DESPRE VIAŢĂ, cu Iustin Dejanu: “Cred că puternic nu e cel care poate lovi tare, ci acela care poate să încaseze mult”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Iustin Dejanu, născut în anul 1969, în comuna Teiu, crescut în Curtea de Argeş, este fost jurnalist, absolvent de Politehnică- Facultatea de Mecanică Agricolă, actuala Facultate de Biotehniologii, licenţiat în Artă Sacră la Universitatea Piteşti, cu master în restaurare pictură- icoane, pictură murală, pictură de şevalet. Este membru PSD de mai mult de două decenii, deţine un doctorat în Horticultură cu Teza- Istoria podgoriei Ştefăneşti şi este manager al Muzeului Goleşti din anul 2016.

Domnule Iustin Dejanu, cum vedeţi acum presa, de când aţi lucrat la Argeşul?

  • S-a schimbat mult. Radical chiar. Din punct de vedere tehnic, acum mijloacele aflate la îndemâna ziaristului sunt practic nelimitate. În primul rând s-a mutat totul în online, viteza de circulaţie a informaţiei este cea a luminii. Instantaneu poţi trimite poze, filme, informaţie – text sau imagine – de la faţa locului unde se întâmplă ştirea. Orice receptor, oricine are un telefon mobil – şi toată lumea are – poate afla instantaneu orice informaţie se publică oriunde pe planetă. Sau poate chiar în afara planetei… Imaginaţi-vă că eu am prins tipografia cu linotip, când literele se turnau din plumb topit, apoi se făceau acele forme numite calandru, care se montau pe rotativă. Care rotativă imprima colile de hârtie, care apoi se tăiau, se împerecheau, se fălţuiau. Pe la orele 4, 5 dimineaţa, apăreau la tipografie difuzorii de presă şi luau pachetele de ziare. La 6 dimineaţa erau deja pe tarabe, în chioşcuri. Ziarul, până apărea, trecea prin multe mâini, minți, ochi etc…. Redactorul scria materialul, care era apoi citit şi corectat de şeful de secţie, de un redactor-şef, apoi de director. După aceea, mergea la secretarul general de redacţie, apoi la suprarevizor – care făcea tură de serviciu. Apoi materialele mergeau la corectură şi, în final, şpalturile – paginile de ziar tehnoredactate- erau citite de mintea limpede, care, după ce se scoteau greşelile semnalate cu pixul, primeau bunul de tipar. BT-ul.

Aşadar, credeţi că e o evoluţie uriaşă.

  • Tehnic, da. Dar tehnicul nu e totul. Pe vremea aceea, foarte puţini ajungeau să lucreze în presă. Trebuia să ştii multe. Acum, oricine are un telefon mobil poate face pe ziaristul, poate scrie pe social-media. Nu există nici reglementări, nici răspunderi. Iar din bombardamentul informaţional puţină lume scapă nevătămată. A se citi neinfluenţată. Consider că atunci presa era mai curată, profesionistă şi mult mai puţin influenţată de factorii economici. Poate şi de altă natură, dar la bani se reduce totul în final. Astăzi, un ziarist nu se mai poate rezuma doar la a căuta informaţia, la a face anchete, reportaje etc. Atunci puteai lucra zile sau săptămâni la o anchetă. Ancheta jurnalistică este pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, consider că meseria de ziarist e cea mai frumoasă din lume. Pentru că îţi permite să faci altceva în fiecare zi şi te ajută să înveţi în fiecare zi lucruri noi. Dacă doreşti, desigur.

Cum şi când aţi intrat în PSD, domnule Dejanu?

  • Ei, demult. Cred ca era anul 2003 când am intrat efectiv. Lucram cu PSD de vreo 6-7 ani, dar îmi păstrasem şi munca mea în presă. Făceam rubrică economică la Argeşul, aveam o emisiune săptămânală la Radio 21, apoi la Radio Muntenia, scriam la o revistă de specialitate auto, mai făceam cap-coadă o revistă de consultanţă agricolă. Adică o scriam, o machetam, o tipăream. Şi făceam şi consultanţă politică pentru mai multe partide. Printre care şi PDSR. Prin 1998, domnul Constantin Nicolescu m-a chemat la dumnealui, mă chema des, şi m-a întrebat ce cred eu că trebuie să facă el să crească PDSR-ul şi să nu mai stea la mâna altor partide ca să aibă majoritate în judeţ. I-am răspuns că, după părerea mea, cheia stă în selecția bună a candidaţilor la alegerile locale. Adică să ia în partid pe cei mai potriviţi oameni pentru a candida la primării şi la consiliile locale. A continuat cu întrebarea- Cum să facă el asta? I-am spus că la momentul acela PDSR- ul avea o structură bazată de pădurari şi ingineri de ocoale silvice. Nu era rău, dar pădurarii nu sunt întotdeauna cei mai iubiţi în localitate. Ei merită păstraţi, dar nu neapărat la vârf. Decizia finală a fost să declanşăm împreună sondaje în toate localităţile judeţului. Dumnealui punea la bătaie toate resursele necesare, bani şi maşini, urmând ca eu să proiectez sondajele, să aleg operatorii – şi i-am ales din alte judeţe – şi să fac sondajele. Am luat o carte de sociologie şi am învăţat atunci cum se fac sondajele. A durat aproape un an şi, la final, i-am dat o listă de oameni în fiecare localitate pe care trebuia să îi ia la PDSR. Pe unii a reuşit să îi ia, pe alţii i-a luat mai târziu. Cert este că din 102 localităţi, am făcut 96 de sondaje, iar rezultatul s-a confirmat în 92 dintre ele. Un procent bun. Nu i-am oferit doar oamenii cei mai potriviți pentru a candida la primărie, dar și pe cei mai respectați oameni. Pe sate, buni pentru a fi consilieri locali, cu cele mai dorite obiective pentru a fi realizate în localitate, pentru a alcătui o ofertă electorală în acord cu dorințele oamenilor. A fost o muncă uriașă, care a stat la baza strategiei partidului. Dacă ar fi făcut-o cu o casă de sondare l-ar fi costat de 100 de ori mai mult. Şi nu cred că le-ar fi ieșit un rezultat atât de apropiat de realitate.

Şi în tot acel timp, aţi reuşit să menţineţi şi alte colaborări?

  • Cam aceea este perioada în care m-a rugat să las alte colaborări şi să lucrez doar cu dumnealui, fără să facă nicio aluzie să intru în partid. După câţiva ani – prin 2002 sau 2003, eram, seara, târziu, la sediul partidului şi pregăteam o conferinţă judeţeană importantă. Venea domnul Năstase mi se pare. Se punea problema să creăm o structură a simpatizanţilor şi nu se decisese cine să se ocupe de asta. Domnul Tomescu, care se ocupa cu evidenţa, a propus: „Păi, să-l punem pe domnul Dejanu, că tot nu e membru.”

Şi ce-aţi răspuns?

  • Eu am comentat: „Eu nu intru în partid când e la putere! O să intru a doua zi după ce intrăm în Opoziţie.” (zâmbeşte) M-am uitat la domnul Nicolescu şi l-am văzut că se întunecă la faţă. I-am spus: „Ce, şefu? Chiar vreţi să intru în partid?” A răspuns cu năduf: „Ar cam fi cazul s-o faci!” „Gata, am spus. Acum fac adeziunea. Dar cine îmi dă recomandarea? Mi-o dai tu, Mircea?” – m-am adresat lui Mircea Drăghici care era de faţă. Mircea se uita când la mine, când la dl Nicolescu. Şi zice: „Eu aş fi onorat, dar…” Iar domnul Nicolescu, de data asta înfuriat: „Ce, mă? Nu vrei să ţi-o dau eu?” Atunci am înţeles. Nu îndrăznisem să i-o cer tocmai dumnealui. Şi aşa am intrat eu în partid.

Cum l-aţi descrie pe Constantin Nicolescu?

  • Foarte inteligent. Pricepea totul foarte repede, chiar şi noţiunile cu care nu mai avusese de-a face. Foarte harnic şi tenace. Era capabil să muncească de la 4-5 dimineaţa până la 10 seara. Dormea foarte puţin. Tot timpul i se învârteau rotiţele în cap, tot timpul era frământat de probleme la care căuta soluţii. Avea un simţ al relaţiilor ieşit din comun. Dezvolta relaţii pe toate planurile. Cunoştea în orice instituţie nu doar conducătorul, dar şi secretarele, şoferii. Era deosebit de abil în a lega prietenii. Era foarte empatic şi cu o totală bună-credinţă. Forţa lui politică se baza pe zecile de mii de oameni pe care îi ajutase dezinteresat, în peste 45 de ani de muncă. Asta nu au înţeles adversarii lui politici. Ceea ce puţină lume ştie este că avea excesiv de multă încredere în oameni. Uneori era prea credul şi asta de multe ori i-a creat mari probleme. În ultimii 7-8 ani ai mandatului, a avut dificultăţi şi presiuni foarte mari, deşi nu s-a văzut asta. Cu siguranţă ar fi reuşit mult mai multe, dacă nu îl consumau şi frământau foarte mult anchetele şi procesele. Din păcate, a murit cu sentimentul că nu a reuşit să îşi găsească dreptatea.

Cine făcea opoziţia cea mai puternică atunci? Detesta pe cineva?

  • Dintre oamenii din Argeş nimeni nu i-a creat probleme reale din punct de vedere politic. Politic nu l-a învins nimeni. Aş putea spune că eu îl enervam mult mai mult decât adversarii politici. Îl enervam că îi spuneam tot timpul ce cred şi nu ceea ce îi plăcea să audă. Dar de fiecare dată mi-a dovedit că preţuia asta. Nu a detestat pe nimeni dintre adversari, nici măcar pe cei care l-au lovit sub centură. Era puternic şi ierta uşor. Cred că puternic nu e cel care poate lovi tare, ci acela care poate să încaseze mult. Avea o mare capacitate de a încasa lovituri fără să lase să se vadă asta. Dintre oamenii politici din Argeş cel mai mult îl preţuia şi se baza pe Ion Mînzînă.

Cum îl vedeţi pe Ion Mînzînă?

  • Ion Mînzînă are un discurs excelent, apăsat, vehement, cum n-am văzut nici la Crin Antonescu, pe care unii l-au creditat ca fiind un foarte bun orator. Domnul Nicolescu era tot timpul diplomat şi nu dădea niciodată mesaje clare. Domnul Mînzînă a reuşit să pună la muncă mult mai mulţi oameni din PSD şi a ştiut să se înconjoare de mult mai mulţi oameni loiali. Domnul Nicolescu avea puţini oameni pe care îi punea la treabă, prefera să facă dumnealui cu câţiva apropiaţi totul, iar resursa cea mai importantă o consuma cu oameni care nu îi erau loiali şi care profitau foarte mult de pe urma lui şi a partidului. Poate şi pentru faptul că în ultimii ani era destul de… “încercuit”. Dar asta cu siguranţă nu l-a ajutat. Cred că în ultimii patru ani, PSD a devenit mai puternic în Argeş decât era acum 10-15 ani.

Ieşind din zona politicului, cum v-a fost viaţa de student?

  • Am foarte multe amintiri frumoase din viaţa de student. Am prins o viaţă de căminist, în Regie, mult diferită de ceea ce este acum. Nu aveam prea multe la dispoziţie. Puţini dintre noi aveam atunci maşini sau nu ştiu ce bunuri luxoase, învăţam mult mai mult, dar parcă ne bucuram mai intens şi eram mai deschişi, mai fericiţi decât sunt acum studenţii. Spun asta pentru că am fost student în mai multe rânduri şi am prins şi timpurile de azi. Îmi amintesc cu plăcere cum am făcut baie în Dâmbovița în luna februarie. Ningea afară. Îmi amintesc cum am făcut o gazetă de perete a facultății atât de îndrăzneață de credea profa de chimie că ne vor aresta pe toți. Îmi amintesc de spectacolele din Preoteasa – Casa de Cultură a Studenților- cu Andrieș și Grupul Vouă. Ulterior a apărut Divertis.

Domnule Dejanu, vă consideraţi un personaj al vieţii culturale mai discret?

  • În general îmi place să fiu mai discret. Nu mă consider un personaj al vieţii culturale. Doar o rotiță din angrenaj. Eu mă străduiesc să servesc viaţa culturală cât pot mai bine.

Cum aţi ajuns la Muzeul Goleşti? Aţi fost numit politic?

  • Am muncit mult. O bună parte a tinereţii mele la construcţia PSD, alături de domnul Nicolescu. Prin 2005, i-am spus că am obosit, că vreau să îmi fac o carieră în alt domeniu. Voiam să plec pe o funcţie de inginer, în domeniul tehnic pentru care eram pregătit. N-a fost de acord să plec. Mi-a spus să mă orientez către o direcţie din Consiliul Judeţean sau către o funcţie de director într-o deconcentrată. I-am replicat că nu îmi doresc să fiu funcţionar. Mi-a spus atunci că are două instituţii din subordine pentru care aș fi potrivit ca director. Era vorba de Vila “Florica” sau de Muzeul “Goleşti”. I-am spus că îmi place Goleştiul, dar nu mă pot duce de la început pe poziţia de director într-o instituţie pe care nu o cunosc. Nu ştiam aproape nimic despre un muzeu. Cum să mă duc eu să fiu şef peste nişte oameni a căror meserie nu o cunosc? Mă duc, dar într-o poziţie din care pot să învăţ câţiva ani. Şi a folosit argumentul meu, pe care l-a apreciat de altfel, ca să lungească sine die plecarea mea.

Şi ce a urmat?

  • La ceva vreme după discuția asta, doamna Luminiţa Pally, pe care nu o cunoşteam atunci, a aflat probabil de intenția mea de a lucra la Golești şi m-a căutat. Mi-a propus să vin pe un post de execuţie, de consilier al directorului, şi ca funcție de conducere- director de marketing. La marketing mă pricepeam, făcusem și un masterat de marketing politic, știam tehnicile. Am dat concursul în 2007, fără ca domnul Nicolescu să ştie. A aflat după ce am fost numit în funcție de către Marian Fulga, vicepreședintele de atunci al Consiliului Judeţean, care l-a prins în drum spre lift să îi spună. Scena a fost antologică. A făcut o grimasă de surprindere, apoi a zâmbit larg către domnul Dan Manu, care tocmai ieșea din lift. Şi i-a spus: ”Il vezi?” Și a arătat spre mine. “Tocmai l-am pus director.” (zâmbeşte).

Director de marketing.

  • Da. Apoi, m-am făcut muzeograf. În trei ani am absolvit modulul, am învăţat meserie.

Ce domeniu v-a atras cel mai tare?

  • Am fost atras mai mult de restaurare, pentru că are legături mai multe cu tehnica și cu științele.

Aveţi chiar o licenţă de artă sacră.

  • Da. M-am orientat în această zonă extrem de atractivă. Am făcut ulterior un masterat de restaurare pictură şi o postuniversitară la ASE pe “Tranzacţii cu opere de artă”. Doctoratul l-am absolvit în specialitatea muzeului, cea de viticultură şi pomicultură.

Şi manager când aţi ajuns?

  • Am devenit manager abia în 2016. Asta după ce, cu un an înainte, dosarul de concurs îmi fusese respins pe motiv că nu am studii adecvate instituţiei. Sigur, nu mai era domnul Nicolescu preşedinte, era domnul Tecău. Deci, revenind la întrebarea anterioară, trageţi dumneavoastră concluzia dacă numirea mea a fost una politică.

Manageriaţi practic o bijuterie istorică. Cum reuşiţi s-o menţineţi vie?

  • Locul acesta e viu şi are o energie colosală. Patrimoniul e imens. Este interesant şi oferă multiple oportunităţi de a face locul atractiv. Nu am reuşit să ținem acest loc în picioare fără un sprijin substanţial al autorităţii – Consiliul Judeţean. Dacă vă spune cineva că un manager, oricât ar fi el de deștept şi de harnic, ar reuşi fără sprijin, vă spune poveşti. Nu se poate fără susținere!

Dar cum aţi descrie în câteva cuvinte frumuseţea arhitecturală a Muzeului Goleşti?

  • Este o chintesenţă a românismului. O esenţă istorică a familiei de nobili care a contribuit decisiv la făurirea României şi la emanciparea acestui popor şi o sinteză a înţelepciunii populare a românilor, acumulată de milenii, fiind concretizată în arhitectura populară, costum popular, tradiţii.

Cultura reprezintă formele superioare prin care spiritul uman se străduiește să se exprime, spune Albert Einstein. Prin prisma funcţiei şi experienţei pe care aveţi, consideraţi că judeţul Argeş se exprimă suficient în acest sens?

  • E cu siguranţă unul dintre judeţele cele mai bogate spiritual şi cultural din ţară. Argeşul concentrează și exprimă cel mai fidel tot ce este spirit românesc.

Sunteţi din oraşul Curtea de Argeş. Cum l-aţi descrie din punct de vedere cultural?

  • Cred că a avut o perioadă de coborâre din acest punct de vedere. Parcă și structura populației a suferit anumite transformări mai puțin fericite. Mi se pare că acum cultura şi arta în Curtea de Argeş sunt în revenire, graţie unor oameni de mare valoare, cum ar fi IPS Calinic Argeşeanu- Arhiepiscopul Argeşului, academicianul Gheorghe Păun.

Domnule Dejanu, suntem în an electoral, anul traseismului oficial, în contextul “Uite coaliţia, nu e coaliţia”. Cum aţi rămas loial PSD?

  • Am rămas loial PSD pentru că mă uit atent şi lucid la tot ce s-a întâmplat în ultimii 34 de ani în România. Nu am o structură de stânga. Provin dintr-o familie cu convingeri liberale. Am străbuni care au făcut puşcărie în vremea comunismului. Imediat după revoluţie am fost de dreapta, am fost monarhist la 20 de ani. Apoi am citit mult şi mi-am schimbat convingerile. Am constatat că dreapta, în ultimii 34 de ani, a adus doar dezastru economic, pentru cei mai mulţi, în timp ce stânga a reparat. O fi făcut bine poate pentru cei bogați, pentru interese străine țării, dar nu pentru cei mai mulți dintre români. Dar eu nu mai fac politică. Nu candidez pentru nicio demnitate, nu vizez vreo funcţie. Am muncit foarte mult pentru acest partid și nu am cerut niciodată nimic. Nu am vrut niciodată nici măcar să fiu consilier local. Au urmat vremuri în care unii au considerat că nu mai sunt frecventabil politic, fiind apropiat de domnul Nicolescu, iar timpurile s-au schimbat. Nu sunt genul care să stea unde nu e dorit. Faptul că am apărut în ultima perioadă la întruniri politice a fost pentru că m-au invitat să particip şi am făcut-o cu plăcere. Îmi doresc să susţin cu puterile mele actuala echipă a PSD, care a ajutat mult instituţia de care răspund. Si mi-am asumat fără echivoc faptul că susţin PSD.

Cum aţi defini politica din zilele noastre?

  • La nivel înalt, o utopie. Cred ca nu se mai face politică acum decât limitat, la nivel local.

Aţi avut modele în viaţă?

  • Nu. Am admirat calităţile multor oameni. Am învăţat de la fiecare ceva. Cred că de la oricine ai ceva de învăţat. Mi-a plăcut întotdeauna să învăţ. Dar nu mi-am ales un model.

Care este cea mai mare satisfacţie profesională pe care aţi avut-o până acum?

  • Multe satisfacţii am avut. Când eram în presă mă bucuram mult când găseam şi fructificam un subiect bun. Când lucram alături de politică, mă bucuram când câştigam un rând de alegeri, sau când ajutam un candidat să câştige o bătălie. Mă bucura orice experienţă din care învăţam ceva. La Muzeu, cea mai mare satisfacţie a fost să realizez ridicarea de la zero a unui laborator de restaurare şi autorizarea lui pe trei domenii: restaurare pictură, restaurare textile şi restaurare lemn. Trebuie să spun că sprijinul cel mai important pentru acest laborator mi l-a dat domnul doctor Dan Manu când era preşedintele Consiliului Judeţean. De asemenea, la Muzeu am mai trăit o mare satisfacţie, când am beneficiat de proiectul finanţat european pentru restaurarea Ansamblului Medieval al Goleştilor. Cel mai mare merit l-au avut doi oameni care acum nu mai sunt. Constantin Nicolescu şi Codruţa Mercea. De asemenea, un sprijin substanţial l-am primit de la doamna Simona Bucura Oprescu, atunci vicepreședinte CJ, şi de la Liviu Muşat, preşedintele ADR. Dar mai mult m-a bucurat laboratorul! 

Ce nu agreaţi la un om?

  • Prefăcătoria. Ticăloșia. 

Care este cel mai bun sfat pe care l-aţi primit de la părinţi?

  • Nu l-am identificat pe cel mai bun.

Cel mai frumos oraş pe care l-aţi văzut în afară care este?

  • Nu am văzut atât de multe. Nu am umblat foarte mult pe afară. Din ce am văzut eu, Istanbul şi Nisa. Și Londra mi-a plăcut.

Ce carte aţi vrut să citiţi şi nu aţi avut timp?

  • O mulţime. Vă pot da sute de exemple. Nu prea mai citesc literatură decât ca desfătare. Când vreau să mă răsfăț. Cărţi despre vinuri sunt multe pe lista de așteptare, despre istorie sunt câteva, despre etnografie. Am o mulţime pe raftul cu priorități. Sunt la îndemână. Sper să trăiesc destul cât să le citesc.

Ce cărţi vă vin acum în minte, care v-au plăcut foarte tare?

  • Dostoevski – Frații Karamazov, Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni, James Clavel – Șhogun şi Vârtejul. 

Dacă ar fi să convingeţi un turist venit în Argeş să viziteze Muzeul Goleşti, ce i-aţi spune?

  • I-aș spune că nu există un loc care să concentreze mai multă informaţie şi să îî ofere mai multă satisfacţie decât Muzeul Goleşti. Va învăța în câteva ore enorm de mult despre poporul român, se va simți bine într-un mediu sănătos, se va încărca cu energie pozitivă. Iar toate acestea, la un cost insignifiant.

Având în vedere teza dvs de doctorat, ce nu ştim noi despre Podgoriile de la Ştefăneşti şi ştiţi foarte bine dvs?

  • Este una dintre cele mai valoroase podgorii din Muntenia. Pe vremuri, la Ştefăneşti erau mai mult vinuri dulci, cele mai bune din Ţara Românească. Aşa scrie Paul de Alep, relatând vizita Patriarhului Macarie al Antiohiei. În Evul Mediu, era de bon ton ca boierii importanți să aibă vii in dealurile Ştefăneştilor. Încă sunt soiuri româneşti la Ştefăneşti, precum Tămâioasa romanească, Feteasca albă, Feteasca neagră.

Cine credeţi ca va fi viitorul preşedinte al ţării?

  • Sunt pesimist azi. Nu cred că o să ne învăţăm minte prea curând! Laura Codruţa Kovesi!

Graţiela Bâzoi

foto arhivă personală Iustin Dejanu

  • interviu publicat în Săptămânalul Gherila- ediţia 22-28 aprilie 2024

Write A Comment