♦♦♦Dumitru Constantin Dulcan s-a născut la 6 noiembrie și de atunci a adunat 85 de ani de viață ca să răsară în corola de lumini a umanității și să fie călăuză celor care vor să devină parte din acest fenomen universal pentru care umanitatea este o stare de spirit, iar românitatea este eterna regăsire dintre spațiul sacru și clipa acestui ACUM tumultos, atât de profan.
A ales să-și aniverseze cincizecimea adunată în realitatea unei vârste octogenare pe Calea Victoriei din București, pentru că acest prag din viață este, în sine, o victorie în fața eternității. Sub cupola istoric-înălțătoare a Cercului Militar Național din București, așa cum se cade pentru un general al armatei române, i s-a prezentat onorul într-o zi de 9 septembrie care va rămâne memorabilă pentru toți cei care au fost invitați în calitate de prieteni și primiți, fiecare în parte, în consecință. Nu sunt cuvinte deșarte – onor – căci onoare este atributul curajului și al demnității – sau memorabil ca element al timpului venind deschid calea realității existențiale a Omului. Este sensul cel mai natural și imuabil posibil, a fost cheia de boltă a acestei seri aniversare. Și nu au fost mulți invitați, dar nici puțini. Cei mai mulți, au fost, însă, unul și unul. În acea sală vibrantă cu rezonanțe din istoria demnă și senină a României, s-au aflat oameni care, fiecare în parte și toți la un loc, au clădit punți între conștiințele contemporaneității, au făurit idealuri, au oferit modele, au generat valori și au dat plus valoare, fiind, ei înșiși, puncte cardinale pentru domeniile în care au performat sau mai performează încă – educație, medicină, stiințe juridice sau socio-umane, armată, muzică, teatru, arte vizuale, literatură, etnografie, folclor, afaceri, psihologie, cercetare, aeronautică și multe altele.
Nu a fost întâmplătoare alegerea acestui moment aniversar pentru că domnului profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan nu-i place frigul iernii și nici căldura excesivă a verii. Începutul lui septembrie s-a dovedit a fi, nu doar o decizie explicabilă ci, mai ales, oportunitatea de a rodi înțelepciune în maniera unică aflată sub semnătura unui brand național și internațional. Anii au venit și vor veni pentru domnul Constantin Dulcan, sunt de nestăvilit și ireversibili, sosiți de nicăieri și călători prin starea de bine către viitorul ce așteaptă, îngăduitor, răsăritul ca să-i însoțească fiecare carte ce va să vie pentru noi toți.
Un om fără prieteni, este un om trist și-a început cuvântul de salut către invitați, eu mă aflu printre prieteni și sunt fericit. Cred că fiecare a avut propria trăire sufletească, la acest eveniment aniversar de neuitat, și ocazia să experimenteze neașteptat de senin și de frumos, dimpreună cu bucuria de viață a domnului profesor doctor general Dumitru Constantin Dulcan, clipe inegalabile. Ne-a mărturisit tuturor cu seninătate, dragoste și bucurie fără margini în ce condiții a învățat și s-a desăvârșit profesional dar și personal. Plecat în urmă cu 70 de ani (1953) – tot toamna – din Mârghia seculară a României de acasă – profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan a aprins o stea în prezentul aspru și dens care ne ocupă fiecare clipă din viață și continuă să omagieze cu multă convingere și perseverență tradiția, istoria și statornicia, aducând un elogiu remarcabil satului românesc, punctului de început și temei numit acasă.
Da, spre acasă, pentru că în esența noastră profundă și spirituală, toți, conștient sau nu, avem o rădăcină la sat, acolo unde s-a născut veșnicia. Ne-a spus ferm despre convingerea sa că, fiecare dintre noi vine pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în continuitatea universului. Din acest motiv suntem dotați cu o anumită zestre nativă și ne naștem în locul și în condițiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viață. Am aflat că prin generații avem meritul de a fi succesorii celor ce sunt și ai celor ce vor veni și că satul este singurul loc în care poți simți, prin propria existență, efortul omului de a se ridica din lut, de a aspira spre înălțimi ajungând la contopirea celor doi poli ai ființării noastre – Cerul și Pământul.
Dacă zeii vor vrea să-mi dea ani atunci voi mai face câte ceva, dacă nu, consider că am dat destul. Așa a încheiat seara, cel care a devenit cel de-al cincilea ambasador al comunei Mârghia natală și decan al acestui corp diplomatic de elită pentru un sat pe care Asociația Pro-Mârghia l-a așezat în centrul universului, care își onorează, prin civismul demn și drept, anii și oamenii. Domnului profesor universitar doctor Constantin Dulcan i s-a mai conferit și Ordinul Militar de România ca expresie de recunoaștere a contribuției Domniei Sale la emanciparea Națiunii. Între două clipe de liniște sau neliniște ale emoțiilor care ne stăpâneau pe toți cei prezenți s-a dat citire scrisorii de mulțumire pe care Neale Donald Walsch, autorul celor patru volume Convorbiri cu Dumnezeu, a transmis-o aniversatului nostru care ne-a spus, apoi, că Neale este o poveste vie uluitoare, a pierdut tot, familie, prieteni, casă. A dormit un an pe o bancă în parc și se întreba cu ce a greșit ca să primească o pedeapsă atât de grea. Iar Dumnezeu i-a spus că nu este pedepsit ci doar că a ales să facă ordine și curățenie în vasul unde avea să intre ca să poată vorbi cu el. Așa s-a născut cartea care i-a adus lui Neale Donald Walsch adevăratul sens în viață.
În fața unui asemenea tezaur de gândire și construcție socio-spirituală avem datoria de conștiință să nu lăsăm satul să se stingă, acolo unde vatra lui încă mai are viață iar dacă, din rațiuni biologice, acesta s-a rătăcit puțin prin timp, să identificăm toate resursele de a-l conserva în viitor pentru a oferi generațiilor ce ne urmează șansa de a-și identifica rădăcinile și de a-și înțelege vibrațiile interioare. Acele legături ancestrale nevăzute cu țarina și apa vie din spatele cerului infinit ne obligă să căutăm cioburi de lut, să le scoatem la lumină, după puterea fiecăruia dintre noi, să reconstruim ulciorul nunților de pe ulițele străbunicilor noştri și să-l reconectăm la universul fiecăruia dintre noi, învățând, din nou, să respirăm la întâlnirea cu viitorul.
Am discutat cu o parte dintre cei care au avut privilegiul să împartă cupola de lumini a serii cu fenomenul Dulcan și am înțeles că absolut toți au citit cel puțin una dintre cărțile sale, și că au făcut-o dintr-o respirație, că au plâns lăsând loc lacrimilor să le umple bucuria unei revelații despre natura întâmplării și existența divinității sau au căzut pe gânduri. Analitici sau nu, neîncrezători sau convinși despre existența unei forțe divine, indiferent de numele cu care umanitatea a investit-o, fiecare dintre interlocutorii mei au povestit despre schimbările existențiale profunde pe care le-au trăit după citirea acestor cărți și despre încrederea că există deasupra noastră o forță care ne călăuzește. Am fost cu toții de acord în legătură cu forța persuasivă și constructivă a mesajelor pe care prof. univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan le transmite în spațiul public celor interesați. Le dezvoltă exigența, le stimulează interesul, le modelează creativitatea, îi reașează în matca propriei regăsiri și îi îndeamnă să-și iubească sinele pentru că acolo sălăsluiește Dumnezeu.
Calitatea cognitivă care îl stăpânește pe profesorul Dulcan îi conferă determinarea de a capacita atâția oameni și de a le trezi somnul rațiunii. Energia care îl însoțește aici acasă, sau oriunde în lume, este uluitoare și inegalabilă. Stăpânește o tehnică unică de a se face auzit și de a merge la inima oamenilor încât am certitudinea că are forța să îndrepte axa umanității care s-a distanțat de sine și de Dumnezeu.
Da, România mea, România ta, România noastră, îl are pe profesorul Dulcan, iar profesorul Dulcan are România pe care se străduie din răsputeri să o ajute să-și redescopere lumina interioară, chemându-ne, pe toți, la întâlnirea cu destinul.
La mulți ani, domnule prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan, bucurați-vă de viață pentru că așa sunteți, de fapt, o Bucurie și dați-ne șansa să mai punem, prin Dvs, încă o treaptă peste Coloana Infinitului, de aici, din România de la Argeș!
– autor Dr. Mihaela Stănciulescu, președintele fondator al Asociației Culturale „Puncte de vedere „
