Archive

Video

Browsing

Organele de control din Argeş au verificat  1161 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. A fost aplicată o amendă de 2000 de lei unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, în plus aceasta fiind plasată în carantină instituționalizată. Au fost constatate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 453.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. 14 dintre aceste sancțiuni, cu o valoare de 32.000 lei, au fost constatate de jandarmi în municipiul Câmpulung. 4 cetățeni de etnie romă, din cartierul Tabaci, care nu au respectat regulile de distanțare socială și au făcut mizerie pe domeniul public, au primit amenzi de câte 4000 de lei și au fost puși să facă curat pe stradă, după cum a anunţat Prefectura Argeş. sursa video: Jandarmeria Argeş, acţiuni- 07.04.2020

Stimați clienți! Contul online este locul în care, de acasă, cu un computer sau smartphone, vă gestionați relația contractuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare. Puteți transmite consumul lunar, vizualiza facturile emise, precum și situația contului în orice moment. Simplu, modern, eficient ! Vă recomandăm să activați factura electronică, contribuind astfel la un mediu mai sănătos! (transmite Apă-Canal 2000 SA)