Tag

polirom

Browsing

Vineri, 21 aprilie, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti va găzdui, începând cu ora 14,00, o premieră editorială, sub semnătura lui Varujan Vosganian, preşedinte al Uniunii Armenilor din România (UAR) şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul evenimentului, moderat de Denisa Popescu, va fi lansat volumul „Povestiri despre oameni obişnuiţi”. Cartea face parte din colecția „Fiction Ltd.” a editurii Polirom.  „Cartea vorbeste despre întâmplările neobișnuite din viața oamenilor obișnuiți care își trăiesc patimile, nădejdile și dezamăgirile, extazul și disperarea fără ca noi să le observăm, fie că e vorba de tânărul emigrant alungat din Italia de epidemie, de șoferul care își caută în vis copilul pierdut neștiind că el există sub ochii lui, de bătrânul apostol al iubirii necondiționate care plantează un cireș întru regăsirea paradisului pierdut, de tânărul care își trăiește netemperat frustrările corporatiste, de nobila lume a aristocrației, atât de fragilă în fața mafiei imobiliare, de ipohondrul…