România are cea mai mare incidență a cancerului de col uterin din UE, iar mortalitatea prin această boală este de peste 4 ori mai ridicată: peste 1.500 de decese, anual.
Cancerul de col uterin este o boală produsă de infecţia cu virusurile papilloma, iar existenţa unui vaccin care previne îmbolnăvirea duce la eliminarea posibilităţii apariţiei acestui tip de cancer.
Potrivit declaraţiilor directorului general al CAS Argeş, ec. Ionuţ Gheorghe (foto), extinderea programului naţional de vaccinare prin încadrarea unor categorii de vârste, altele decât cele de până la 1 decembrie 2023 reprezintă, categoric, un pas important. Nu mai puțin de 20 de boli pot fi prevenite prin vaccinare, scopul activității de vaccinare a populației îl reprezintă asigurarea dreptului la sănătate individuală și colectivă, prin eliminarea sau reducerea morbidității, invalidității şi a mortalității prin boli transmisibile”- susţine ec. Ionuţ Gheorghe.
“Referindu-ne strict la programul de vaccinare anti HPV, noutatea o reprezintă faptul că, începând cu 1 decembrie 2023, și băieții cu vârste sub 19 ani se pot vaccina gratuit. Pentru cei care depășesc această vârstă, vaccinul va fi compensat cu 50%. În plus, asigurații cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani pot beneficia de vaccinul anti HPV cu o compensare de 50%. Persoanele care vor să se vaccineze se pot adresa medicului de familie, aflat în relație contractuală cu CAS Argeş, sau unui medic de specialitate, care se află în relație contractuală cu CAS Argeș, pentru eliberarea rețetei electronice. Din momentul prescrierii rețetei, persoana are la dispozitie 30 de zile să se prezinte la farmacie pentru a ridica vaccinul. Medicul de familie/ medicul de specialitate (pediatru, infecționist, epidemiolog) vor efectua vaccinarea. Pe site-ul CAS Argeş, www.casag.ro, pagina principală, sunt încărcate actele legislative care susțin strategia, precum și lista protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr. 3987/1156/2023 aferente fiecărui vaccin ale cărui costuri vor fi suportate din FNUASS, precum vaccinul gripal. Repet, prevenția și educația sanitară sunt esențiale, în special în rândul tinerilor”, a declarat ec. Ionuț Gheorghe, directorul general al CAS Argeş pentru interespublic.ro.
Lista vaccinurilor compensate poate fi accesată AICI
