Prima ediție a Simpozionului Internațional „Carol Davila” a avut loc astăzi la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Pitești în prezența ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a ministrului Sănătății, Dr. Alexandru Rafila, și a numeroase personalități marcante din domeniul medical, educațional și al administrației publice din țară și din străinătate. Evenimentul aduce un omagiu fondatorului medicinei moderne românești, doctorul Carol Davila, și subliniază angajamentul pentru a oferi cetățenilor cele mai bune servicii medicale, iar personalului cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea. „Familia Davila – Carol și fiul său, Alexandru – a lăsat o moștenire de necontestat și aici, în Argeș, unde tradiția respectului față de sănătate și educație a fost mereu prezentă. Este responsabilitatea noastră, ca decidenți politici, să creăm condiții ca profesioniștii din sănătate să rămână în țară. Avem nevoie de ei aici, în spitalele din Argeș, în toată România, acolo unde mâinile și…
Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Piteşti organizează mâine, 28 martie, cu începere de la ora 9.30 o suită de comunicări ştiinţifice care marchează prima ediţie a Simpozionului “Carol Davila”. Evenimentul va reuni personalităţi de marcă din domeniile sănătăţii, psihologiei şi educaţiei, autorităţi ale judeţului, care vor lua cuvântul pe subiecte de actualitate, de interes major pentru societate. Ministrul Sănătăţii- Alexandru Rafila, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale- deputata Simona Bucura Oprescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”- Viorel Jinga, rectorul Politehnica Bucureşti – Mihnea Costoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti – Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Clinic de Nefrologie “Carol Davila” Bucureşti- Victor Dan Eugen Strâmbu, preşedintele MLNR- Cătălin Tohăneanu, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei- Gigel Paraschiv, managerul SJU Piteşti- Adrian Dumbravă, preşedinta Colegiului Medicilor din România- Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Argeş- Dragoş Stanciu, parlamentarii Ovidiu Puiu- rectorul Universităţii “Constantin Brâncoveanu” Pitesti şi Remus Mihalcea,…
Deputatul PSD Remus Mihalcea, interlocutorul Rubricii DESPRE VIAŢĂ, medic în Specialitatea ORL, s-a născut în martie 1985 în familie de medici. Este absolvent al Colegiului I.C. Brătianu, al Universităţilor de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara şi “Carol Davila” din Bucureşti şi manager al Spitalului Clinic Colentina în perioada 2019-2020, unde profesează ca medic şi în prezent. Unde v-aţi născut, domnule doctor Remus Mihalcea? – M-am născut în Bucureşti, printr-o conjunctură. Părinţii mei erau studenţi la Facultatea de Medicină şi Farmacie, în anul 6, când am apărut eu pe lume. Un an am petrecut în capitală, locuind cu ei în căminul de studenţi. Ulterior, am locuit în Piteşti cu bunicii. Tatăl este piteştean. – Da, tatăl este din Piteşti. Până la clasa întâi, am locuit şi cu părinţii mamei şi cu cei ai tatălui. Am pendulat. Copilăria unde v-aţi petrecut-o de fapt? – În Piteşti. Pe Bulevardul Republicii am…
Interlocutorul nostru la rubrica DESPRE VIAŢĂ este Tiberiu Irimia, absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, medic stomatolog, manager al Clinicii “Dr. Irimia”, om de dreapta, consilier municipal al Piteştiului. S-a născut în Piteşti pe 10 aprilie 1974. În rubrica de faţă, punem întrebări aleatorii despre viaţă şi despre Piteşti şi judeţul Argeş. Domnule Tiberiu Irimia, primul cuvânt care vă vine în minte acum, vorbind despre viaţă, este…? – Familia. Soția dvs este tot medic… – Da. Soţia mea, Suher Irimia, de origine siriană, este tot medic stomatolog. Avem doi copii, pe Ian, de 9 ani şi pe Ava, de 8 ani. Cum i-aţi descrie în câteva cuvinte pe copiii dvs? Ian este ștrengar, inteligent, campion naţional la karate și multiplu campion la competiții internaționale de karate full contact în stilurile Ashihara și Kyokushin. Se antrenează şi la fotbal în cadrul Clubului FC Argeș şi cântă la pian. Este un…



