IN MEMORIAM/ Festivalul Internaţional de Dans „DORIN OANCEA”- WEB EDITION

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

De 30 de ani, în luna august, Ansamblul folcloric DORUL le aduce argeșenilor iubitori de tradiție, atmosfera de sărbătoare.

Pentru că muzica și dansul apropie oamenii și crează bucurie, la sfârșitul acestei săptămâni lumea întreagă va fi conectată prin folclor.

În perioada 14-16 august la Pitești are loc prima ediție a Festivalului Internațional de Dans „Dorin Oancea”, în memoria celui care a pus piatra de temelie la înființarea Ansamblului Folcloric DORUL, lăsând o bogată moștenire culturală Argeșului și Muscelului. Va fi prima ediție a festivalului concurs, internațional, care se va desfășura în mediul online. 

Evenimentul este organizat în cadrul Federației Festivalurilor Internaționale de Dans (FIDAF) și subliniază tradițiile folclorice muzical coregrafice, prezentându-le în cadrul scenic și schimbând experiențe între grupurile participante din întreaga lume.

Peste douăzeci de grupuri de pe cinci continente care vor reprezenta Argentina, Republica Bașcortostan (Federația Rusă), Bulgaria, Republica Bureatia (Federația Rusă), Columbia, Fiji, India, Japonia, Kazahstan, Letonia, Mexic, Nepal, Panama, Paraguay, Peru, Filipine, Polonia, Rusia, Singapore, Serbia, Slovacia, Corea de Sud, Turcia, Uruguay și-au anunțat participarea la concurs.

Pe 14 august, de la ora 20.00, în transmisiune live pe:

Facebook (pagina Ansamblului Folcloric Dorul)

https://www.facebook.com/doruldancegroup/

și Youtube (canalul Ansamblului Folcloric Dorul)

https://www.youtube.com/channel/UCdLIgaNCeJISCaZfMwBxbQQ

va avea loc deschiderea festivalului cu prezentrea grupurilor și a membrilor juriului.

Pe 15 august, de la ora 20.00, va fi ziua de competiție pentru toate ansamblurile participante.

Juriul internațional este format din specialiști din:

  • Africa de Sud,
  • Brazilia,
  • Bulgaria,
  • Guam,
  • Lituania,
  • Malaezia,
  • Panama,
  • Spania,
  • Turcia

Acesta va evalua, în funcție de criterii specifice, performanțele dansatorilor.

În ultima zi a evenimentului, 16 august, ora 20.00, vor fi anunțați câștigătorii primei ediții a  Festivalului Internațional de Dans „Dorin Oancea”.

Se vor acorda Marele Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III.

 

 

Write A Comment