La Piteşti continuă Festivalul de cinema în aer liber! Filmele de la Piteşti în aer liber au devenit cea mai electrizantă atracţie pentru tineri şi nu numai După o primă seară de succes (vineri, 31 iulie), care a adus împreună numeroși iubitori ai filmului la Teatrul de Vară din Ștrand, Primăria Piteşti vă așteaptă sâmbătă, 8 august, la cea de-a doua proiecție din cadrul Film Fest 2026, ediția a IV-a! De această dată, pe marele ecran va rula îndrăgitul film de animație „Cum să-ți dresezi dragonul” (How to Train Your Dragon), o aventură spectaculoasă produsă de DreamWorks Animation, inspirată din cartea cu același nume. Într-o lume în care vikingii și dragonii sunt dușmani de generații, prietenia neașteptată dintre Hiccup, un tânăr viking curajos și inventiv, și Toothless, un dragon din rara specie Night Fury, schimbă destinul ambelor lumi. O poveste emoționantă despre prietenie, curaj, încredere și puterea de a depăși…
Lucrările avansează și la Teatrul de Vară din Ștrand! Exteriorul clădirii a fost finalizat, iar în interior – lucrările sunt aproape de final, a anunţat primarul Piteştiului, Cristian Gentea. „La partea destinată publicului, s-au turnat deja stâlpii pentru pergolă, se așteaptă structura, iar apoi urmează montarea acesteia! Cu siguranță, totul va fi finalizat cu mult înainte de termenul din contract, finalul lunii noiembrie!”- a transmis primarul Piteştiului. Reamintim faptul că proiectul beneficiază de o alocare financiară substanțială de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare de 4.116.723,57 lei fără TVA, fonduri care asigură realizarea proiectului fără implicarea bugetului local. Lucrările includ refacerea completă a clădirii existente, cu o suprafață de 428 mp, inclusiv finisaje interioare și exterioare, și acoperirea zonei publice destinate scaunelor (clădirea C10 – Ring de dans) cu structură metalică, perforații de tablă tip corten și acoperiș retractabil din membrană PVC.
Astăzi, 19.03.2024, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din Parcul Ștrand – pas important către transformarea acestui spațiu într-un centru cultural modern și multifuncțional, capabil să găzduiască o varietate de evenimente culturale, de la concerte și spectacole de teatru, până la proiecții de film și expoziții. Noul Teatru de Vară Ștrand va fi gestionat de către Filarmonica Pitești, anunţă Departtamentul de Comunicare al Primăriei Piteşti. Proiectul beneficiază de o alocare financiară substanțială de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare de 4.116.723,57 lei fără TVA, fonduri care asigură realizarea proiectului fără implicarea bugetului local. Lucrările includ refacerea completă a clădirii existente, cu o suprafață de 428 mp, inclusiv finisaje interioare și exterioare, și acoperirea zonei publice destinate scaunelor (clădirea C10 – Ring de dans) cu structură metalică, perforații de tablă tip corten și acoperiș retractabil din membrană PVC. Perioada…




