Deputatul PSD Remus Mihalcea, interlocutorul Rubricii DESPRE VIAŢĂ, medic în Specialitatea ORL, s-a născut în martie 1985 în familie de medici. Este absolvent al Colegiului I.C. Brătianu, al Universităţilor de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara şi “Carol Davila” din Bucureşti şi manager al Spitalului Clinic Colentina în perioada 2019-2020, unde profesează ca medic şi în prezent.
Unde v-aţi născut, domnule doctor Remus Mihalcea?
– M-am născut în Bucureşti, printr-o conjunctură. Părinţii mei erau studenţi la Facultatea de Medicină şi Farmacie, în anul 6, când am apărut eu pe lume. Un an am petrecut în capitală, locuind cu ei în căminul de studenţi. Ulterior, am locuit în Piteşti cu bunicii.
Tatăl este piteştean.
– Da, tatăl este din Piteşti. Până la clasa întâi, am locuit şi cu părinţii mamei şi cu cei ai tatălui. Am pendulat.
Copilăria unde v-aţi petrecut-o de fapt?
– În Piteşti. Pe Bulevardul Republicii am crescut. Prima grădiniţă la care am fost era pe Bulevardul Republicii, vizavi de clădirea Renel, cum vii de la gară. Stăteam la blocurile cele mai nou construite. Acolo ne jucam, după ce veneam de la grădiniţă. Era un şantier în perioada aceea.
Când v-aţi dorit să deveniţi medic?
– Eu mi-am dorit să dau la Academia de Poliţie. În clasa a 12-a însă, am avut o plimbare cu tata pe strada mare. Mergeam la un unchi. Mi-a povestit atunci cât este frumos să fii poliţist, că este o meserie nobilă, dar că şi meseria de medic este foarte frumoasă. Că ajuţi oamenii, unora le schimbi viaţa, îi salvezi. Ei bine, acea discuţie a avut un impact asupra mea şi atunci am decis să merg pe varianta aceasta, medicina. Cred că aveam şi ceva în subconştient, pentru că, stând cu părinţii mei rezidenţi, atunci când nu eram la bunici, stăteam prin spitale cu ei. Mergeam cu tata când era de gardă. Toată viaţa mea se leagă de spitale oarecum.
Facultatea?
– Trei ani am făcut la Timişoara, trei ani la Bucureşti. Rezidenţiatul l-am făcut în Bucureşti, doi ani la Spitalul Militar Central, doi ani la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională „Prof. Dr. Hociotă”, cel din spatele Marriott. În noiembrie 2010 am dat examenul de rezidenţiat. Am ales Specialitatea ORL. Am terminat rezidenţiatul în decembrie 2014 şi începând cu ianuarie 2015, după ce am luat concursul, am activat ca medic în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Viaţa în Timişoara cum a fost?
– Cât am prins eu, din 2004 până în 2007, Timişoara era un şantier. Erau nişte lucrări de infrastructură destul de mari, dar, una peste alta, este un oraş foarte frumos. Mie mi-a rămas la suflet. Puteam rămâne acolo, dar cariera mea, cea de a deveni medic, perioada de rezidenţiat şi de după – a fost influenţată de mama, care de fiecare dată a fost lângă mine. Ar fi fost distanţa, iar mama îşi dorea să fiu mai aproape de casă.
Ce v-au sfătuit cel mai bine părinţii?
– M-au îndrumat în permanenţă de-a lungul copilăriei mele. Şi în prezent îmi mai dau sfaturi. Cred că este un lucru normal. Orice părinte face acest lucru. Chiar dacă la momentul respectiv, copil fiind, nu eşti conştient pe deplin de ce sfaturi îţi dau părinţii, viaţa îţi va arăta că aveau dreptate.
Ce aţi putea spune despre această ramură a medicinei, ORL, în care v-aţi specializat?
– ORL-ul în România nu este foarte bine cunoscut. Este una dintre cele mai cuprinzătoare specialităţi, una destul de amplă, cu foarte multe subdiviziuni, subspecialităţi. Este printre puţinele din medicină în care, dacă doreşti, poţi face partea chirugicală, dacă nu, poţi face partea de consultaţii. Fiecare organ din otorinolaringologie (ORL) presupune atât o parte de consultaţii, cât şi o parte chirurgicală. Noi, ca medici ORL-işti, suntem supraspecializaţi în câte un organ. Primul medic cu care am lucrat era unul dintre cei mai buni chirurgi din ţară pe ureche. Şi opera doar pe ureche. Ulterior, mutându-mă la Institutul de ORL, am fost sub bagheta profesorului Viorel Zainea, care activează acolo şi în prezent. Este unul dintre cei mai buni chirurgi pe care i-am văzut pe ce înseamnă chirurgia gâtului, care este una foarte complexă. Practic, toate vasele mari din organism merg spre creier, în zona gâtului, iar în intervenţiile chirurgicale le întâlneşti de fiecare dată, vasele, nervii, absolut tot. Am mai lucrat cu cineva, care, la fel era foarte bun pe chirurgia nasului, endoscopică. De la fiecare am avut câte ceva de învăţat. Eu am ales partea aceasta, de nas şi de gât.
Pe consultaţii sau pe operaţii?
– Şi pe consultanţii şi pe operaţii.
Aţi avut intervenţii chirurgicale foarte dificile, complicate?
– Se întâmplă de multe ori să intri în sala de operaţii având o strategie, în baza a aceea ce ai văzut pe CT sau pe RMN sau clinic, iar în timpul intervenţiei să descoperi o anatomie diferită, o complicaţie. Cele mai dificile intervenţii sunt acelea în Urgenţă şi trebuie să intervi repede, fără a avea un timp de gândire mai lung pentru a aborda pe îndelete cazul. Trebuie să iei decizia de moment şi să abordezi cazul cât mai bine posibil pentru a salva viaţa pacientului. Că a fost tăiat la gât, că a avut un accident de maşină, că a avut un traumatism, în urma unei agresiuni omeneşti sau animală. Am avut pacient care a fost muşcat de urs, pacient care a fost lovit sau muşcat de un cal sau complicaţii de la o măsea, cu infecţie acumulată în zona gâtului, coborâtă în zona mediastinului (organe situate în cavitatea toracică între cei doi plămâni) sau o răceală banală care s-a transformat într-o sinuzită acută, cu riscuri mari şi aşa mai departe.
Vă mai amintiţi cât aţi stat cel mai mult într-o operaţie?
– Da. În urmă cu şapte-opt ani, am fost într-o operaţie cu un pacient care nu era al meu, ci al unui chirurg oro-maxilo-facial, cu o tumoră foarte mare, care cuprindea urechea, zona parotidei (glandă salivară situată sub urechi, de o parte și de alta a mandibulei), zona posterioară a capului, zona occipitală, şi cred că am intrat cu el dimineaţa la 10 şi am terminat la 2 noaptea. Timp în care s-a făcut schimb cu neurochirurgii, pentru că tumora se ducea spre creier. A fost nevoie şi de plasticieni, pentru reconstrucţie. Am fost practic trei-patru echipe.
Ce părere aveţi, domnule Remus Mihalcea, de actuala generaţie de absolvenţi de medicină? De cei care preferă să practice medicina în afara ţării?
– Lucrurile acestea s-au schimbat foarte mult. Până în 2018, şi eu am avut foarte mulţi colegi de generaţie care au ales să plece în afară din cauza veniturilor. Prin 2017-2018, un medic specialist câştiga, cu tot cu gărzi, undeva în jur de 3200 de lei. Din 2018, salariile s-au dublat, perioadă în care acest exod a scăzut foarte mult. Eu cred că din urmă vine o generaţie foarte bună de medici. Copiii care astăzi sunt studenţi la Medicină sunt foarte buni. I-am văzut foarte aplecaţi spre a învăţa, spre a dobândi cunoştinţe. Cred că România are în prezent şi va avea o şcoală foarte bună de medicină. Repet, tinerii care vin din urmă sunt din ce în ce mai buni, fără doar şi poate. Am văzut copii chiar străluciţi în acest domeniu. Aşadar, acest exod nu va mai continua. În momentul de faţă, veniturile unui medic din România sunt asemănătoare cu cele ale unui medic din Europa. Aparatura este cam aceeaşi. Singurul deficit este infrastructura, clădirile în care ne desfăşurăm activitatea. Altfel, cred că România are un nivel foarte bun în ceea ce priveşte sănătatea. Bun, lumea este nemulţumită. Ne comparăm întotdeauna cu cei din afară. Ştiţi cum este? Facem aceste comparaţii ca şi cum vedem peste gard că vecinul are o casă mai mare, o maşină mai frumoasă, dar nu ştim ce este în familia omului acela. Nu ştim cum este să locuieşti în casa respectivă, ce este în interior. Întotdeauna am spus că, pentru cât plătim asigurările de sănătate, cât ni se reţine din salariu pentru asta, avem un sistem de sănătate ultraperformant, în raport cu veniturile din sistemul de sănătate. Dacă vrem să ne comparăm cu Germania de exemplu, haideţi să ne uităm şi cât plăteşte un om asigurarea de sănătate. Haideţi să vedem cât plăteşte în Franţa sau în ţările nordice sau în Anglia. Şi haideţi să vedem cât de facil este accesul românilor la sănătate versus accesul englezilor la sănătate.
Aveţi un exemplu?
– Am mulţi colegi care lucrează în Anglia, am şi pacienţi veniţi în vacanţa de vară în România, pentru a apela la sistemul nostru de sănătate. De ce? Acolo, orice răceală este tratată de către medicul de familie, iar o programare la un medic specialist durează undeva între două şi patru luni. Timp în care, dacă ai o urgenţă majoră, poţi să şi mori. În opinia mea, Anglia are cel mai dificil acces la sistemul de sănătate. Am avut pacienţi care locuiau în Franţa, în Germania, în Anglia, în Spania, care vin aici în vacanţele de vară sau de iarnă pentru un control de rutină sau îşi rezolvă probleme acute. Pe de altă parte, în România, dacă te doare capul, te duci la Urgenţă. Ţi se acordă îngrijiri medicale, analize, toate gratuit. În Germania, în Franţa, în Anglia, dacă te duci la Urgenţă şi nu eşti considerat un caz de urgenţă, plăteşti. Deci, dacă oamenii se uită mai atent, dacă au de-a face cu sistemul de sănătate din aceste ţări, Doamne-fereşte, vor înţelege foarte clar despre ce este vorba. Eu cred că sistemul nostru de sănătate are un viitor, unul foarte bun, prin generaţiile care vin.
Cum vedeţi situaţia infrastructurii sănătăţii din Argeş, în principal la Spitalul Judeţean de Urgenţă? Ştiţi discuţiile din spaţiul public, cu numeroasele critici că imobilul este foarte vechi, plin de microbi, avem nevoie de spitale noi.
– Consiliul Judeţean Argeş are în subordine cele mai multe spitale, spre deosebire de alte administraţii judeţene din ţară. Toate aceste spitale au nevoie de finanţare. Nu se autofinanţează. Prin urmare, o clădire nouă este mai mult decât binevenită. Dar un spital înseamnă mai mult decât o clădire. Înseamnă medici, aparatură, asigurarea unor gărzi, ture de permanenţă. Nu este foarte uşor. În primul rând, obinem finanţarea? Doi, avem cu ce să-l populăm? Pentru că nu facem un spital muzeu. Nu construim spitale pe care să le vizităm doar la inaugurare şi apoi să punem lacătul. Iar Spitalul Judeţean a trecut printr-o serie de renovări. Are un corp de clădire nou, P plus 4, în care vor activa Chirurgia Cardiovasculară, Chirurgia Vasculară, Cardiologia, Chirugia Plastică şi Reparatorie, cu bloc operator integrat şi tot ce presupune, are în renovare Ambulatoriul de specialitate, plus extindere şi dotare. Are, de asemenea, renovare plus extindere pentru Unitatea de Primiri Urgenţe. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Spitalul de Pediatrie. Doar ce a fost inaugurat Ambulatoriul de specialitate şi Unitatea de Primiri Urgenţe, renovare plus extindere. S-a investit foarte mult. La fel la Spitalul Brădet, pentru reabilitare. Adică, în ultima perioadă au intrat foarte mulţi bani în infrastructura spitalicească din Argeş.
Criza de medici pentru anumite specialităţi este însă o problemă greu de soluţionat.
– Sunt câteva specialităţi deficitare. Nu doar în Argeş, ci la nivelul întregii ţări. Există un fenomen în sistemul de sănătate. Tinerii care termină rezidenţiatul au tendinţa de a rămâne în centrele universitare, să se coaguleze în jurul unui spital din centrul universitar. În rest, în provincie, este această criză de medici. Iar aici, nu putem generaliza. Sunt câteva specialităţi deficitare- cea mai importantă şi cu cea mai mare lipsă în judeţul Argeş este cea de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Este o specialitate dificilă. Tinerii absolvenţi tind să nu-şi mai aleagă această specialitate. Este foarte grea, toată viaţa vei avea de învăţat. Nu că în celelalte nu ai avea de învăţat, dar în acest caz, în Cardiologie, în Medicina Internă, este o dinamică mai mare a schimbărilor decât în restul specialităţilor chirurgicale. Are un rezidenţiat foarte lung, de cinci-şase ani, iar, la final, examenul de specialitate este unul foarte greu, se dă un examen european. ATI este singura specialitate din ţară care are un examen european. Şi are o rată de promovabilitate nu foarte mare. Criteriile sunt foarte dificil de îndeplinit, deci nu este un examen accesibil pentru toată lumea. Nu în ultimul rând, ai nevoie să fii foarte dedicat. În opinia mea, Terapia Intensivă este cea mai grea specialitate din medicină. Şi cea mai consumatoare. De toate resursele.
Care sunt cele mai importante lucruri în viaţă, domnule Remus Mihalcea?
– Familia este cea mai importantă. Pe locul al doilea, cariera. Cred că pentru orice om primează aceste lucruri.
Şi sănătatea?
– Categoric. Se subînţelege.
Ce lucruri aţi învăţat din politică, având în vedere mandatul de deputat?
– Din politică am învăţat foarte multe şi mai am de învăţat foarte multe. Cred că nu sunt nici la 10 la sută din ce poţi învăţa dintr-o carieră politică. Sunt momente frumoase, sunt cele în care trebuie să munceşti foarte mult. Să ieşi în teritoriu, în campanii, să vorbeşti cu oamenii, să le explici ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, să accepţi să fii criticat. În acest mandat, am văzut ce înseamnă cu adevărat politica. Toţi avem tendinţa să fim superficiali, când citim presa, când ne uităm la TV, în privinţa clasei politice, a oamenilor politici. Avem tendinţa să stigmatizăm, să etichetăm, un lucru care este foarte fals, din punctul meu de vedere.
De ce?
– Pentru că fiecare om este diferit. Nu cred că există în politică un om care nu vrea să facă ceva bun pentru comunitatea care l-a votat. Ne este floarte uşor să etichetăm un partid sau altul în funcţie de oameni. Or, partidul este partid, este alcătuit din zeci de mii, sute de mii de oameni. Ca în orice domeniu, în politică avem oameni foarte buni, buni, dar şi oameni care greşesc. Nu cred că există un domeniu în lumea aceasta care să nu aibă uscăturile lui. Prin urmare, nu putem eticheta un partid în funcţie de persoana care a greşit. Greşeala ne aparţine. Este personală, nu a partidului. Eu pot greşi ca medic, ca politician, ca om. Asta nu înseamnă că este vina partidului, a sistemului de sănătate sau a părinţilor, pentru greşeala mea personală. Dacă ne uităm la echipa care conduce în acest moment Partidul Social Democrat, cred că a demonstrat. Oamenii fac ce este bine pentru comunitatea lor. Întotdeauna este loc de mai bine. Avem tendinţa de a nu fi recunoscători sau de a crede că ni se cuvine totul.
Ce proiect de lege la care aţi contribuit vă vine acum în minte, domnule Mihalcea?
– Proiectul prin care piteştenii care au locuit în zona Petrochimiei pot ieşi mai devreme la pensie, din cauza poluării industriale. Un proiect finalizat prin lege. Sunt coiniţiator, alături de ceilalţi colegi deputaţi, doamna ministru Simona Bucura Oprescu, domnii Nicolae Pavelescu, Nicolae Georgescu.
Unde v-a plăcut cel mai mult în afara ţării?
– Unde mă simt ca acasă este în America.
De ce este ca acasă?
– În momentul în care ajung acolo, nu mă simt ca şi cum m-aş afla într-o ţară străină. Există o legătură a mea personală. Am vizitat mare parte, şi zona de est şi pe cea de vest a Americii. Este un lucru inexplicabil şi pentru mine.
Aţi avut ocazia să vedeţi spitalele din afară, nu?
– Am fost la cursuri în alte spitale din afară. Am văzut partea europeană. Şi revin la ceea ce am spus mai devreme. Avem acelaşi personal calificat, poate chiar mai bun. A apărut şi aparatura din ultimii ani. Pe alocuri, lipseşte infrastructura. Stăm mai bine decât se crede şi decât se vede. Bineînţeles, există oamenii nemulţumiţi. Dar oameni nemulţumiţi găsim şi în Franţa, şi în Spania, şi în Germania şi în America aşa mai departe.
Ce pasiuni aveţi?
– Schiul, dar nu am mai apucat de doi ani să schiez.
Aţi avut modele în viaţă?
– Nu pot spune modele, dar m-au influenţat profesorii cu care am lucrat. Domnul profesor Viorel Zainea, domnul profesor Răzvan Hainăroşie, cu care am colaborat cel mai mult timp şi cu care colaborez încă foarte bine. Şi-au pus o amprentă asupra carierei mele. Sunt oameni pe care îi întâlneşti pe parcursul vieţii, de la care ai de învăţat dacă eşti interesat, evident.
Ce apreciaţi cel mai mult la un om?
– Sinceritatea.
Dacă aţi da un sfat oamenilor, unul preventiv, legat de specializarea pe care o aveţi, care ar fi?
– Este greu să impui cuiva nu facă ceva. Sau să elimine un viciu pe care îl are de foarte mulţi ani. Pot oferi sfaturi, dar nu impune. Dacă persoana respectivă doreşte să te asculte, cu atât mai bine. În principal, fumatul este viciul care afectează cel mai mult.
Nu aţi fumat niciodată?
– Nu.
Părinţii, soţia?
– Nimeni.
Deci de la fumat ni se pot trage foarte multe afecţiuni.
– Da. Şi depinde foarte mult şi de cum suntem construiţi genetic.
Veţi mai candida la Parlament?
– Nu ştiu. În momentul de faţă este prea devreme pentru o astfel de decizie.
Dar aţi avea proiecte la Camera Deputaţilor pe care să le continuaţi, nu?
– În orice domeniu există lucruri care trebuie continuate, dar ele merg şi fără o anumită persoană. Eu nu cred că există o persoană providenţială în politică. Cred că există echipe. Echipe cu lideri. Istoria ne-a demonstrat că viaţa merge înainte, politica merge înainte şi fără acei oameni pe care unii îi considerau persoane providenţiale. Politica este în primul rând echipă, iar această echipă trebuie să aibă întotdeauna un lider. Prin urmare nu există un proiect care nu poate fi continuat fără mine în politică.
Domnule Mihalcea, cum vedeţi Piteştiul din ultimii patru ani?
– Piteştiul este într-o permanentă schimbare în ultimii ani. Are un viitor foarte bun din punct de vedere administrativ. Şi nu spun asta, pentru că suntem colegi de partid, eu şi domnul primar Cristian Gentea. Se văd lucrurile, dar este nevoie de timp pentru a construi un oraş care rămăsese în urmă.
De ce aţi ales PSD ?
– Cred că datorită felului în care îmi exercit meseria. Se spune că medicina este o meserie liberală, dar această etichetă nu cred că este valabilă în România. Noi avem încă un sistem de sănătate în care ajungi să te îndrepţi către omul fără posibilităţi aşa mari, către oamenii nevoiaşi în general. Până să am de-a face cu Partidul Social Democrat şi până să cred eu vreodată că voi face politică, îmi practicam meseria pe o latură mai mult socială.
De exemplu?
– Încercam să văd cât mai mulţi oameni la spital, în sistemul de stat, pentru ca aceşti oameni să nu fie nevoiţi să meargă la privat, să nu fie nevoiţi să rupă o sumă de bani din bugetul lor foarte mic. Nu pentru consultaţii, ci pentru operaţii. De aici, de la felul meu social de a fi în meseria mea, m-am identificat cu partidul despre care am simţit eu că mi se potriveşte.
Câte intervenţii chirurgicale aţi făcut, prin prisma acestei aplecări către persoanele mai nevoiaşe?
– 95% din operaţii cred că le-am efectuat în sistemul public de sănătate.
(interviu publicat în Săptămânalul Gherila în data de 8 aprilie 2024)
Graţiela Bâzoi, Foto- Arhivă personală Remus Mihalcea
