La prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba şi literatura română) au fost prezenţi 3940 de candidaţi (real 2948; uman 992). Proba s-a desfăşurat astăzi, 28 iunie, în 21 centre din judeţul Argeş.
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi 4 candidaţi. Aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat, a anunţat astăzi ISJ Argeş.
Subiectele şi baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Nalional de Politici şi Evaluare în Educaţie.
Celelalte probe se vor desfăşura:
- marţi- 29 iunie – proba obligatorie a profilului
- miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării
- joi, 1 iulie – Limba şi literatura maternă
- Rezultatele finale (după contestaţii) vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
