Tag

congres

Browsing

Deciziile luate de Congresul lui Ilie Bolojan, suspendate, în cascadă, de către judecători! Tribunalul București a decis astăzi suspendarea a patru hotărâri ale Congresului PNL și a unui număr de 17 decizii ale Biroului Permanent al PNL. Decizia Tribunalului nu este definitivă, dar este executorie. Hotărârea ar trebui astfel aplicată în mod obligatoriu, chiar dacă nu este încă definitivă și poate fi atacată cu apel. Este vorba de decizia din dosarul în care 18 contestatari ai lui Ilie Bolojan (aripa Veştea) au cerut suspendarea hotărârilor luate de Congresul PNL în data de 21 iunie, pe care le-au considerat nestatutare şi abuzive. Deciziile sunt suspendate până la judecarea dosarului în care aripa Veştea cere anularea lor. DECIZIA “(…) Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal, prin Preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată. Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până…

Alina Gorghiu, somată să demisioneze din PNL până mâine, ora 12.00! “Dacă eu sunt în situația aceasta, de a fi exclusă de Ilie Bolojan, nu e pentru că e foarte stăpân pe situație, ci pentru că îi este frică de faptul că un premier liberal va fi investit mâine în Parlamentul României”- a declarat Gorghiu la Antena 3. PNL a decis la Congresul de astăzi, 21 iunie, cu unanimitate de voturi, să ceară demisia lui Rareș Bogdan, Lucian Bode, Hubert Thuma, Alinei Gorghiu și a lui Adrian Veștea. PNL a fixat şi termen până când aceştia au fost somaţi să plece din PNL, respectiv până mâine, 22 iunie, la ora 12. În caz contrar, vor fi demarate procedurile de excludere. Motivele au fost prezentate de Robert Sighiartău şi se referă la încălcarea de către aceştia în mod repetat a deciziilor partidului. „Congresul PNL constată că domnii Lucian Bode, Rareș Bogdan,…

PNL Argeş s-a numărat printre primele organizaţii care l-au felicitat astăzi la scenă deschisă pe premierul Nicolae Ciucă pentru câştigarea mandatului de preşedinte al PNL România. Nicolae Ciucă a fost ales lider al liberalilor cu 1060 voturi, 60 de voturi fiind anulate. Preşedintele interimar al PNL argeş, Alina Gorghiu, a declarat la DigiTv, imediat după congresul de astăzi, că alegerea premierului României în această funcţie este o etapă absolut normală, având în vedere că în coerenţa politică premierul trebuie să fie şi lider al partidului aflat la guvernare. Alina Gorghiu i-a mulţumit fostului lider al PNL, Florin  Cîţu, pentru că a făcut un pas lateral, dându-şi demisia, asigurând astfel o tranziţie uşoară a preluării de către Nicolae Ciucă a preşedinţiei partidului.  „Domnul Florin Cîţu nu a procedat ca Orban, care a ţinut de scaun până în ultima clipă. „- a declarat astăzi Alina Gorghiu. Printre cei care au urcat pe…