Judecătoarea Cornelia Olteanu, preşedintă a Tribunalului Argeş din anul 2024, candidează pentru un nou mandat la şefia instanţei judeţene.

La începutul lunii iulie, Consiliul Superior al Magistraturii, alături de Institutul Naţional al Magistraturii, a dat startul concursului pentru ocuparea unui număr de 155 de funcții de președinte vacante sau care urmează a se vacanta până la 09.01.2027, inclusiv, în instanţele din România.

În data de 24 iulie, Institutul Naţional al Magistraturii a făcut publică
AICI
lista tuturor candidaţilor admişi la concurs (care îndeplinesc condiţiile legale de participare), judecătoarea Cornelia Olteanu fiind singura candidată pentru noua funcţie de preşedinte al Tribunalului Argeş.

Conform CSM/INM, probele pe care le vor susţine candidaţii vor începe în data de 29 august (29-30 august) cu lucrare scrisă la testarea psihologică, urmată de proba de interviu la testarea psihologică (31 august-06 septembrie), susținerea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere (19-27 septembrie), proba finală constând în testarea scrisă despre management, comunicare și resurse umane (17 octombrie).

Judecătoarea Cornelia Olteanu a devenit preşedintă a Tribunalului Argeş în ianuarie 2024, urmare a concursului organizat de CSM, după ce, vreme de doi ani (1 ianuarie 2022- 4 ianuarie 2024) a ocupat funcţia de vicepreşedintă a aceleiaşi instanţe.

Judecătoarea Cornelia Olteanu, preşedintă Tribunalul Argeş

Este magistrată din anul 2010, în perioada 2016-2018 deţinând şi funcţia de preşedintă a Judecătoriei Costeşti.

Înainte de a-şi forma o carieră în magistratură, Cornelia Olteanu a fost ofiţer de poliţie judiciară vreme de şase ani (2004-2010), în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, fiind absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București (2004).

Magistrata Cornelia Elena Olteanu deţine trei mastere, două dintre acestea la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept din cadrul Universităţii Piteşti (Cariere juridice, 2020-2022) şi la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte din cadrul aceleiaşi universităţi (Misiune şi slujire prin limbajul mimico-gestual, 2017-2019), şi unul la Universitatea din București, în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (“Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale”, 2013-2015).

Graţiela Bâzoi

sursa foto – Cornelia Olteanu

Vă recomandăm şi: Preşedinta Tribunalului Argeş, jud. Cornelia Olteanu, propune o variantă inedită la căsătoria tradiţională!

Comments are closed.