Prefectul Emanuel Soare: Peste 3000 de profesori din Argeş vor să se vaccineze/Şcolile, pregătite pentru reprimirea elevilor

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Prefectul de Argeş, Emanuel Soare, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că peste 3000 de profesori din judeţ şi-au manifestat dorinţa de a se vaccina. „Peste 3000 de profesori din judeţ şi-au manifestat această dorinţă. Din datele pe care le avem până acum, creşte procentul celor care doresc să se vaccineze. La fel, 82% dintre profesorii din cadrul Universităţii Piteşti vor să se vaccineze”- a declarat Emanuel Soare.

Cadrele didactice se vor vaccina exclusiv cu vaccinul Moderna, conform strategiei naţionale, în cele două centre de la Muntenia Hospital din Piteşti, care vor fi deschise special pentru acestea, începând cu 8 februarie. „Din 8 februarie şi până pe 20 februarie, prioritar va fi personalul didactic. În cele două centre din Piteşti vor fi vaccinate 120 de persoane (cadre didactice) pe zi”, a mai declarat prefectul. În privinţa condiţionării redeschiderii şcolii de vaccinarea profesorilor, Emanuel Soare a susţinut că nu există niciun fel de  astfel de condiţionare, pentru că este ilegală.

(AICI: Voi v-aţi îmbrăţişat astăzi?)

Conform altor declaraţii privind posibilitatea redeschiderii şcolilor din data de 8 februarie, prefectul de Argeş a menţionat că, teoretic, s-a renunţat la ideea ca elevii să revină în bănci în sistem hibrid. Totuşi, din cauza aglomerării unor clase, şcolile şi Inspectoratul Judeţean Şcolar pot propune ca elevii să meargă la şcoală cu rândul, iar decizii în acest sens vor fi luate doar în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul a mai menţionat că şcolile sunt pregătite la acest moment, din punct de vedere sanitar, să-şi reprimească elevii în bănci, cu respectarea tuturor măsurilor de igienă, pentru prevenirea infectării  COVID.

(AICI: Primarul Proca, un an de închisoare cu amânarea executării)

Prefectura Argeş are în vedere câteva măsuri eficiente, prin care să se reducă aglomerația din jurul și din incinta unităților de învățământ:

  • -fluidizarea traficului în Pitești, în colaborare cu IPJ Argeș;
  • -dublarea numărului de mijloace de transport în comun, în colaborare cu operatorii de transport;
  • -începerea defalcată a orelor de curs și a programului școlilor, în colaborare cu IȘJ Argeș.

“În Argeș am prelungit restricțiile din scenariul galben pentru a pregăti deschiderea școlilor. Am mers pe ideea menținerii unui nivel mai ridicat al restricțiilor, generalizate la nivelul întregului județ, încă din decembrie. Suntem acum în top 10 al județelor cu cea mai mică incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus și suntem în scădere. În prezent avem cea mai mică incidență, de când se calculează la nivelul județului (0.78)”- a mai declarat prefectul județului Argeș, Emanuel Soare.

 

Write A Comment

error: Content is protected !!