o manevră, care se cheamă priză, a scăpat-o. A scăpat balerina din mână de la 40 de centimetri. Nu a scăpat-o nici teatrul, nici directorul, nici directorul artistic, nimeni, ci colegul ei. Ce vină are teatrul aici? Nu vreau să minimalizez problemele doamnei Titov. La orice contuzie, zona se umflă. Este un edem.

# Nu i-aţi acordat dreptul de odihnă?

Nu înţeleg. Medicul i-a dat un concediu medical pe care l-a avut, a stat acasă şi a venit la muncă. Ai venit la muncă, trebuie să munceşti. Pentru că în spatele fiecărei ore de repetiţie, se contabilizează oameni şi bani. A venit la mine să-mi ceară s-o las liberă. Iertaţi-mă, nu am niciun temei legal. Medicul a declarat că este aptă de muncă. Eu ce aş putea face în aceste condiţii? Pot manifesta înţelegere. Atât pot face. I-am cerut coregrafului să-i ceară să facă atât cât poate, dar să vină la muncă. Faci cât poţi! Deci nu teatrul a scăpat-o din mână pe Ramona Titov. Iar legat de celelalte aspecte, chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru tot ceea ce a însemnat până acum Teatrul. Teatrul intră într-un nou capitol, la un alt nivel. (articolul integral pe aceasta tema- maine, 9 iulie, in Ziarul Gherila)


 

Write A Comment