Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit printr-o rezoluție prin care subliniază avantajele apartenenței României la UE. Județul Argeș a fost reprezentat de o delegație de peste 30 de membri condusă de Viorel Enache, coordonatorul județean PES Argeș. Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit la București în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit prin intermediul căreia vor arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit. “Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care…
Viorel Enache, președinte Comisia pentru Sănătate Publică din Consiliul Județean Argeș declară că ministrul PSD al Sănătății a identificat soluția legală pentru a putea lua măsuri împotriva valului de viroze fără a se impune restricții populației, școlilor și economiei care au fost deja afectate în timpul pandemiei de COVID! „Este un val sezonier de gripă ce implică riscuri mult mai mici decât în pandemie. Abordarea ministrului Alexandru Rafila este proporțională cu situația actuală. Accentul e pe colaborare și parteneriat cu cetățenii, urmând ca efortul pentru gestionarea situației să revină Ministerului Sănătății și autorităților publice din sănătate şi educaţie. Toate măsurile adresate populației sunt cu titlul de recomandare. Nu ne confruntăm cu o afecțiune pe care nu o cunoaștem, cum a fost în pandemie. Toată lumea a avut gripă cel puțin o dată în viață. În România s-a mai declarat epidemie de gripă în mai multe rânduri în sezonul rece fără a…
„Reducerea sărăciei, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și a nivelului de educație sunt priorități pentru PSD! Acestea sunt obiectivele Ministerului Muncii care lucrează cu determinare pentru îndeplinirea obiectivelor PNRR cuprinse într-un proiect de OUG care urmează să fie aprobat vineri în Guvern. Se va ajusta calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure, dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar. De remarcat că se instituie temeiul legal pentru ca persoanele vârstnice fără venituri și fără susținători legali să fie îngrijite pe perioadă nedeterminată în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate prin asigurarea acestora fără plata contribuției sociale de sănătate. Sistemul va fi digitalizat, iar cei ce pot munci vor fi înscriși automat în evidențe și vor fi obligați să se prezinte la…
„Ministerul Sănătății trebuie repoziționat ca autoritatea națională care ia deciziile necesare privind sănătatea publică și asistența medicală, necesare pentru controlul pandemiei și pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate a tuturor categoriilor de pacienți. Măsurile legislative pentru combaterea pandemiei trebuie să fie bine delimitate temporal, să fie nediscriminatorii și să nu genereze injustiție socială sau economică. Ele nu trebuie să pună în pericol funcționarea sectoarelor vitale și mai ales a sistemului de sănătate. Principalele măsuri prevăzute în programul noului Guvern în domeniul Sănătății sunt: ✅Extinderea testării prin înființarea de noi centre și asigurarea unui număr lunar de teste gratuite pentru angajații sectoarelor esențiale, pentru o perioadă definită de timp; ✅Accesul la medicație antivirală pe bază de prescripție în farmaciile cu circuit deschis; ✅Accesul permanent și echitabil la serviciile de sănătate în context pandemic; ✅Organizarea unei structuri județene funcționale de coordonare a acordării asistenței medicale, cu reprezentanți ai spitalelor din județ,…




