Prefectul interimar Cârstea: “Am verificat Prefectura Argeş în perioada 2005-2012”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Corneliu Cârstea, subprefectul nou-numit ieri la Argeş, a fost astăzi învestit. Va avea atribuţii de prefect dar şi de preşedinte al CJSU, înlocuindu-l astfel pe Emanuel Soare.

Potrivit declaraţiilor lui Corneliu Cârstea, acesta va organiza prima şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, luni, 10 august.

“Am avut deja o şedinţă operativă cu toate instituţiile implicate în strategia de lucru. Luni, vom organiza prima şedinţă CJSU. Am întocmit strategia pentru absolut tot ce presupune mobilizarea activităţilor de luptă împotriva Covid.”- a declarat Corneliu Cârstea pentru interespublic.ro

Prefectul interimar susţine că va face tot posibilul ca activităţile pe care le va desfăşura să fie cât se poate de transparente: “Vom încerca să avem o procedură completă de comunicare. Vom comunica atât pe pagina de facebook a instituţiei prefectului, cât şi pe site. Chiar dacă nu vom putea angaja comunicatori, vom încerca să facem posibilă o comunicare completă ”. Potrivit legii, doar prefectul poate angaja în cadrul cancelariei un număr de patru specialişti.

Corneliu Cârstoiu spune că nu mai este membru PNL din anul 2015, a lucrat cu patru prefecţi de Bucureşti şi are 37 de ani experienţă în domeniul administraţiei. După demiterea sa din ianuarie 2020 din calitatea de subprefect al Capitalei, Corneliu Cârstoiu a revenit ca inspector în cadrul Corpului de Control al MAI. De aici a fost detaşat la Prefectura Argeş.

“Rolul meu ca inspector a fost acela de a verifica instituţiile prefecţilor. În perioada 2005-2012, am avut şi Prefectura Argeş în atribuţii, ca verificare. Chiar am avut un birou în sediul instituţiei.” – a mai declarat Corneliu Cârstoiu pentru interespublic.ro

foto AGERPRESS

(Graţiela Bâzoi)

Write A Comment