Candidatul PNL pentru Primăria Piteşti, Mihai Coteţ, s-a aflat astăzi în conferinţă de presă alături de consilierii locali Cătălina Dumitraşcu, Sorin Apostoliceanu şi Răzvan Şerbănoiu. Printre temele abordate se numără şi apelul pe care Mihai Coteţ l-a lansat către USR Argeş, pentru ca atât liderii lui, cât şi simpatizanţii să-i susţină candidatura pentru funcţia de primar al Piteştiului. „Apelul pe care îl fac acum este către președinții USR Argeş- Narcis Mircescu și Mihai Mihăilescu, dar și către membrii si simpatizanţii USR. Îi invit să îmi susțină candidatura la Primăria Pitești pentru că doar așa ne putem maximiza șansele de a schimba stăpânirea PSD. Ionuț Moșteanu este un bun parlamentar, probabil și-a făcut și își va face bine treaba acolo, la București, dar noi aici trăim cu familiile noastre, noi aici ne vrem copiii. După 4 ani, sper că am înțeles cu toții lecția, iar aceste alegeri vor fi un test…
Tag




