Deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin, consideră că o soluţie bună privind ieftinirea unor alimente indispensabile consumului uman ar fi fost posibilă şi prin reducerea cotei TVA. „Intenţia Guvernului, intenţia Coaliţiei aş putea spune, este una foarte bună, cea de a oferi oamenilor produse de bază, cum le numeşte guvernul, indispensabile aş putea spune eu, pentru consumul uman la preţuri bune. Sunt foarte multe discuţii pe care le putem avea. Metoda pe care au ales-o o vom urmări cu mare atenţie în perioada următoare. Dacă mă întrebaţi pe mine ca persoană de dreapta, şi cred că toţi liberalii gândesc aşa, ar fi de dorit să fie evitată orice măsură care intervine în piaţă cum este aceasta. Piaţa trebuie să funcţioneze liber ca în orice economie funcţională. Numai că, într-adevăr, în perioade cu inflaţie ridicată, aşa cum a fost şi la energie, este posibil ca statul să intervină astfel încât să…
Tag




