DECIZIE/Primăria Mioveni a stabilit 22 de măsuri de luptă împotriva COVID!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Primăria Mioveni s-a întrunit astăzi în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a stabili planul măsurilor suplimentare, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. La şedinţă au participat 40 de membri ai CLSU (reprezentanţi ai Primăriei, ISU, IJP, ICN, Dacia, Spital Orăşenesc).

CLSU Mioveni a stabilit un pachet de nu mai puţin de 22 măsuri, care sunt obligatorii pentru o perioadă de şapte zile, începând cu astăzi, 23 iulie. 

Planul local de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea propagării virusului SARS-CoV -2 pe teritoriul orașului Mioveni pentru perioada 23.07.2020- 29.07.2020:

MĂSURI:

  1. Obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;
  2. Obligativitatea organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
  3. Asigurarea dezinfecției periodice a spațiilor publice de pe raza orașului Mioveni .
  4. Informarea permanentă a persoanelor privind măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent.
  5. Pentru instituțiile publice angajatorul poate stabili, cu consimţământul angajatului, desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuţiilor acestuia.
  6. Igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din autogări, staţii sau puncte de oprire maxi-taxi, respectarea regulilor de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor în scopul prevenirii contaminării acestora.
  7. Igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, respectarea procedurilor şi protocoalelor din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri în scopul prevenirii contaminării acestora.
  8. Evitarea zonelor aglomerate de către cetățenii orașului Mioveni unde sunt expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
  9. Evitarea de către cetățeni a oricărui contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.
  10. Evitarea de către cetățeni a atingerii suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de acces, etc.
  11. Păstrarea distanței de cel puțin de 1,5 metri față de celelalte persoane întâlnite. În cazul transportului în comun să se evite poziția(statul) față în față cu alte persoane.
  12. Folosirea de către cetățeni, pe cât posibil, de rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate.
  13. Limitarea folosirii bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.
  14. Spălarea pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată.
  15. Verificarea agentilor economici care desfasoară evenimente private in spații închise și deschise, în vederea respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea propagării virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul orașului Mioveni
  16. Monitorizarea și supravegherea b-dului DACIA pentru evitarea supraaglomerării la foișoare și zonele adiacente, precum și a platoului din Centrul Civic.
  17. Respectarea distanței minime de 1,5 m între persoanele care tranzitează Piața Dacia, precum și obligativitatea purtării măștilor de către aceștia .
  18. Monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către vânzători și cumpărători a măsurilor de conduită socială și prevenție – evitarea aglomerării, păstrarea distanței de 1,5 m între cetățeni, purtarea măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință de către personalul care deservește populația.
  19. Suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg, bâlci, și alte asemenea, precum și activitatea de agrement în spații de tip piscină, bazin de înot, cu excepția activităților fizice desfășurate, potrivit legii, de către sportivii de performanță, în Orașul Mioveni în perioada 23.07.- 09.08.2020, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcție de evoluția fenomenului Covid 19.
  20. Reducerea programului de funcționare a teraselor și a tuturor spațiilor comerciale din orașul Mioveni până la ora 22,00 în cursul săptămânii și ora 23,00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform Hotărârii nr. 25/22.07.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș.

 

  1. Reducerea programului de funcționare a spațiilor unde funcționează jocuri de noroc și pariuri sportive până la ora 22,00 în cursul săptămânii și ora 23,00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii. Aparatele de tip slot-machine vor fi poziționate la o distanța de 1,5 m unul față de altul și vor fi dezinfectate după folosirea de către fiecare persoană în parte.
  2. La reînceperea activității, Automobile Dacia S.A va proceda la dezifectarea în interior și în exterior a tururor spațiilor în care își desfășura activitatea personalul angajat

 (HOTĂRÂREA nr.4 / 23.07.2020, privind stabilirea Planului local de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea propagării virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul orașului Mioveni, PREȘEDINTE COMITETUL LOCAL PENTRU  SITUAȚII DE URGENȚĂ AL ORAȘULUI MIOVENI PRIMARUL ORAȘULUI MIOVENI, Ec. GEORGESCU ION)

Reamintim că, potrivit DSP Argeş, ieri, 22 iulie, au fost raportate 137 de cazuri active Covid, în oraşul Mioveni. Detaliile publicate exclusiv de interespublic.ro, le găsiţi aici: Câţi argeşeni pozitivi COVID sunt în localităţile argeşene care riscă să fie carantinate de luni!

 

 

Write A Comment