10 staţii de reîncărcare maşini electrice vor fi amplasate în Parcarea Bowling

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Primăria Municipiului Pitești a semnat contractul de finanțare pentru suma de 1.900.000 lei fonduri nerambursabile pentru un număr de 10 stații de reîncărcare vehicule electrice.
Acestea vor fi instalate în str. Costache Negri, nr. 30 (Parcare Bowling) și vor putea încărca toate vehiculele electrice comercializate în România și în Europa. Valoarea finanțării nerambursabile acordate reprezintă 87,74 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile.
Contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Stații de încărcare pentru vehicule electrice în municipiul Pitești” a fost semnat la sfârșitul anului trecut, fondurile fiind acordate de Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, iar durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
Fiecare stație de încărcare este formată din minimum două puncte de reîncărcare, alimentate în acelaşi punct de livrare din reţeaua publică de distribuţie, din care un punct de reîncărcare permite încărcarea multistandard în curent continuu, la o putere ≥ 50 kW, şi un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere ≥ 22 kW a vehiculelor electrice, după cum a anunţat Primăria Piteşti.

Write A Comment