Conducerea Partidului Umanist Social Liberal s-a reunit joi la Brașov, în continuarea seriei ședintelor dedicate inițiativei cetățenești privind recuperarea marilor averi dobândite ilegal. Organizația umanistă din centrul țări, condusă de chiar deputatul de Brașov al partidului, Ana Loredana Predescu, a anunțat demararea strângerii de semnături și în Ardeal, ocazie cu s-a anunțat depășirea pragului de 20% din numărul de necesar de 100.000 de susținători ai proiectului cetățenesc susținut de către PUSL prin structurile sale. În spiritul sloganului umanist – Fapte, nu vorbe – liderii PUSL au anunțat si mai multe soluții legislative de rezolvare ale unor inechități generate în relația dintre Stat și cetățean. În acest context, reuniunea a beneficiat de prezența unor importanți reprezentanți ai antreprenorilor locali, cu accent pe specificul zonei, respectiv HoReCa, dar și ai fermierilor si ai Federației pensionarilor. „Am analizat stadiul îndeplinirii hotărârilor anterioare și ne-am informat reciproc în legătură cu proiectele legislative și politice…
„Previziunile” domnului Cătălin Drulă, președintele USR, privind o criză economică cu impact puternic asupra României, nu fac nimic altceva decât să arate, încă o dată, singurul lucru la care USR se pricepe: vorbele goale. Un partid caracterizat de zero realizări la guvernare, dar campion la demagogie, nu poate da lecții privind modul în care o țară trebuie guvernată. Singurul lucru notabil realizat de Cătălin Drulă în cele nouă luni de mandat la Ministerul Transporturilor a fost sporirea impresionantă a averii domniei sale. În mai puțin de un an, banii din conturi s-au înmulțit de câteva ori, iar investițiile au crescut de 100 de ori. Ceea ce vedem astăzi este o încercare lamentabilă de a deturna atenția de la un lucru extrem de important, faptul că USR este partidul care a distrus Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiective absurde și nerealiste au fost asumate de USR în numele…
Inițiativa legislativă cetățenească privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”, sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, se bucură de un real succes în rândul oamenilor, un număr important semnând, deja, pentru acest proiect. Până în prezent, s-au strâns 18.000 de semnături, din totalul de 100.000, necesar pentru depunerea inițiativei. Campania de strângere de semnături demarată de PUSL se desfășoară în aproape toată țara și se așteaptă ca proiectul să poată fi depus la Parlament înaintea începerii următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie. Inițiativa legislativă legată de recuperarea marilor averi ce nu pot fi justificate are drept scop promovarea egalității în fața legii și își propune să contribuie la identificarea discrepanțelor dintre averile importante și veniturile legale declarate și direcționarea celor ilegale către obiective de interes public: grădinițe, școli, spitale. „Este un proiect pentru aflarea adevărului, pentru că am văzut atât…
Partidul Umanist Social Liberal a lansat și în Moldova campania de strângere de semnături pentru inițiativa legislativă privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”. Reuniți în cadrul unei ședinte a Biroului Executiv, liderii PUSL printre care şi preşedintele PUSL Argeş, Cătălin Gherzan, au marcat startul campaniei la Piatra Neamț, care se alătură astfel celorlalte localități din țară unde strângerea de semnături a început deja. Entuziasmul cu care oamenii au reacționat la lansarea acestei inițiative este o confirmare a faptului că PUSL face o politică pentru ei, iar susținerea acestei inițiative legislative este răspunsul nostru firesc pentru toți cei care își doresc egalitate în fața legii. „Putem spune că astăzi, și în Moldova, am trecut la fapte. Susținem această inițiativă legislativă cetățenească, ne dorim ca după ce vom strânge cele 100.000 de semnături să mergem și să depunem proiectul în Parlament.…
Partidul Umanist Social Liberal a semnat astazi, 27 septembrie 2022, un nou acord politic cu Partidul Social Democrat, pentru protejarea tuturor familiilor din România, pentru stimularea tinerilor de a-și continua studiile și pentru susținerea financiară a tinerelor familii la început de căsnicie. Este un al doilea astfel de document – prevederile celui dintâi fiind deja puse în practică – prin care se dovedește eficiența și soliditatea de până acum a parteneriatului dintre Partidul Social Democrat și Partidul Umanist Social Liberal și intenția celor două partide de a-l continua, în aceeași termeni, și în viitor. Acordul a fost semnat de Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL și Ministrul Familiei și Protecției Sociale, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD. “Partidul Umanist Social Liberal demonstrează azi căeste unicul partid serios în parteneriatul cu PSD. Și spun lucrul acesta pentru că multe din punctele primului acordpolitic au fost bifate. Am trecut doi ani…
Membrii Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal s-au reunit vineri, 23 septembrie 2022, la București, pentru a aproba mai multe hotărâri și pentru a continua campania de semnături lansată la nivel național pentru susținerea inițiativei legislative privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”. Având în vedere succesul pe care această inițiativă legislativă îl are, BEX-ul PUSL a decis extinderea campaniei de semnături în cât mai multe orașe din țară. Ieri, această acțiune a continuat la sediul Partidului Umanist Social Liberal din București, unde sute de persoane s-au strâns și au semnat initiativa legislativă care își propune să schimbe legislația cu privire la modul în care averile sunt dobândite fără a putea fi justificate. Mulți tineri, vârsnici și oameni care au muncit corect își doresc un viitor în România, își pun speranțele în această initiativă propusă de către Partidului Umanist…
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a lansat oficial campania de strângere de semnături pentru susținerea inițiativei legislative ce privește recuperarea marilor averi care nu pot fi justificate, prin prezentarea unui ghid de organizare a acestei campanii, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Timișoara. La eveniment a participat şi preşedintele PUSL Argeş, Cătălin Gherzan. „Cred că toți cetățenii își doresc corectitudine și ar vrea ca în cazul celor cu averi uriașe care nu pot fi justificate acești bani să ajungă la bugetul de stat. Este o inițiativă în care eu cred foarte mult, la fel cum cred că, așa cum oamenii de rând și micii întreprinzători sunt penalizați dacă nu își plătesc dările, la fel cei cu averi care nu pot fi justificate prin venituri legale trebuie trași la răspundere”, a explicat europarlamentarul PUSL Maria Grapini. Proiectul de lege este răspunsul PUSL pentru românii cinstiți care mereu și-au…
Membrii Biroului Executiv al PUSL s-au reunit la Galați, în cadrul unei ședințe pe a cărei ordine de zi s-au aflat mai multe subiecte, printre care lansarea campaniei electorale pentru 2024 și prezentarea noului brand al Partidului Umanist Social Liberal. Astfel, PUSL și-a fixat obiectivele pentru alegerile din 2024, stabilind care sunt pașii pentru perioada următoare și strategia de consolidare și dezvoltare a rețelei de filiale locale. Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a vorbit despre identitatea PUSL, un partid care trebuie să fie un exemplu de echilibru politic, empatie și profesionalism. „Avem propria noastră identitate, unică și extrem de valoroasă. Avem o șansă istorică de a fi un exemplu pentru oameni și pentru întreaga clasă politică. Să fim un exemplu de echilibru, al verticalității, al patriotismului, al credinței și al respectului pentru valorile autentice ale acestui popor”, a transmis Grațiela Gavrilescu. …




