DEPUTATUL PNL, DANIEL CONSTANTIN: “Dacă anterior vorbeam de o guvernare care să stimuleze consumul, iată că acum Guvernul Cîţu stimulează investiţiile locale!”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Autoritățile locale vor putea solicita Ministerului Finanţelor, împrumuturi înregistrate în contul curent al Trezoreriei Statului, în limita totală de 630 milioane lei, conform unei ordonanțe de urgență adoptate la nivelul Guvernului.

Deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin, a declarat pentru interespublic.ro că acest program este unul extrem de aşteptat de către autorităţile care nu înregistrează venituri la buget:

„Este o Ordonanţă foarte aşteptată pentru că rezolvă problemele de confinanţare a proiectelor pe fonduri europene. Scopul este ca aceste proiecte să nu se blocheze. Împrumutul acordat de stat se face din trezorerie, iar dobânda este mică.

Dacă anterior vorbeam de o guvernare care să să stimuleze consumul, prin creştere de salarii, de pensii, prin vouchere de vacanţă şi aşa mai departe, iată că acum Guvernul Cîţu stimulează investiţiile atât de necesare autorităţilor locale.

Apreciez foarte tare ceea ce face premierul Cîţu, care, economist fiind, demonstrează că poate face ca dezvoltarea să performeze. Fireşte, vorbim de investiţii pe mai multe paliere, de la cele pe fonduri europene, ale statului sau ale companiilor străine. Toate motoarele sunt acum turate. Vom vedea în timp evoluţia benefică a acestor proiecte, prin locurile de muncă create, societăţi care se vor dezvolta, taxe şi impozite etc.

Răbdarea este un lucru dificil la acest moment, dar cu siguranţă toate eforturile de acum se vor vedea în timp. Vor mai fi implementate alte două mari programe de investiţii, se va contura şi aşa-zisul program PNDL 3, apoi Programul Naţional de Rezilienţă, care  va avea o componentă foarte importantă pentru investiţiile locale. Există deja foarte multe semnale că aceste programe vor unele perfomante. Premierul Cîţu, judecat fiind şi de cetăţeni dar şi de partid, îşi va confirma proiectele prin cât de bine sunt gândite. Este un specialist şi un om politic desăvârşit. Marele avantaj al domnului Florin Cîţu este că are expertiza tehnică, plus expertiză politică, fără să se uite la constrângerile bugetare.” – declară deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin.

Write A Comment

error: Content is protected !!