Tag

indemnizatie lunara

Browsing

Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizație lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care au și calitatea de pensionar pentru limită de vârstă. Prin aceste măsuri se asigură o protecție socială echitabilă și se consolidează incluziunea acestor persoane astfel încât veniturile să fie majorate anual. Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată și va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referință (ISR) la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, condus de ministrul Simona Bucura-Oprescu, cea care deschide lista PSD…