Sunt câteva lucruri care mi-au displăcut total în postarea virală a medicului Andrei Găitan (foto), care a acuzat Spitalul Judeţean de Urgenţă că nu i-a oferit în cinci ani o locuinţă de serviciu. Ce m-a dezgustat am sesizat la a doua citire a mesajului, pentru că, la o primă impresie, şi empatia mea mi-a jucat feste (aşa cum s-a întâmplat cu mii de oameni- deveniţi susţinători ai doctorului).
Iniţial, chiar am rezonat cu mesajul medicului, pentru că mi-a răzbătut amărăciunea românului faţă de sistemul medical. Amărăciunea asta este sădită cumva adânc în experienţele noastre de viaţă. Iar când o semnalează un medic, de obicei impactul capătă o valenţă serioasă în realitatea imediată. Recitind însă postarea cap-coadă, am descoperit un medic inexplicabil de sfidător la adresa sistemului din care face parte, unul care priveşte către Spitalul Judeţean din Piteşti de undeva din vârful Turnului Eiffel.
Spun inexplicabil, pentru că alţii sunt medicii care ar trebui să-şi spună of-ul, în niciun caz Andrei Găitan! Tot de undeva de sus se uită şi la ţărişoara asta, unde a ales să rămână. O Românie, pe care o descrie cu gările şi autogările ei friguroase sau călduroase, cu trenurile ei în care miroase a pişat. Din textul medicului Andrei Găitan, împachetat într-o poleială narativă cu un conţinut aproape mediocru, dar cu mare priză la public, am înţeles că nici camarazii lui de drum nu sunt în regulă, iar Gara de Nord, iarna pe seară, este la fel de cumplită precum cei 200 de kilometri pe care trebuie să-i străbată de la Bucureşti la Piteşti şi invers, pentru a veni la Judeţean. Atât de apăsat a scris domnul doctor, de mi s-a părut că face naveta pe jos şi că Spitalul se face vinovat nu doar că nu îi asigură o locuinţă de serviciu, ci şi pentru că nu a catadicsit să-i ofere o maşină cu şofer!
Mi-au venit în minte nu ştiu câte cazuri de medici de familie (şi nu doar de familie), care, pe bani foarte puţini, fac naveta, Dumnezeu ştie câţi kilometri, dintr-o localitate în alta, dar şi de profesori de ţară şi de oraş, care plătesc o chirie mult prea mare din salariul lor mizerabil, pentru a-şi permite o locuinţă care să le facă posibilă sosirea de dimineaţă în mijlocul elevilor. Pe oamenii ăştia nu i-am văzut şi auzit niciodată văitându-se în public, ceea ce este mai trist decât toată revoluţia anti-sistem pornită de tânărul doctor ORL-ist!
Oamenii ăştia nu au tupeul lui Găitan, pentru că sunt foarte modeşti şi nu au învăţat cum să-şi ceară drepturile. Nu ştiu câţi dintre noi le-am acorda acestor oameni, dezinteresat, un acoperiş deasupra capului, aşa cum s-a întâmplat cu zecile de cetăţeni care s-au oferit să-l ajute pe Găitan cu un apartament moca.
Andrei Găitan este medic la trei unităţi spitaliceşti, una de stat şi două private: Spitalul de Urgenţă Piteşti, Regina Maria, iar de la finele lunii iunie la Spitalul Muntenia. Din câte aţi aflat, veniturile încasate de el sunt foarte bune, comparativ cu salariile altor medici. Bravo lui că ştie cum să facă bani din meseria pe care cu siguranţă o iubeşte! Dar de ce nu şi-a închiriat Găitan o locuinţă în Piteşti?
Pentru că nu a vrut! De ce îi cere Spitalului Judeţean o locuinţă? Pentru că îşi permite să invoce nişte drepturi, despre care ştie că funcţionează într-o ţară dezvoltată. Lucrând în România, le invocă total greşit.
Spitalele de la noi nu sunt obligate prin lege să asigure unităţi locative medicilor care locuiesc la distanţă. Cu atât mai mult cu cât medicii lucrează şi în privat!
Sunt de părere că ar trebui promulgată o lege în acest sens, poate un parteneriat public-privat, cu norme foarte clar stabilite, care să vină în sprijinul doctorilor care muncesc exclusiv în sistemul de stat. E nevoie de mare voinţă politică pentru asta, dar nu imposibil!
Pe de altă parte, Spitalul Judeţean Piteşti are opt unităţi de serviciu, toate ocupate, ultima de către “epidemioloaga” despre care Găitan vorbeşte dispreţuitor, uitându-se la ea, tot de sus în jos, tot din vârful Eiffel-ului său! Epidemioloaga este tot medic, deci în privinţa asta stă pe acelaşi picior de egalitate cu Găitan.
Diferenţa dintre el şi epidemioloagă este că doctoriţa are bani mai puţini, munceşte doar la stat, are doi copii, fiind unic întreţinător de familie. A fost găsită foarte greu şi transferată la SJU, după nu ştim câte insistenţe. Şi ea face naveta, dar la Craiova! Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti are un singur epidemiolog, pentru că sunt pe cale de dispariţie în trei sferturi din spitalele ţării, dar are şase ORL-işti, printre care se numără şi Andrei Găitan. O să-i enumăr aici şi pe medicii ORL, colegi de specialitate cu Andrei Găitan, la SJU: dr. Mădălina Zamfir, dr. Răzvan Rob Robert, dr. Paulina Stoica, dr. Alexandra Mincă Stanciu şi dr. Elena Pascu. Ca fapt divers, domnule Găitan, să ştiţi că şi ei fac operaţii complexe!
În lumina explicaţiilor oferite de Spitalul Judeţean, criteriile de selecţie a medicilor pentru alocarea unui apartament de serviciu sunt destul de clare.
În aceeaşi ordine de idei, cât de potrivit/moral ar fi fost ca medicul Găitan să beneficieze de o locuinţă de serviciu pusă la dispoziţie de spitalul de stat, spital la care lucrează doar câteva ore pe zi, pentru că mai munceşte şi la privat !?!
Într-o altă ordine, poate cea mai importantă, vor afla autorităţile argeşene în perioada următoare câte cazuri de medici, profesori şi alţi profesionişti, cu venituri mici, o duc foarte greu, în privinţa navetei către locul de muncă? Şi dacă vor afla, există interesul şi capacitatea de a lua măsuri? Pentru că aceasta ar trebui să fie preocuparea de îndată a statului, după toată forfota, felicitările transmise, vânzoleala şi compasiunea provocate pe net de postarea lacrimogenă şi impertinentă a domnului doctor Găitan!
Şi, domnule doctor, mai uşor cu pianul pe scări!
P.S. Adaug aici şi spusele domnului rector al Universităţii Piteşti, Dumitru Chirleşan, unul dintre oamenii care s-au oferit cu o locuinţă pentru medicul Găitan:
„Am un acut sentiment de amărăciune. Domnul doctor Andrei Găitan, de-acum celebru luptător anti-sistem, nu ne-a căutat. E dreptul dumnealui de a nu accepta o garsonieră în campusul UPIT. Ce mă amărăște însă e faptul că am aflat că în problema locuinței de serviciu, dumnealui a mințit. Cel puțin o dată, a refuzat o asemenea locuință, oferită de SJU AG. Așa că îmi exprim regretul că am reacționat conform educației mele și conform cu rolul UPIT, asumat de toată comunitatea academică. Restul, e tăcere și rușine. (…)”
(articol de opinie, de Graţiela Bâzoi)
