Interlocutorul nostru este Nicolae Tudose, director al Societăţii Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, absolvent de studii economice şi juridice, fost secretar de stat, membru PSD. Este unul din interviurile emoţionante ale Rubricii Despre Viaţă, prin prisma declaraţiilor pe care domnul Tudose le face despre tatăl său: “Tata a fost un model pentru noi, pentru mine şi pentru fratele meu. S-a implicat foarte mult în educaţia noastră. Ne-a imprimat cultura muncii şi a seriozităţii.” – ne-a spus Nicolae Tudose, dându-i lacrimile la una din întrebările noastre.

Domnule Nicolae Tudose, aţi terminat un liceu tehnic. Aţi fost îndrumat în această direcţie?

– Da, am terminat un liceu tehnic pentru că dorinţa tatălui meu a fost de a avea o meserie. Şi am terminat liceul cu profil electrotehnic. Acolo am învăţat într-adevăr meserie pentru că existau acele ateliere unde făceai practică pur şi simplu. Aveam un maistru care ne-a pus să construim nişte circuite electrice. Ne-a condus de fapt pe acea pistă în care să ne dăm seama ce înseamnă neatenţia. Am creat la un moment dat un scurtcircuit din legăturile pe care le-am făcut. Acela a fost declicul pentru mine, pentru noi, pentru fiecare din sală, să ne dăm seama în viaţă ce înseamnă să nu fii atent. Maistrul ne-a spus: “Asta a fost demonstrativ, dar puteaţi fi morţi în momentul ăsta”.

Deci nu v-aţi scurtcircuitat.

– Nu (zâmbeşte). Aşa am învăţat atunci ce înseamnă să fii atent în viaţă, în tot cea aveam să fiu de atunci încolo.

Ce clasă eraţi?

– Clasa a 12-a. Erau foarte importante acele şcoli de meserii. Asta şi-a dorit tatăl meu pentru că el a lucrat la Automobile Dacia, fiind şeful Laboratorului Tratamente Termice, Hala 40. Şi-a dorit ca eu şi fratele meu să terminăm ceva pe domeniul electric.

Frate mai mare?

– 11 luni diferenţă între noi doi. Eu născut în ianuarie, el în decembrie. Şi la şcoală şi în armată am fost împreună. Şi îmbrăcămintea era aceeaşi. Doar că eu eram mai şaten, el mai blonduţ.

 De ce tatăl şi-a dorit atât de mult să vă formaţi în domeniul electric?

– Pentru că tata avea jumătate de normă şi la Electrica, pentru a aduce bani în casă, pentru familie. Şi-a dorit ca mama să rămână o perioadă mai lungă cu noi acasă. Să ne ofere educaţie, îngrijire. Aşadar, era un sacrificiu pentru dumnealui de a avea acea jumătate de normă. Şi a considerat că a fi electrician este o meserie frumoasă, care îţi asigură o existenţă decentă.

După ce aţi terminat liceul, ce aţi făcut?

– Eu fiind la timpul respectiv un tip cuminte şi supus, şi tata şi rudele mele şi-au dorit să dau la Institutul Teologic de la Sibiu. Să devin preot. Este un adevăr pe care puţini îl ştiu. Tata a cunoscut un domn preot, care era în vogă. Eu trebuia să fac o pregătire şi m-a dat pe mâna preotului. Am făcut chiar o pregătire bună cu dumnealui. Dar condiţiile erau de felul următor: trebuia să dai examen la şase materii. La toate trebuia să iei peste 6. Aveam dogmatică, religie, istoria bisericii române, istoria bisericii universale. Ei bine, manualul de istorie a bisericii universale era în acel moment foarte greu de procurat. Nu a putut nici preotul să-l procure de undeva şi nu m-am pregătit foarte bine. Iar la această materie nu am luat peste şase.

Dacă aţi fi trecut de această probă, ce urma?

– După ce luai minimum şase la toate materiile, treceai la probele de limba şi literatura română, dogmatică, apoi la orice cântec pe partea muzicală. Alesesem “Prin pădurea bradului”. Dar n-a fost să fie. Tata ne-a trimis apoi în armată, pe mine şi pe frate, spunându-ne că viaţa ne va oferi ce vrem noi. Şi am făcut armata la Caracal, trei luni, la şcoala de şoferi, apoi am fost transferaţi pe maşini pentru dragarea canalului Argeşului. A fost frumoasă viaţa în armată, un an şi trei luni, ca şi conducători auto. Dar vreau să vă spun că după trei luni, la permisie, eu fiind mai ataşat de locuri, primul meu gest a fost să sărut pământul. Cum am coborât din tren, în Piteşti, am sărutat pământul.

V-a fost foarte dor de casă.

– Da. De locuri, de familie. Sunt legat de pământ, de locul în care m-am născut. Nu aş putea trăi în străinătate.

Aveţi o cifră norocoasă?

– Numărul trei pentru că sunt născut pe 3 ianuarie 1968, iar toate realizările mele parcă au fost aşezate de astre în luna martie, a treia lună din an. În luna martie m-am angajat la Electrica.

Pe ce post?

– Atunci era disponibil postul de cititor-încasator. După şase luni pe acest post, am ajuns la Mioveni cititor-încasator şi aveam toate zonele adiacente oraşului. Eram trei încasatori. După şase luni, am rămas doar eu.

 De ce?

– Unul s-a îmbolnăvit, celălalt a avut nişte probleme. Şi am ţinut singur activitatea celor trei. După trei luni, m-am pomenit cu cei de la Piteşti. Era chiar în ziua de salariu, când ieşeam cu colegii, mai mâncam un mic, mai beam o bere, cum era atunci. Şi mă sună contabila să-mi spună să mă duc până la centru, era aici în blocul G3, că a venit o comisie de la Piteşti pentru mine. Vă daţi seama că eram terminat. Mă întrebam ce s-o fi întâmplat. M-am dus, era acolo şeful de la Personal, de la Contabilitate, şi mi-au analizat activitatea. “Domnule, dumneata ai rămas singur şi de trei luni chiar ai făcut toate încasările, chiar ai mers să citeşti contorii? Dă-ne şi nouă registrele de activitate.”- mi-au zis. Voiau să vadă în primul rând dacă acolo este scrisul meu. Şi au văzut că încasările mele sunt peste 90%, au văzut că este scrisul meu şi au zis: “Băi băiatule, felicitări!” După o lună, mi s-a propus să merg la Piteşti, la conducerea Electrica, unde mi s-a propus să devin un fel de revizor verificator peste toţi cititorii încasatori de la Electrica.

Erau mulţi cititori-încasatori?

– Erau vreo 45 sau 48 dacă nu mă înşel. Pe tot judeţul. I-am rugat să mă lase 24 de ore să discut şi cu tatăl meu. Şi am acceptat. Iar de aici a început ascensiunea mea. După un an, mi-au propus să fiu revizor contabil. Pentru asta, m-am mobilizat să merg la studii economice. Era nevoie de aşa ceva. Sunt licenţiat al Academiei de Studii Economice, Specializarea Finanţe Bănci Contabilitate. Şi am fost numit revizor contabil, iar peste câţiva ani am fost cooptat în Corpul de Control al Electrica. Iar după privatizarea Electrica, au venit cehii, compania era structurată pe regiuni, iar noi aveam şapte judeţe în sarcină, printre care Argeşul, Doljul, Oltul, Vâlcea. Efectuam controlul pe aceste judeţe ca şi auditor. Atunci era la modă această titulatură, de auditor, în locul celei de revizor contabil.

Până când aţi lucrat la Electrica?

– Până în 2007.

Cum aţi intrat în politică, domnule Nicolae Tudose?

– Era în 2002.

 Cu ce gânduri aţi intrat?

– Cu gândul de a face ceva. Era ceva nou pentru mine. Mi-am spus că pot face şi eu ceva, să-mi aduc aportul într-un fel. Ştiu că am depus adeziune la Organizaţia Judeţeană la Piteşti. Nu ştiam cum merg lucrurile. Era atunci domnul Constantin Nicolescu. Am fost invitat la discuţii, în şedinţa Biroului Executiv de atunci, iar domnul Nicolescu mi-a spus: “Trebuie să mergeţi la Mioveni, aveţi domiciliul acolo, la domnul primar Vasile Costescu”. Şi am mers în Mioveni, i-am explicat domnului Costescu de unde vin, cine sunt. Lucrând şi dumnealui în uzină, l-a cunoscut foarte bine şi pe tata şi s-a bucurat. Şi mi-a spus “Eşti binevenit în rândurile noastre”. Am spus şi eu câteva cuvinte, că aşa era procedura, să te prezinţi. Iar în anul 2004, am devenit consilier local. Era primar domnul Vasile Costescu, iar viceprimar domnul Ion Georgescu. Trebuie să recunosc, am avut o compatibilitate foarte bună cu domnul Ion Georgescu. Dumnealui era foarte implicat în activitatea curentă a serviciilor publice. Domnul Georgescu, văzând că eu am lucrat la Electrica, se punea problema iluminatului public. Era perioada în care la primărie veneau foarte mulţi privaţi, pentru a prelua iluminatul public al oraşului. Şi i-am spus domnului Georgescu despre cum văd eu lucrurile. Că se poate înfiinţa la nivel de autoritate locală un serviciu de iluminat public, pe care îl putem gestiona noi. Şi m-a întrebat “Te bagi?” “Mă bag”- am răspuns. Şi aşa a apărut în 2008 Serviciul de Iluminat Public la Primăria oraşului Mioveni. Apoi, a venit OUG a Guvernului Boc, prin care s-au structurat foarte multe posturi. Domnul primar Georgescu m-a întrebat ce soluţii găsim pentru oamenii de la ADP, de la spaţii verzi, de la Salubritate, să nu plece acasă. Şi cu dumnealui împreună am stabilit să înfiinţăm această societate- Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, în august 2010. De atunci continuăm. Şi am avut satisfacţii şi inclusiv susţinere totală din partea domnului primar Ion Georgescu.

De ce PSD?

– PSD mi s-a părut cel mai aproape de oameni. Măsurile luate de PSD sunt pentru cei mulţi. Respect liberalismul, nu putem uita ce au făcut familia Brătianu şi alţi mari oameni politici din alte partide, din PNŢCD şi aşa mai departe. Dar parcă măsurile dumnealor priveau o anumită clasă socială. PSD-ul este cel care a avut întotdeauna în vedere masa majorităţii. Acesta a fost motivul pentru care am optat pentru PSD.

Amintiri foarte plăcute din viaţă?

– În funcţie de etapele vieţii, să ştiţi că sunt mai multe. Prima este legată de prima maşină pe care mi-am luat-o în 1990. Era cu înscriere. Cum tata lucra la Dacia, salariaţii aveau prioritate la înscriere. Şi, în luna septembrie, a venit tata acasă şi ne-a spus că era înscris la o maşină, dar, neavând toţi banii, i-a dat înscrierea unui vecin. Şi m-am supărat. El m-a întrebat ce aş fi făcut în locul lui dacă nu aveam banii. Şi i-am spus- “Nu ştiu, făceam ceva”. “Nu aveai, măi, tu bani. De unde să ai?” – îmi zice. “Găseam o soluţie”- i-am spus. M-a văzut că sunt foarte supărat şi a luat altă înscriere. Îmi spune tata: “Vezi că în octombrie luăm maşină. Să te văd de unde ai bani acum”.

Şi ce aţi făcut?

– M-am dus la mine la Electrica, la CAR, dar nu eram membru CAR. Am mers la şeful care se ocupa de CAR. Era atunci domnul Predescu, să-i dea Dumnezeu sănătate! “Vreau şi eu un împrumut. 30.000 de lei”. – am zis. “Păi, de ce?” “Păi vreau şi eu să iau o maşină”. “Păi da, dar tu nu ai niciun fond”. “Pun şi eu bani”. “Păi cum să pui acum şi să-ţi dau bani imediat ţie, când sunt alţii la rând, alţii înscrişi? Nu am cum!”- îmi spune domnul Predescu. “Am ieşit supărat afară, m-am aşezat pe trepte în faţa biroului. Şi a ieşit să închidă biroul. “Ce faci, măi, aici?” “Păi nu mă ajutaţi şi pe mine? Nu puteţi?” – îl întreb. Şi i s-a făcut omului milă de mine. Şi-mi spune: “Vino, măi, băiatule, hai, adu-mi atât ca să pot să-ţi dau atât”. Şi mi-a dat 30.000 de lei. Maşina era 90.000. Ce să fac mai departe? Era Banca de Credit Muntenia. Iar acolo am găsit o domnişoară în vârstă, necăsătorită. Îi explic. Că îmi trebuie vreo 70.000 de lei ca să completez pentru maşină. “Dar nu aveţi fond”, îmi spune. Dar a fost de bună credinţă şi mi-a spus ce aş putea să fac. Să-mi aduc membrii familiei. M-a întrebat dacă pot să plătesc ratele, i-am spus că da, că am salariul bun la Electrica, mama lucrează, tata lucrează, fratele lucrează. “Adu-i pe ei încoace”- mi-a spus. Şi mi-a dat adeverinţe. Mă duc acasă, îi spun lui tata: “Cred că fac rost de bani să luăm maşina”. “Cum faci rost de bani?” “Am luat de la CAR, îmi dă şi banca, dar trebuie să vii să mă girezi”- îi zic. Nu i-am spus tot că nu venea. Şi au luat adeverinţe de la muncă şi am mers cu ei toţi la Bancă. Acolo, domnişoara le-a spus: “Vedeţi că sunteţi şi giranţi şi împrumutaţi”. Tata a făcut feţe feţe. Dar a semnat. Când am ieşit afară, îmi spune tata: “De unde dăm ratele astea? Ce-ai făcut? Ne-ai terminat”. Şi am luat banii.

Aţi riscat.

– În viaţă, n-a fost o lună să nu am rate. Ca să poţi să faci ceva, trebuie să-ţi asumi nişte lucruri. Banii grămadă nu îi ai niciodată. Am fost loial serviciului. Şi acum am rate până la 70 de ani.

Şi cum aţi luat maşina până la urmă?

– Aici, iar este o poveste. Am ajuns în 30 octombrie să luăm această maşină. Pe la ora 3, vine însă un comunicat că s-a terminat lotul de maşini şi nu se mai dau. Să fac infarct. Am avut noroc că au fost pe acolo nişte oameni care au făcut scandal. Şi au dat decizie, la ora 18 seara, de la Guvern, că toţi cei care suntem înscrişi în acea zi să primim maşini. Tragedia era că, de a doua zi, maşina se scumpea de la 92.000 lei cât am dat pe ea la 150.000 lei. Şansa a fost că a venit decizia aceea pe seară. Apoi, o surpriză frumoasă. Erau atunci maşinile care erau ţinute pentru Canada, pentru export. Nemaiavând lot, că se epuizase, s-a trecut pe lotul Daciei 1310 pentru Canada. Şi am prins în acea zi o maşină super. A doua zi s-a făcut 150.000 lei. Apoi a venit inflaţia, s-au dublat salariile şi norocul a fost că într-un an am scăpat de toate ratele pentru acea maşină. A fost un risc, dar mi-a ieşit. O altă mare fericire a fost când a apărut primul băiat.

Câţi copii aveţi?

Nicolae Tudose, alături de familie

– Doi. Mi-am dorit ca ei să urmeze o carieră medicală şi sunt amândoi la Medicină. Cel mare a terminat anul trecut şi este în primul an de rezidenţiat. Cel mic, pe anul 4, tot la medicină la Universitatea “Carol Davila” Bucureşti.

Aţi povestit cu foarte mare drag de tatăl dvs. A însemnat foarte mult pentru dvs.

– A murit din păcate în 1996. (domnul Tudose se opreşte din discuţie, pentru că îi dau lacrimile). Tata a fost un model pentru noi, pentru mine şi pentru fratele meu. S-a implicat foarte mult în educaţia noastră. Ne-a imprimat cultura muncii şi a seriozităţii. Dacă ar fi să vorbim de oamenii din Mioveni, cred că peste 50%, 60% dintre aceştia l-au cunoscut foarte bine, prin prisma locurilor de muncă de la Dacia şi Electrica. Tata a avut ocazia să cunoască foarte mulţi oameni de calitate, dar şi dumnealui era un om de calitate.

Cum v-a ajutat, domnule Nicolae Tudose, Facultatea de Ştiinţe Juridice?

– A fost nevoie de asta. Pentru că în activitatea de audit, trebuia să îmbin activitatea financiar contabilă cu partea juridică. Cea mai mare problemă era la întocmirea procesului verbal de control pentru că trebuia să-l prezentăm unor oameni competenţi, jurişti, ingineri cu ştate vechi, directori de Sucursale Electrica. Iar noi, cei doi revizori contabili, eram pe de o parte a mesei, iar ceilalţi- 20 şi ceva din conducere, de partea cealaltă. Şi când spuneam că a greşit cineva ceva, că a încălcat o prevedere, trebuia să o argumentezi. Altfel, te făceai de râs în faţa unor oameni cu o experienţă extraordinară în domeniu. Te discreditai pur şi simplu. Am învăţat că, atunci când deschizi gura, trebuie să fii foarte atent să ai argumente în spate. Nu-ţi poţi permite altfel.

Aţi fost secretar de stat. Cât timp?

– Doi ani. August 2017- septembrie 2019. A fost o experienţă extraordinară şi ca secretar de stat. Ministerul Dezvoltării era angrenat în multe proiecte legislative, în corelaţie cu alte ministere. Eu, fiind pe serviciile publice, eram delegat în Parlamentul României. Aveam zilele de la marţi şi de miercuri să susţin proiectele legislative care ţineau în special de serviciile publice. Mergeam la comisiile parlamnentare, fie la Senat, fie la Camera Deputaţilor, dar şi în plen, unde argumentam de ce este nevoie de o prevedere legislativă. Învăţam din legislaţie ca la examenul de Facultate. Nu mă puteam duce nepregătit.

Aţi avut şi rezultate bune?

– Da. Am fost implicat chiar în întocmirea Codului serviciilor publice. A fost o gândire a mea şi a doamnei director din cadrul Direcţiei de Servicii Publice, care este tot argeşeancă. O doamnă foarte aplicată.

Cum o cheamă?

– Vali Baciu. De undeva din Suseni, dar căsătorită în Bucureşti. Să ştiţi că în ministere sunt oameni foarte competenţi. Foarte aplecaţi pentru profesionalism. De aceea, eu susţin că politicul trebuie să se implice până la un moment dat. Restul, în tot ce ţine de fineţea unui act legislativ, trebuie lăsat cel care are expertiza, care ştie. Abilitatea unui om politic este să înţeleagă ce este corect în actul legislativ şi ce beneficii aduce acesta pentru marea masă a populaţiei, nu numai pentru o anumită categorie. Faptul că există statutul funcţionarului public este o mare plasă de siguranţă pentru funcţionarii publici. Eu, ca secretar de stat de exemplu, eram şeful doamnei Vali Baciu. Dar trebuia să ţin cont de toate argumentele dumneaei, de verticalitatea sa în prezentarea unei probleme. Trebuia clar să înţeleg când îmi spunea că nu este în regulă un anumit aspect şi nu dorea să semneze ceva ce ridica semne de întrebare. Am fost întotdeauna de acord cu explicaţiile sale, pentru că veneau din zona dumneai de expertiză. Eram în comisia care se ocupa de Programul Termoficare. Adică de încălzirea centralizată, modernizarea centralelor termice, pentru producerea agentului termic în sistem centralizat de apă şi căldură. Au fost autorităţi locale care au accesat şi cinste lor, pentru că practic au modernizat sistemul de încălzire centralizat. Este un vis şi pentru noi în Mioveni. Pentru că la nivelul Uniunii Europene, se pune problema reducerii consumului de gaze şi al poluării. Din 2030, nu se mai dă voie să avem centrală de apartament şi trebuie găsite alte sisteme alternative. Cred că la cum este poziţionat oraşul nostru, s-ar merita să avem şase-şapte microcentrale în cogenerare, care să aibă un consum redus de energie electrică sau gaze naturale.

 Domnule Nicolae Tudose, ce apreciaţi cel mai mult la un om?

– Cinstea. Prefer să mi se spună în faţă adevărul, decât să mă linguşească cineva, iar în spate să facă altceva. Şi nu-mi plac mincinoşii şi beţivii. Asta nu am suportat niciodată. Sunt indulgent până la Dumnezeu şi am frică de Dumnezeu. Dacă ai voinţă, Dumnezeu îţi dă. Îţi oferă calea. Este foarte important să ştii să ai şi o limită, să ştii unde te poziţionezi. Una este să zicem calitatea de director, când trebuie să iei nişte decizii poate nu întotdeauna plăcute populaţiei, alta este calitatea de primar, de exemplu, în care trebuie să ai o anumită atitudine.

Ce gânduri de viitor aveţi?

– Dorinţa mea este să continuu ce am început aici la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Când spuneţi Mioveni, fără a spune Dacia, ce vă vine în minte?

– Diversitate culturală. Generic. Pentru că în oraşul Mioveni, au venit foarte mulţi oameni pentru Dacia, din majoritatea zonelor ţării. Era un loc de muncă bun şi este şi astăzi un loc de muncă bun. Avem şi moldoveni, şi olteni, şi munteni, şi ardeleni în proporţii mari.

S-au unit regiunile ţării la Mioveni.

– Da. Şi mă gândesc la faptul că ar fi binevenit să facem ceva pentru promovarea obiceiurilor lor aici. Pe partea culturală.

 În ce zone ar trebui să se îmbunătăţească lucrurile la nivel de oraş, aşa cum le vedeţi din postura de director al SEDC Mioveni, dar şi ca cetăţean?

– Trebuie lucrat la înfrumuseţarea oraşului. Gândirea unui centru al oraşului. Nu avem cum scoate în evidenţă o istorie, aşa cum este la Oradea de exemplu. Este nevoie de un centru care să fie plăcut omului. Avem foarte mulţi tineri. Este, de asemenea, nevoie de gândirea unui parc util pentru întreaga comunitate. De o dimensiune mai mare. Unde să-şi petreacă timpul şi un om mai vârstă şi o mamă cu copilul, şi copilul, şi un tânăr. Nimic nu este imposibil. Trebuie găsită acea ambianţă, frumuseţe şi linişte pentru toţi.

Pentru toate categoriile la un loc.

– Da. Astfel încât cetăţeanul din Mioveni să se simtă important.

Graţiela Bâzoi , Foto- arhivă personală Nicolae Tudose
(interviu publicat în Săptămânalul Gherila- 25 martie 2024)

Write A Comment