Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea: “Iubesc Piteştiul şi vreau ca după mine să rămână realizări mari, importante. Drept urmare, asta voi continua să fac şi în al doilea mandat”

Interlocutorul nostru s-a născut în data de 17 august 1963 în Pitești, în familie de profesori, este absolvent al Liceului Nr 1 de Matematică-Fizică, licenţiat al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii București, masterand în tehnologii nucleare, inginer fizician și cercetător știinţific în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare, director adjunct al Departamentului de Securitate Nucleară din cadrul RATEN în anul 2012, președinte al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în 2017 și tot din 2017 director general al Regiei Autonome “Tehnologii pentru Energia Nucleară”, funcţie la care a renunţat în noiembrie 2020, fiind ales primar al municipiului Pitești. Fost consilier local PSD al municipalităţii din 2004, primarul Cristian Gentea este președintele PSD Pitești din 2010 și președinte executiv al PSD Argeș din anul 2015.

Am avut ocazia să stăm de vorbă cu primarul municipiului nostru, la puţin timp după ceremonia guvernamentală din 30 septembrie, dedicată semnării “certificatului de naștere” al Stadionului “Nicolae Dobrin”, edilul Cristian Gentea adăugând în cartea de istorie a Piteștiului o investiţie publică, cea mai mare de până acum, de nu mai puţin de o sută de milioane de Euro.

Un pic mai puţin decât cea mai mare investiţie privată a orașului, de 102 milioane Euro, adusă la Pitești de dumnealui în perioada ultimului său mandat de consilier local. Construirea Argeș Mall, cel mai mare centru comercial din judeţul nostru și din regiune, este un proiect deblocat chiar de Cristian Gentea, când a preluat mandatul de primar în anul 2020, iar pasajul Argeș Mall, o investiţie de circa 8 milioane de euro – fiind cedat municipalităţii – i-ar putea face invidioși până și pe primarii orașelor foarte mari ale ţării. Proiectul Argeș Mall a staţionat la Primărie nu mai puţin de patru ani, din motive de neînţeles. Se poate invoca birocraţia, dar în ciuda ei, proiectele derulate în oraș din 2020 încoace curg, atingându-și scopul în realitatea fizică a orașului, făcându-l pe Cristian Gentea cel mai prolific primar din istoria municipiului. Sunt lucruri care nu pot fi contestate. “În ce aţi crezut foarte tare de-a lungul anilor, domnule primar?” “Am crezut foarte tare în mine”- ne spune primarul Piteștiului, Cristian Gentea, în Interviul Despre Viaţă.

Domnule primar Cristian Gentea, v-am văzut marcând la poarta noului teren multifuncţional “Aripi”, pe care l-aţi inaugurat recent. De când şi de unde această pasiune pentru fotbal?

– Tatăl meu a fost profesor de sport. Din păcate, s-a stins din viaţă foarte devreme, la numai 51 de ani. A fost profesorul meu şi el este cel care mi-a insuflat această plăcere pentru sport, pentru fotbal. Am avut bucuria să joc în echipă chiar cu el.

Dumneavoastră eraţi atacant, nu?

– Da, eu atacant.

Dumnealui?

– El juca extremă, centra de multe ori, marca multe goluri. Mă învăţa tot timpul. Şi cerea mereu mai mult de la mine. Mă mai şi certa (zâmbeşte). Îşi făcuse o echipă foarte bună la noi în comună, care a avut rezultate remarcabile. După Facultate, trebuie să spun că eu făceam în aşa fel încât să ajung mereu acasă, veneam în fiecare săptămână. Iar tata era bucuros când vedea că mă implic şi că nu uit de unde am plecat. Dar îmi amintesc foarte bine o zi cu ora de sport. Cred că eram în clasa a VI-a. El împărţea mereu clasa în două echipe. Ne-a scos pe terenul de fotbal. Nu mai ştiu câte ore de sport erau pe săptămână, dar, în orice caz, dacă la prima oră juca în echipa A, data viitoare ştiam că joacă în partea cealaltă. Şi de fiecare dată câştiga echipa în care juca el. (zâmbeşte). La un moment dat, a fost un meci al Naţionalei României. Erau foarte puţine pe vremea aceea. Tatăl meu era stelist. Ei bine, în acea zi a împărţit clasa în două, echipele erau deja formate, şi a spus că pleacă puţin.

Unde a plecat?

– S-a dus acasă să vadă meciul. Iar noi ne-am luat la ceartă, apoi la bătaie, ne-am dus în clasă şi a ieşit un scandal îngrozitor. Apoi a venit tata. A auzit ce făceam, ne-a prins şi…

Cum aflase de scandal?

– Probabil că-l anunţase mama, care era profesor în aceeaşi şcoală. În orice caz, a venit, s-a pus în uşă şi ne-a spus: “Ieşiţi afară pe rând!” Şi fiecare dintre noi şi-a luat o palmă foarte puternică. Mie mi-a dat două, încât de-abia am ieşit din şcoală. (zâmbeşte)

Dar de ce două?

– L-am întrebat: “De ce eu două?” Şi mi-a răspuns: “Pentru că tu eşti al meu!” (zâmbeşte)

Câţi ani aveaţi atunci?

– Am intrat în clasa întâi la şase ani. Şi cu şase…aveam 12 ani.

Aţi fost îndrumat către profilul real sau asta v-a plăcut foarte mult încă din şcoală?

– Eu am învăţat foarte bine mereu. Mi-a plăcut partea de matematică-fizică şi am mers la Liceul Nr. 1 pe acest profil.

Aţi fost premiant?

– Am luat mereu premiul întâi, chiar dacă în clasele paralele erau copii ai profesorilor de la mine din Liceu. Nu am avut niciodată o problemă cu asta.

Dar cine v-a insuflat pasiunea pentru fizică, domnule primar Cristian Gentea?

– Plăcerea pentru fizică mi-a insuflat-o familia Boia. O familie senzaţională. Nu cred că există cineva în Piteşti care să nu fi auzit de doamna Milena Boia şi de domnul Eugen Boia. Că am mers mai departe în domeniul fizicii este şi un fapt care a influenţat-o pe sora mea. Venind acasă de la ore şi povestindu-i despre orele de fizică, ea a urmat acelaşi traseu: acelaşi liceu, aceeaşi facultate.

Pentru ce clipă extraordinar de frumoasă a copilăriei ori a adolescenţei dumneavoastră aţi da timpul înapoi?

– Probabil pentru perioada în care am confirmat tuturor că mă pot descurca singur. În şcoala generală cineva poate punea reuşitele mele pe seama faptului că părinţii mei erau profesori, tata fiind chiar directorul şcolii. Când am intrat la Liceul de Matematică-Fizică Nr. 1, cu o medie foarte mare, comparativ cu ale altor colegi cu care practic mă băteam “bara-bara” în generală ca să spun aşa, colegi care au mers la acelaşi liceu, probabil atunci am simţit o mare satisfacţie. Am spus: “Iată care este adevărul”. Eu am avut o copilărie absolut normală, asemănătoare cu a oricărui alt copil de la mine din sat.

În ce sat v-aţi petrecut copilăria?

– În satul Săliştea, comuna Uda. Unde toată lumea avea animale. Unde toată lumea mergea cu vaca pe deal, pe vale, peste tot. Mergeam cu vaca şi jucam fotbal. Şi am pierdut-o de atât de multe ori. (zâmbeşte). De multe ori am găsit vaca acasă. Mi-am luat şi bătaie pe tema asta. De atunci însă, s-au schimbat timpurile, s-au schimbat mentalităţile. Ar trebui însă să ne întrebăm, într-un alt registru, de ce atât de mulţi copii au scutire de la ora de educaţie fizică? Nu se întâmpla aşa ceva pe vremea noastră. Nu aveam nici telefon, nici tabletă, nici calculator, dar toată lumea făcea sport, toată lumea stătea în aer liber. Pentru mine, aceasta este o problemă care mă intrigă. Să nu-ţi laşi copilul să facă sport deloc nu este în regulă. Copil fiind, mama mea nu era de acord că făceam prea mult sport. Prea mult. Era de fapt o divergenţă între mama şi tata. Îmi amintesc seara în care s-a produs cutremurul din 1977. Era anul în care urma să dau examen pentru admiterea la liceu. În acea zi, după ore, am rămas la fotbal până s-a făcut seară. Era 4 martie, se înnopta mai devreme, iar mama nu m-a mai primit acasă. Însă, la insistenţele lui tata, mi-a dat voie să intru în casă cu… zece minute înainte de cutremur. Doar ce am intrat în casă şi a început cutremurul. Era după ora 9 seara. Ţin minte şi acum că tata ţinea de masa pe care era televizorul. (zâmbeşte). I se părea probabil că era cel mai scump lucru din casă. (zâmbeşte).

Mai primiţi sfaturi de la mama chiar şi acum?

– Mama mea, chiar dacă acum nu este într-o stare foarte bună, mă sfătuieşte să mă uit în buletin şi să realizez că nu mai pot face la fel de mult sport precum făceam când eram tânăr. (zâmbeşte). Sfatul acesta îl primesc astăzi şi de la mama mea şi de la sora mea şi de la soţia mea.

Sora este mai mare sau mai mică?

– Sora mea este mai mică cu patru ani decât mine. Este profesoară de fizică, titulară la Şcoala Gimnazială “Ion Minulescu”.

În ce aţi crezut foarte tare de-a lungul anilor, domnule primar?

– Am crezut foarte tare în mine.

În dumneavoastră.

– Da. În mine. Dacă ar putea, mama v-ar confirma spusele mele. Bunicul meu, din partea mamei, a spus întotdeauna că voi ajunge ministru. (zâmbeşte). Asta se întâmpla în decada anilor ‘70-’80.

Şi aţi avut vreodată o astfel de propunere?

– Chiar da. Am avut o propunere de ministru. La Comunicaţii, dar am refuzat.

De ce aţi refuzat?

– Pentru că mie îmi place să fac lucrurile aşa cum trebuie. Nu am vrut să mă duc undeva să învăţ la locul de muncă. Dacă mi s-ar fi propus Ministerul Energiei, aş fi acceptat din primul moment.

Aţi intrat în politică în 1996…

– În 1996, pe 15 februarie.

Cum aţi intrat în politică?

– Lucram la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni, în laborator. Şeful Biroului “Documente Secrete” era domnul Gheorghe Oprea. Era preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Piteşti şi originar chiar de la mine din comună. Ştia cu ce medie am intrat la ICN, cu ce dublă repartiţie guvernamentală, şi tot timpul m-a apreciat. I-a plăcut de mine. În timp, mi-a explicat cum e treaba cu politica, cu partidul. N-am intrat imediat în politică, pentru că aveam copilul mic. Fiica mea, Cristiana, este născută în 1993. Nu aveam nici mari posibilităţi atunci. Stăteam la părinţii soţiei până când am găsit o locuinţă. Era destul de complicat. Dar am făcut în final acest pas, pe care nu l-am regretat niciodată. Am intrat în partid când Cristiana avea trei ani. Şi, în timp, m-am descurcat. Veneam de la serviciu direct acasă, făceam temele cu fiica mea, apoi plecam la partid. (zâmbeşte)

• Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea: “Iubesc Piteştiul şi vreau ca după mine să rămână realizări mari, importante. Drept urmare, asta voi continua să fac şi în al doilea mandat”

Când s-a întâmplat cel mai frumos moment al vieţii dumneavoastră?

– Când s-a născut Cristiana. Relaţia între mine şi copilul meu este… sfântă.

Ce aţi sfătuit-o cel mai bine pe fiica dumneavoastră?

– Fiica mea m-a urmat în tot. Din partea mea, i-a plăcut fizica, de matematică nici nu mai vorbesc. A excelat la matematică. Eu am ajutat-o până la un moment dat, când nu m-am mai priceput eu. În momentul în care a ajuns la olimpiade naţionale de matematică, nu am mai putut s-o ajut. Şi atunci, eu mi-am recunoscut limitele şi…s-a întâmplat un lucru interesant, pe care nu aş fi vrut să-l spun, dar ce să mai fac? (zâmbeşte). Fata mea a făcut Colegiul Naţional “Zinca Golescu”. Profesorul ei de matematică a fost domnul Paul Vâlceanu, ultracunoscut în Piteşti. Când nu am mai putut s-o ajut, l-am întrebat: “Domnule profesor, puteţi s-o pregătiţi pe fata mea?” Şi dânsul mi-a spus: “Cristiana nu are nevoie de pregătire. Este un copil foarte bun şi nu are nevoie”. După scurt timp, întrebându-mă cum s-o ajut mai mult, ea era la mare concurenţă cu nepotul meu, băiatul surorii mele fiind la fel, foarte bun la matematică, în acelaşi an, în aceeaşi clasă cu fiica mea, olimpici, o generaţie senzaţională, ei bine, după puţin timp, am vorbit cu domnul profesor Sorin Ulmeanu de la Colegiul “I.C. Brătianu”. Domnul Sorin Ulmeanu a fost foarte ok, a preluat-o. Era incredibil ce se întâmpla. Când o luam de la meditaţie de la domnul profesor Ulmeanu, avea atât de mult de lucru până la următoarea şedinţă, încât intram eu în depresie, pentru că nu mai avea timp de celelalte. Mă întrebam când mai are timp copilul meu să lucreze pentru restul. La vreo lună după ce intrasem în aceste pregătiri cu domnul profesor Ulmeanu, m-a sunat domnul profesor Vâlceanu. Şi mi-a spus: “Uitaţi, domnule Gentea, sunt de acord s-o pregătesc pe Cristiana”. Şi…ce puteam eu să-i spun atunci domnului profesor Vâlceanu? “Domnule profesor, am apucat să vorbesc cu…?” (zâmbeşte) Şi aşa am ajuns ca fiica mea, Cristiana, să fie pregătită la matematică de doi dintre cei mai buni profesori de matematică ai judeţului nostru. În acelaşi timp. Şi fără să ştie unul de celălalt. Cristiana era şi este foarte ambiţioasă. La fizică a făcut foarte puţină pregătire, cu un coleg de la Institut. Dar foarte puţin. Era clar pentru ea drumul luat către matematică, către economie. De aceea, a mers pe studiul acestor domenii în afara ţării.

În cazul dumneavoastră, în afară de fizică, de fotbal, mai aveţi şi alte pasiuni?

– Istoria şi geografia. Mama a fost profesor de istorie şi de geografie. Nu exista ţară de pe acest pământ să nu-i ştiu capitala.

Şi ce ţară aţi avut ocazia să vizitaţi prima dată?

– N-o să vă vină să credeţi, dar este Turcia. Foarte târziu. Am fost cu soţia. Pe soţia mea am cunoscut-o la Institutul de Cercetare Nucleară. Lucra în acelaşi laborator cu mine. Ulterior, a avut acest curaj – de a renunţa la jobul de acolo pentru a pleca pe un alt drum, total diferit, cel al sistemului bancar. Este foarte greu să faci aşa ceva. Aveam şi copilul mic. Dar soţia mea a excelat. Şi nu cred că a fost an în care să nu fie printre primele la nivel naţional în domeniul ei. Organizaţia pentru care lucra, fiind una străină, mergea anual în zone mai exclusiviste ca să spun aşa. Iar pe vremuri, acceptau să meargă împreună cu familia. Şi de aici, prima ieşire a mea în afara ţării a fost în Turcia.

De când sunteţi primar, iar timpul poate este cu totul altul, mult mai redus având în vedere volumul de muncă, ce spune soţia?

– Şi soţia are la fel de puţin timp ca şi mine. Ne întâlnim acasă numai seara. Vreau să vă spun că nu-mi impune nimeni să fiu la birou dimineaţa la 7, la 7 fără zece minute. Dar eu vin, îmi fac treburile mele. La Institut am fost director începând cu anul 2012, apoi, din 2017, la Regie. Gândiţi-vă cât timp faceţi de la Piteşti la Mioveni, până sus la Institut. 

 La cât ajungeaţi la biroul de la Institut?

– La 7 şi 20 de minute eram în birou. Aş spune că nu s-a schimbat nimic la mine. Doar că este mai scurt timpul din Calea Drăgăşani până la Primărie decât din Calea Drăgăşani până la Mioveni. (zâmbeşte).

Mi-a plăcut tare mult afirmaţia dumneavoastră, când aţi spus că iubiţi Piteştiul. Ce vă place cel mai mult la oraşul pe care îl conduceţi, domnule primar Cristian Gentea?

– Pur şi simplu îmi place Piteştiul. Iubesc tot Piteştiul. Făcând Facultatea de Fizică la Bucureşti, la Măgurele, de câte ori veneam acasă- veneam cu ocazie în general – în momentul în care treceam pe la Vamă şi intram pe sub pod, acolo, în zona Bănănăi, efectiv mă transformam. Simţeam că am venit acasă. Mă linişteam. Piteştiul mi-a plăcut dintotdeauna. Şi sunt în Piteşti doar din 1977, de când am intrat la liceu. Ştiţi foarte bine că eu, în 2020, la insistenţele partidului, am renunţat la jobul meu de la Institut, unde puteam să stau până la… 70 de ani. Eram director general de Regie Naţională şi membru în Consiliul de Administraţie la Nuclearelectrica. Acolo, atunci, erau selecţiile destul de dificile, nu ce selecţii se fac acum.

În ce constau atunci aceste selecţii?

– Şase luni de zile am dat examene. Inclusiv cu firme străine. Aşa se făceau selecţiile la Nuclearelectrica. Iar în 2020 eram doar în primul an de mandat din cei patru ani. Nici nu discutăm de venituri, pentru că vă daţi seama că erau cel puţin triple faţă de ce am găsit la Primărie. Nimeni nu are cum să spună vreodată că am venit la Primăria Piteşti ca să mă îmbogăţesc. Ideea este că-mi place foarte mult ceea ce fac. Iar faptul că tot se finalizează proiecte îmi dă o stare de bine. Mă întâlnesc pe stradă cu foarte multă lume care apreciază ce fac. În ultimul timp, mă întâlnesc pe stradă cu foarte mulţi copii. Săptămâna trecută am coborât de la mama mea din bloc. Jos, două fete, presupun că de la Liceul “Dinu Lipatti” sau de la Liceul “ Constantin Brâncuşi”, că în zona aceea stau, au început efectiv să ţipe pe stradă. “Domnule primaaar, nu se poate. Vă rugăăm, v-am văzut şi pe Tick Tock…” Erau nişte copii absolut entuziasmaţi. Nu mi s-a întâmplat asta până recent.

Voiau să facă poze cu dumneavoastră.

– Da. Şi am foarte multe momente de genul acesta. Sunt familii care mă opresc pe stradă să mă pozez cu micuţii lor sau copii care pur şi simplu vin la mine. Aceste lucruri îmi creează o stare de bine şi îmi reconfirmă, pentru a nu ştiu câta oară, că am ales calea corectă.

Spuneţi că finalizarea proiectelor vă oferă o stare de bine, iar acest lucru se întâmplă chiar într-o perioadă cu un foarte mare volum de proceduri, cu birocraţie. Ce ar trebui făcut, domnule primar, pentru reducerea acestei birocraţii?

– Trebuie schimbat ceva la nivel legislativ. Sunt nişte termene peste care nu poţi trece. Pe partea de Mediu, eu am toată înţelegerea. Cei de acolo sunt impresionaţi de ceea ce se face în Piteşti. Dacă vă mai amintiţi, la un moment dat am cerut şi am făcut un material cu numărul spaţiilor verzi nou create în ultimii ani în Piteşti. Mi-a cerut şi Agenţia de Mediu, şi Garda de Mediu, ca acel raport să-l aibă şi ei.

Aţi creat 4000 de metri pătraţi de noi spaţii verzi în Piteşti.

– Da.

Iar semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Stadionului “Nicolae Dobrin” din 30 septembrie a avut loc după cât timp de proceduri?

– La exact doi ani după depunerea Studiului de Fezabilitate. Prezent la ceremonia de semnare, domnul Cseke Attila, care era ministru al Dezvoltării acum doi ani, chiar mi-a spus: “Domnule primar, aţi văzut cât de repede ne-am mişcat?” Sunt Hotărâri de Guvern care trebuie emise, altfel nu se poate, sunt Hotărâri şi pentru demolare, foarte mulţi paşi pentru avize.

Care este proiectul Piteştiului preferat de dumneavoastră?

– Am mai fost întrebat. Acum patru ani, în momentul în care am preluat mandatul, am avut o discuţie cu fostul premier al României, actual ministru al Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, şi cu actualul secretar general al PSD, domnul Paul Stănescu. Eram împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Mînzînă, şi m-au întrebat care este proiectul la care ţin cel mai mult. Din primul moment am spus: stadionul. Mi-au spus: “Gândeşte-te bine”. Am spus “stadion” şi a doua oară şi aşa a rămas. “Stadion ai vrut, stadion o să ai”. (zâmbeşte). Suntem în Argeş, nu în altă parte. Suntem în Piteşti. Se ştie ce a însemnat şi ce înseamnă în continuare marele Nicolae Dobrin pentru piteşteni. Sigur, sunt multe lucruri de făcut în Piteşti, dar un stadion de 100.000.000 de euro reprezintă cu siguranţă cea mai mare investiţie care a fost făcută vreodată în Piteşti. Bineînţeles că orice ai face, se găsesc unii să spună: “Asta ne trebuia? Ne trebuie altceva!” Dacă spuneam “spital”, spuneau “stadion”. Dacă spuneam “parc industrial”, spuneau “stadion” şi tot aşa.

De când sunteţi primar, consideraţi că aveţi duşmani sau inamici politici?

– Inamici politici. S-au şi înmulţit, pentru că sunt invidioşi pe ce se realizează. Eu nu m-am schimbat deloc, nu am intrat în comentariile legate de aceste aspecte. Îmi văd de treaba mea. Până la urmă, tot piteşteanul este cel care apreciază sau nu. Piteşteanul stabileşte cine merge mai departe, cine pleacă. Piteşteanul a stabilit ca eu să merg mai departe.

Ce apreciaţi cel mai mult la un om, domnule primar?

– Sinceritatea, implicarea şi puterea de a nu face niciun fel de rabat de la ce şi-a pus în minte. Eu când am promis ceva, promisiunea rămâne promisiune, chiar dacă eu aş putea ieşi prost din asta. Ştiu totuşi să-mi cer scuze atunci când constat că am greşit. Dacă eşti sincer şi determinat să faci bine comunităţii în care trăieşti, atunci totul este în regulă.

Către ce proiecte vă îndreptaţi de aici încolo?

– De aici încolo, deşi ştiu care sunt solicitările cetăţenilor din Piteşti, pentru un trai mai bun, mulţi sunt preocupaţi de lucruri de fişa postului ca să spun aşa: parcările, toaletările. Nu am auzit pe cineva că vrea să facem vreun aeroport la Piteşti. Eu spun că m-am ocupat de aceste lucruri până acum şi o fac şi în continuare. Vreau însă ca după mine să rămână şi realizări mari, importante. Drept urmare, asta voi continua să fac şi în al doilea mandat. Vreau ca după mine să rămână un stadion ultramodern, un spital dotat la standarde, vreau să facem o centrală de producere, furnizare şi stocare de energie electrică, pentru a asigura confort tuturor piteştenilor. Iar dacă se reuşeşte prin drumul expres de la Mioveni, podul al doilea în zona Lânăriei, coroborate cu acel Bulevard cu patru benzi de la CNCD până la Bascov, cu ridicarea căii ferate, eu sunt foarte mulţumit. În paralel, continuăm investiţiile pentru containerele îngropate, le ducem în tot oraşul, sau containere de suprafaţă, etanşe de ultimă generaţie acolo unde nu avem posibilitatea pentru cele îngropate. Vom face parcări supraterane peste tot în Piteşti, măcar una în fiecare cartier, iar acest lucru va contribui enorm la decongestionare. Ne vom îngriji în continuare să avem un parc, o infrastructură pentru transportul public la standarde, astfel încât să te facă să-ţi laşi maşina acasă. Aşa cum este construit Piteştiul astăzi, cred că acestea sunt cele mai bune soluţii pentru a-l face mai aerisit.

Regrete aveţi?

– Câteodată da. Dar apoi când mă întâlnesc cu acei copii entuziasmaţi că mă văd, cu oamenii care mă opresc pe stradă sau oriunde, în cele mai normale ipostaze, şi-mi spun un cuvânt bun, o apreciere, atunci uit de regrete.

Cine va fi preşedintele României?

– Eu ştiu pe cine îmi doresc cel mai mult să fie preşedinte al României. Pe domnul premier Marcel Ciolacu. Este un om absolut normal.

Un om care, ca şi mine, se ţine mereu de cuvânt. Acest lucru i l-am spus şi luni, pe 30 septembrie, la semnarea contractului pentru Stadionul “Nicolae Dobrin”. În ciuda contestatarilor lui, sunt convins că este altceva. Exact ce îi trebuie acum României.

Mi-aţi putea spune, domnule primar Cristian Gentea, care este, pentru dumneavoastră, cel mai important lucru în viaţă?

– Familia. În viaţa mea, familia este cel mai important lucru.

(Interviu de Graţiela Bâzoi, publicat în Săptămânalul Gherila,

foto arhivă personală- Cristian Gentea, foto slider- Primăria Municipiului Piteşti )