Tag

ministrul muncii

Browsing

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a fost duminică, 15 octombrie, în mijlocul angajaților de la Centrul de Piese de Schimb Dacia de la Oarja care a sărbătorit 20 de ani de activitate. În tot acest timp, Centrul de la Oarja a plasat Argeșul și România în rândul celor mai performante piețe de distribuție de piese auto. ”Și datorită furnizorilor săi, așa cum este și unitatea de la Oarja, Uzina Dacia de la Mioveni a devenit principalul exportator al țării și un nume de referință pe piețele din Europa și nu numai. Susținerea Dacia și a industriei auto din România este una dintre prioritățile mandatului meu! Felicit conducerea și salariații Dacia, în frunte cu directorul general Mihai Bordeanu, pentru performanțele obținute!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Îi mulţumesc mamei care a avut încredere în mine şi care mi-a semnalat faptul că nu existau norme de aplicare a Ordonanţei privind acordarea acestui drept!  Guvernul din care fac parte vine cu o măsură corectă și așteptată pentru mamele și tații de gemeni, tripleți și multipleți. Datorită Hotărârii de Guvern adoptată azi, indemnizația de creștere a copiilor pentru părinții care au gemeni, tripleți și multipleți se majorează cu câte 50% pentru fiecare copil! Sunt mamă și știu că nu există sentiment mai intens decât bucuria de a fi părinte, nu e bogăție mai mare! Iar când în viața unei familii apar mai mulți copii dintr-o dată împlinirea este mare, dar și responsabilitățile sunt pe măsură! Este firesc în cazul oricărei familii în care cresc în același timp mai mulți bebeluși să fie acordați mai mulți bani, deoarece și cheltuielile sunt mai mari. Familiile care au gemeni şi multipleţi şi…

Instituțiile publice și sindicatele din administrație au prezentat astăzi propuneri pentru eliminarea inechităților privind salarizarea. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a discutat cu reprezentanții familiei ocupaționale Administrație pe tema legii salarizării. Au fost prezenți reprezentanți ai sindicatelor, Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Cancelariei Primului Ministru, Secretariatului General al Guvernului, precum și ai ministerelor de linie. „Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut. Este important să cunoaștem problemele punctuale cu care vă confruntați și să găsim soluții. Îmi doresc o consultare reală în urma căreia să avem o lege echitabilă, corectă și care să recompenseze munca și performanța, să stimuleze competitivitatea și să diminueze discrepanțele întâlnite până acum”, a declarat astăzi ministrul Simona Bucura – Oprescu. Dialogul va continua și cu celelalte familii ocupaționale. În prezent, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împreună cu experții Băncii Mondiale, care asigură suportul tehnic, lucrează la elaborarea proiectului legii…

Legislația în baza căreia funcționează centrele de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități, persoane vârstnice dependente și celelalte servicii sociale va fi reformată din temelii. Niciun centru nu va mai funcționa fără verificări în teren. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împreună cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au inițiat modificarea legislației privind asistența socială din România, după cazurile deosebit de grave descoperite în ultimele luni. Modificările au fost prezentate în primă lectură în timpul ședinței de Guvern de astăzi, 8 septembrie 2023. Principalele modificări: • Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali; • Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare; • Se introduc controalele inopinate pentru ca…

“Orice ar spune unii mai cârcotași de fel, prețurile la alimentele de bază chiar au scăzut ca urmare a măsurilor adoptate de Guvernul României! Este o realitate pe care toți cetățenii o pot verifica atunci când merg la cumpărături! Suntem conștienți că puterea de cumpărare a românilor a fost erodată ca urmare a crizelor multiple din ultimii ani (Covid, război la graniță, piața energiei), dar tocmai măsuri precum cele adoptate recent duc la stoparea acestui declin! Toți marii retaileri au redus prețurile la raft pentru 14 alimente care compun în cea mai mare parte coșul de cumpărături al persoanelor cu venituri mici și medii. Efectele Ordonanței sunt confirmate și de Consiliul Concurenței care a publicat deja un raport în care sunt evidențiate scăderi consistente de prețuri. Reducerile variază de la un produs la altul și de la un comerciant la altul (în funcție de adaosurile anterioare), dar cel mai important…

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut astăzi o primă întâlnire cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac. Potrivit ministrului, Ramona Chiriac a asigurat-o de întreaga sa disponibilitate în parteneriatul pentru reformele prevăzute în PNRR. „Revizuirea legislației în domeniul pensiilor, precum și în cel al salarizării reprezintă prioritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.”- spune Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeş şi ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale. Tot astăzi, ministrul a avut o primă întrevedere bilaterală, în format online, cu ministrul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova, Alexei Buzu. „L-am asigurat pe omologul din Republica Moldova de întreaga mea deschidere în ceea ce privește sprijinul în vederea aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin schimb de experiență și bune practici. În același timp, am convenit cu ministrul Alexei Buzu ca Inspecția Muncii din România să continue să ofere training pentru colegii inspectori de muncă din Republica Moldova.”-…

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, deputata Simona Bucura Oprescu, a anunţat astăzi că a început dialogul cu organizaţiile nonguvernamentale pentru reformarea sistemului de asistenţă socială. Aceasta a declarat că este nevoie şi de întărirea capacităţii instituţiilor din acest sistem. “La invitația premierului Marcel Ciolacu, am început dialogul cu organizațiile nonguvernamentale pentru reforma sistemului de asistență socială din România. Așa cum a declarat și premierul Marcel Ciolacu, dar cum a propus și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, din discuția de astăzi cu ONG-urile s-au conturat atât nevoia de reformare a legislației, cât și cea de întărire a capacității instituțiilor din domeniul asistenței sociale. Vom continua dialogul cu ONG-urile pentru a găsi împreună cele mai bune soluții pentru un sistem de asistență socială eficient, cu mecanisme clare de reglementare și servicii de calitate pentru beneficiari.”- a declarat astăzi ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Sursa foto- Simona Bucura Oprescu, Facebook

Ministrul Muncii, deputata PSD- Simona Bucura Oprescu- s-a întâlnit astăzi cu o delegație a Băncii Mondiale condusă de către Anna Akhalkatsi – Country Manager România. Potrivit acesteia, întâlnirea a fost constructivă, temele de discuție fiind pensiile, salarizarea în sistemul bugetar și protecția socială. „Am făcut o radiografie a momentului și am discutat aplicat despre ce avem de făcut pentru a ne atinge obiectivele care, în principal, vizează reformele în cele trei domenii. Legea pensiilor reprezintă o prioritate. Reafirm că pachetul de pensii de serviciu/pensii din sistemul public va fi gata în timp util pentru ca România să transmită cererea de plată 3 din PNRR. Salarizarea în domeniul public este un alt subiect important, preocuparea mea principală fiind aceea de a asigura în primul rând echitate. Pe legea salarizării există deja trei variante de lucru, iar Banca Mondială face estimări de impact bugetar. La final, toate cele trei variante vor fi…

Deputata PSD Simona Bucura Oprescu îl va înlocui pe Marius Budăi în funcţia de ministru al Muncii. Parlamentara de Argeş declară că îşi doreşte un parteneriat constructiv atât cu societatea civilă, cât şi cu cea profesională şi sindicală şi că va depune toate eforturile în direcţia reformelor prin PNRR, dar şi pentru a schimba situaţia azilelor de bătrâni.  „Nominalizarea mea pentru funcția de ministru al Muncii și Solidarității Sociale reprezintă o mare responsabilitate! Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru încredere! De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Politic Național PSD pentru votul de astăzi! Le mulțumesc mult și colegilor din PSD Argeş, fără munca alături de ei această zi nu ar fi existat! Îmi doresc să am un parteneriat real și constructiv cu societatea civilă și cu structurile profesionale și sindicale reprezentative. Sunt pe deplin conștientă că avem foarte multe de făcut și sunt hotărâtă să muncesc eficient atât…

Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș a făcut declaraţii astăzi, cu ocazia nominalizării deputatei Simona Bucura Oprescu în funcţia de ministru al Muncii. Acesta susţine că parlamentara de Argeş are şi puterea de muncă şi capacitatea de a duce la bun sfârşit angajamentul pe care şi l-a asumat pentru un portofoliu destul de complex şi dificil. „Îi urez mult succes în noua funcție colegei noastre de la Argeș! Este, în contextul crizei financiare, dar și al efectelor războiului de la granița noastră, unul din cele mai dificile ministere. Sigur, această schimbare a venit pe fondul unui întreg scandal legat de situația azilelor în care sunt cazate persoanele vârstnice, dar schimbarea de la vârful ministerului nu înseamnă că lacunele din funcționarea centrelor sociale s-au rezolvat de la sine. Ar trebui să menționăm că, în cea mai mare parte, activitatea de aici decurge în limite normale. Cu toate…