Omul de afaceri de la Dolo Trans, Cristian Dolofan, un pasionat al curselor de Formula 1, pe care le şi sponsorizează, urmează să fie judecat pentru că anul trecut a depăşit limita de viteză pe o stradă din Piteşti, dar mai ales pentru că ar fi încercat să păcălească legea, printr-un proces verbal de contravenţie făcut de poliţie pe numele altcuiva.
Ajutor prin WhatsApp
Cristian Dolofan a fost trimis în judecată, împreună cu agentul Constantin Adrian Dobriţă de la Biroul Rutier Piteşti pentru mai multe infracţiuni, printre care şi fals intelectual. Omul de afaceri ar fi luat legătura cu o anume Adriana Păun care i-a transmis pe whatsApp o poză de pe permisul ei de conducere. În momentul în care i-a fost prezentat procesul – verbal, Adriana Păun a declarat că nu şi-l asumă, iar de aici anchetarea patronului de la Dolo Trans.
Cosmin Ionuţ Grigore, unul dintre cei mai tineri magistraţi din Argeş
Cel care a fost desemnat să judece acest dosar penal este Cosmin Ionuţ Grigore, din cadrul Judecătoriei Piteşti, unul dintre cei mai tineri magistraţi. Acesta este judecător de circa un an, urmare a unui decret semnat de preşedintele României, în octombrie anul trecut. Magistratul Cosmin Ionuţ Grigore a depus o cerere de abţinere de a intra în dosarul omului de afaceri, invocând articolele de lege, potrivit cărora poate exista o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa poate fi afectată. Colegii săi judecători au respins însă această cerere, decizia fiind una definitivă. Drept urmare, magistratul Grigore Cosmin Ionuţ va trebui, vrând nevrând, să purceadă la judecata patronului de la Dolo Trans şi a poliţistului Adrian Dobriţă de la Rutieră. Nu este prima dată când judecătorii resping cererile de abţinere ale colegilor lor de a intra în dosare pe care aceştia nu şi le doresc, din diverse motive cu trimitere la temeiuri legale.
Pasiuni şi afaceri cu fostul ministru al Internelor, Petre Tobă
Cristian Dolofan este un om de afaceri destul de influent, cel puţin prin notorietatea de care se bucură în cursele de Formula 1.
Este mai mult decât cunoscut faptul că acesta a pilotat chiar şi cu fostul ministru de Interne şi fost şef al Poliţiei Române, Petre Tobă, în competiţiile de raliuri, prin DTO Rally Team (foto). Potrivit jurnalul.ro, copilotul patronului de la Dolo Trans, fostul chestor Petre Tobă, a preluat una dintre companiile de transport deținute de Cristian Dolofan. În 4 februarie 2020, Gheorghe Cristian Dolofan și soția sa, Raluca Elena Dolofan, acționari ai firmei Valahia Automotive Logistics SRL Pitești, care se ocupă cu activități conexe de transporturi, ar fi decis să-i coopteze în societate, ca noi acționari, pe soții Petre Tobă și Simona Steluța Tobă. Iar, conform unei încheieri de la Registrul Comerțului din data de 24 aprilie 2020, soții Dolofan le-ar fi cesionat cu totul compania, care are sediul în comuna Bradu, satul Geamăna. Administrația companiei a fost preluată chiar de fiul fostului ministru de la Interne, Cezar Alexandru Tobă, mai spune jurnalul.ro.

Comunicatul oficial al Direcţiei Generale Anticorupţie
Direcţia Generală Anticorupţie este instituţia care a făcut public dosarul de “La data de 20 septembrie 2020, agentul de poliție (Constantin Adrian Dobriţă), fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit în trafic persoana inculpate (Cristian Gheorghe Dolofan), care conducea un autoturism cu o viteză ce a depăşit cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Pentru a nu-i întocmi acestuia procesul – verbal de contravenție și a nu-i aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, agentul de poliție ar fi falsificat procesul – verbal, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și ar fi consemnat, în fals, faptul că şoferul autoturismului a fost o altă persoană, aplicându-i acesteia sancţiunea amenzii în cuantum de 1.305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce. Totodată, prin falsificarea procesului – verbal de contravenție prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, s-a cauzat o pagubă bugetului Primăriei Piteşti în cuantum de 1.305 lei şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei care a fost sancţionată pentru o contravenţie pe care nu a comis-o şi care a fost privată, pe nedrept, de dreptul de a conduce autovehicule timp de 90 de zile. De asemenea, pentru inculpat s-a obţinut un folos necuvenit, respectiv nesancţionarea contravenţională a acestuia şi neaplicarea măsurii suspendării dreptului de a conduce”, se arăta în comunicatul de presă emis de DGA.
in foto: Cristian Dolofan, patronul Dolo Trans
G.B.
