Operație în premieră la Spitalul Orășenesc Mioveni: protezare totală a genunchiului!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email
A fost marcată o nouă premieră la Spitalul Orășenesc Mioveni. De data aceasta, este vorba despre o operație de artroplastie totală de genunchi (protezare totală a genunchiului), prin aport minim invaziv (subvast), ce a permis pacientului să se mobilizeze imediat după operație (timpul de recuperare fiind scurtat semnificativ).

Ca în majoritatea situațiilor de acest gen, succesul intervenției a fost asigurat de echipa medicală, fiecare dintre membrii acesteia având un rol important în soluționarea acestui caz.

Operația a fost realizată de către dr. Cătălin Stoian și de dr. Sorin Barbu.Medicul Cătălin Stoian (stanga) este absolvent al UMF ”Carol Davila” București, a efectuat stagiul de rezidențiat la cel mai mare centru de ortopedie din țară- Spitalul Foișor din București și timp de doi ani a colaborat cu această unitate medicală, dar și cu Spitalul CF2 București și Regina Maria din Capitală.

Medicul Sorin Barbu este un profesionist desăvârșit, cu o experiență bogată în domeniul ortopediei și traumatologiei, având și o specializare efectuată în Irlanda la Croom Orthopaedic Hospital.

Potrivit conducerii Spitalului Orășenesc Mioveni, în ultimele 6 luni, cei doi medici au efectuat peste 100 de intervenții.

Write A Comment

error: Content is protected !!