Miliardarul Dan Petrescu, soţia sa, Regina, şi fiul- Ştefan Dănuţ, au fost înmormântaţi săptămâna trecută, după ce au fost comemoraţi la Mânăstirea Cernica. Cei trei şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de la Milano, la începutul lunii octombrie, alături de alte cinci persoane. La înmormântarea lor au participat circa 70 de persoane. Printre acestea care s-au numărat Anca Surugiu, Ion Ţiriac, sora acestuia, Rodica, fiul său- Ion Ion Ţiriac, Radu Mirea, Bujor Sion Mihai, Vova Cohn, familia lui Radu Dimofte (stabilită în Monaco), alături de fraţii Reginei Petrescu, care au sosit din Germania, dar şi de prieteni ai lui Dan Ştefan Petrescu, veniţi din Montreal, Canada. Slujba de pomenire a fost susţinută de un cor de şapte de preoţi, la Mânăstirea Cernica. Familia Petrescu a fost înmormântată la Cimitirul Belu. Reamintim că Ion Ţiriac spunea despre Dan Petrescu că este cel mai bogat român, depăşind averea acestuia. Una dintre afacerile…
Tag



