Felix Goldbach, cea mai mare notă la concursul de manager pentru Teatrul Al Davila/ Cine este Goldbach

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Cea mai mare notă la prima probă  a concursului pentru ocuparea postului de manager al Teatrului Al. Davila, de 9.05,  a fost obţinută de Felix Goldbach, unul dintre cei şase candidaţi înscrişi. Pe lângă acesta, doar un alt candidat a mai fost admis, restul de patru fiind respinşi, printre care şi Constantin Cotimanis (actual interimar) pentru că nu au întrunit punctajul minim de 70 de puncte.

Interespublic. ro a luat legătura cu Felix Goldbach, pentru un scurt comentariu, însă acesta ne-a declarat că, potrivit regulilor GDPR, nu poate oferi informaţii presei, aflându-se în mijlocul desfăşurării unui concurs.

Cine este Felix Goldbach

Felix Goldbach deţine un doctorat în Management Cultural (pe tema Managementul instituţiilor de spectacole din România, cu stagiu doctoral în România şi Viena- Austria), dar si în Muzică, pe cercetare ştiinţifică profesională, cu Tema „Incursiuni în creaţia camerală pentru clarinet în perioada clasică, romantică şi contemporană”.

A fost director de program  şi responsabil program de formare continuă în muzică instrumentală în perioada 2005 şi 2020, în cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte, a fost inspector şcolar în cadrul Inspectoratului General din Capitală, s-a ocupat de Monitorizarea Accesului la Educaţie (abandonul şcolar) în perioada 2015-2017.

Ce de-a doua probă a concursului pentru noul manager la Teatrul Al Davila, va avea loc luni, 17 mai.

rezultate prima probă a concursului: 

Graţiela Bâzoi

Write A Comment

error: Content is protected !!