Primarul Cristian Gentea a vorbit astăzi în cadrul conferinţei de presă despre succesul înregistrat de elevii piteşteni la Campionatul Naţional de Robotică desfăşurat la sala Polivalentă Arena Pitesti, în perioada 14-16 martie. La campionat au participat nu mai puţin de 60 de echipe din întreaga ţară, iar câştigătorii s-au calificat la Campionatul Mondial de la Houston. Echipa TehnoZ de la Colegiul “Zinca Golescu” se numără printre cele cinci echipe din ţară care vor merge la Houston, o parte din deplasare urmând să fie sponsorizată de Nuclearelectrica, după cum a declarat primarul Cristian Gentea. Primarul Cristian Gentea: “Avem copii foarte deştepţi!” “Am avut bucuria ca cei care au câştigat, cu un scor care a reprezentat un record mondial, să fie elevii de la TehnoZ din cadrul Colegiului Zinca Golescu Piteşti, care vor fi premiaţi de Primăria Piteşti. Am luat legătura cu Societatea Naţională Nuclearelectrica, aşa cum am făcut şi acum doi…
“SN Nuclearelectrica SA îi este profund recunoscătoare domnului Şerban Constantin Valeca pentru contribuţia esenţială la dezvoltarea programului nuclear românesc, îi mulțumește și îi onorează cariera profesională, devotamentul pentru industria nucleară și activitatea în cadrul Consiliului de Administrație al SN Nuclearelectrica SA.”- sunt cuvintele exprimate în mod oficial de către Societatea Naţională, în cadrul căreia Şerban Valeca a ales să-şi dedice ultima perioadă a vieţii sale, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie. Mesajul oficial a fost transmis în scris de Nuclearelectrica către Bursa de Valori Bucureşti şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, la cinci zile după vestea dispariţiei fostului senator de Argeş, cu nu mai puţin de 40 de ani de activitate în industria nucleară a României. Iată mesajul integral: “SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) informeaza actionarii si investitorii ca, in data de 20.05.2022, Consiliul de Administratie al SNN a luat act de incetarea de drept a Contractului de Mandat al…




