Tag

gheorghe văsîi

Browsing

Fost judecător, fost deputat, fost ministru al Justiţiei, membru PNL; profesor doctor universitar în cadrul Facultăţii de Drept al Universităţii Bucureşti, Valeriu Stoica este avocatul care l-a reprezentat pe Gheorghe Văsîi în dosarul de liberare condiţionată. Potrivit unor surse, pledoaria pentru eliberarea patronului de la Girexim a durat circa o jumătate de oră, fiind presărată cu decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind vechea şi noua lege penală, din care a rezultat că Văsîi are toate drepturile să fie pus în libertate. Este singurul termen de judecată din acrst proces în care a intrat Valeriu Stoica. Patronul de la Girexim iese din Penitenciarul Mioveni, după o decizie a Tribunalului Argeş, emisă astăzi. Detaliile aici: Gheorghe Văsîi ia autobuzul către casă! Avocatul prof dr. univ. Valeriu Stoica este naşul avocatului Doru Trăilă, inculpat în “Dosarul Generalilor”.

Omul de afaceri Gheorghe Văsîi va fi liberat condiţionat din Penitenciarul Mioveni.  În urmă cu puţin timp, magistraţii Tribunalului Argeş au respins constestaţia DNA împotriva deciziei Judecătoriei Piteşti care l-a pus în libertate la finalul lunii trecute. Tribunalul a fost de acord cu hotârârea luată de Judecătorie, care a concluzionat că patronul de la Girexim poate reveni în societate, pentru că a executat o treime din pedeapsă şi a demonstrat o conduită bună. DECIZIA: „În temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă ÎCCJ-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Piteşti, intimat fiind VĂSÎI GHEORGHE, în prezent detinut la Penitenciarul Mioveni, împotriva sentinţei penale nr. 1316/29.07.2024 pronunţate de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13145/280/2024. În temeiul art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispozitia părţilor si a…

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat astăzi definitiv în dosarul de corupţie PUBLITRANS, în care au fost implicaţi fostul primar al Piteştiului- Tudor Pendiuc, oameni de afaceri şi funcţionari publici. Magistraţii au dat sentinţe de câte patru ani cu executare pentru Tudor Pendiuc, pentru omul de afaceri de la Girexim- Gheorghe Văsîi şi tot patru ani cu executare pentru Constantin Scarlat, directorul de la CNCD. Pentru restul inculpaţilor din dosar, printre care şi fiica primarului, Emanuela Pendiuc, dar şi pentru omul de afaceri Valentin Vişoiu (Conarg), instanţa a dispus achitări pe motivul prescripţiei răspunderii penale. Tudor Pendiuc merge la puşcărie pentru că în cazul unuia dintre capetele de acuzare- abuz în serviciu în formă gravă şi în formă continuată- nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazurile lui Gheorghe Văsîi şi Constantin Scarlat, judecaţi pentru complicitate la abuz în serviciu în formă gravă şi continuată.…

Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi ca bunurile unor inculpaţi din dosarul PUBLITRANS să rămână în continuare sub sechestru. DECIZIA: “În baza (…) menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr.606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de apelanţii-inculpaţi Pendiuc Tudor, Pendiuc Emanuela Elena, Vişoiu Valentin, Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe , respectiv faţă de apelanta-parte responsabilă civilmente SC CNCD SA. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 21.03.2023.” Ultima decizie asupra sechestrului celor menţionaţi fusese emisă în data de 23 martie 2022, cu valabilitate pentru un an. Dosarul Publitrans are un nou termen de judecată fixat pentru data de 5 aprilie.