Politehnica Bucureşti a răspuns astăzi unei adrese trimise de redacţia interespublic.ro privind stadiul cercetărilor pe care le face asupra sesizării care-l vizează pe Călin Georgescu. Unul dintre cadrele didactice ale Centrului Universitar Piteşti, unde este profesor şi fostul candidat la prezidenţiale, a sesizat Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București în data de 5 decembrie 2024, în legătură cu angajarea lui Călin Georgescu, reclamaţia fiind legată şi de declaraţiile publice ale acestuia, catalogate drept controversate. Concret, potrivit sesizării respective (nr CEU 49/5.12.2024), reclamantul doreşte să afle în mod clar care au fost condiţiile care au stat la baza angajării lui Călin Georgescu la Universitatea Piteşti, cerând în acelaşi timp Comisiei de Etică Universitară a Politehnicii Bucureşti să analizeze şi dacă “acțiunile de natură cel puțin reprobabile, antisociale, antidemocratice și iresponsabile ale lui Călin Georgescu, avansate în spațiul public” sunt compatibile cu statutul de cadru universitar. Ce conţine sesizarea, puteţi…
Presa naţională anunţa la începutul lunii decembrie că Politehnica Bucureşti, prin Comisia de Etică Universitară, verifică dosarul de angajare şi modul în care Călin Georgescu a ajuns să predea ca lector universitar la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Georgescu predă la Piteşti din anul 2021, fiind singurul job activ pe care l-a trecut în CV-ul său de prezidenţiabil. Sesizarea a fost făcută în data de 5 decembrie 2024 chiar de către un cadru universitar al Universităţii Piteşti, a cărui identitate n-o vom divulga din motive obiective. Reclamantul doreşte să afle în mod clar care au fost condiţiile care au stat la baza angajării lui Călin Georgescu la Universitate, dar solicită Comisiei de Etică a Politehnicii să analizeze şi dacă “acțiunile de natură cel puțin reprobabile, antisociale, antidemocratice și iresponsabile ale lui Călin Georgescu, avansate în spațiul public” sunt compatibile cu statutul de cadru…




