Se schimbă conducerea Baroului Argeş

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Membrii Consiliului Baroului se întâlnesc sâmbătă, pe 14 mai, la Teatrul „Alexandru Davila” pentru a alege noua structură de conducere.Favoritul pentru funcţia de decan este avocatul Theodor Nicolescu (foto), fost Secretar de Stat la Ministerul Justiţiei.  Avocatul a devenit cunoscut ca vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, funcţie pe care a deţinut-o din 2005 şi până în 2008. Membru al Partidului Naţional Liberal, Theodor Nicolescu se bucură de susţinerea colegilor săi din barou cu aceeaşi orientare politică, precum Radu Perianu şi Narcis Sofianu.  În cadrul adunării de sâmbătă se vor organiza alegeri şi pentru cele 11 funcţii de membri în Consiliul Baroului Argeş. Tot atunci vor fi aleşi membrii comisiilor de cenzori şi de disciplină, precum şi conducerea Filialei Argeş a Casei de Asigurări a Avocaţilor.  Decanul este ales pentru un mandat de patru ani şi poate fi reales o singură dată. Una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul decan este să aibă o vechime în Barou de minimum 10 ani.

 

Write A Comment