Scandalul privind preţurile celor 99 de staţii de autobuz continuă să înverşuneze aleşii locali. Săptămâna trecută, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat întreaga cronologie a istoricului preţurilor legate de staţiile de autobuz din Piteşti, construite prin fonduri europene, cu o confinanţare de 2% din bugetul local.

Primarul Cristian Gentea va pune la dispoziţia DNA şi actele de la începutul derulării proiectului

Dacă liberalii Mihai Coteţ, Sorin Apostoliceanu, Răzvan Şerbănoiu ş.a. îl găsesc responsabil pe primarul Cristian Gentea pentru aprobarea majorării preţurilor în anul pandemic 2021, edilul a explicat zilele trecute că majorarea costurilor îşi are de fapt originea în anul 2018, când viceprimarul de atunci, Sorin Apostoliceanu, a avizat un preţ mai mare cu 116% faţă cel iniţial, valoarea unei singure staţii ajungând la 37.000 de euro de la 17.000 de euro. Primarul Cristian Gentea a precizat că DNA a cerut documentele licitaţiei acestei investiţii dar că, date fiind hotărârile anterioare, datate încă din anul 2016, pe care le consideră elocvente, găseşte de cuviinţă să pună şi aceste acte la dispoziţia procurorilor. Primarul Cristian Gentea a mai declarat în conferinţa de presă că majorarea costurilor pentru investiţia în cele 99 de staţii de autobuz, majorare din anul 2021, care îi este reproşată de aleşii PNL, a fost votată şi semnată inclusiv de aceştia, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de la acea dată. Potrivit documentelor de pe site-ul Primăriei Piteşti, este vorba de HCL nr 311 privind reactualizarea devizului general al investiţiei, care a primit avizele celor cinci comisii de specialitate şi a fost votată în unanimitate, în data de 26 august, de către toţi cei 23 de consilieri locali. Aceasta este majorarea cauzată de explodarea preţurilor la materialele de construcţii din timpul pandemiei, majorare calculată şi oficiată de Institutul Naţional de Statistică, care avea să afecteze toate proiectele în construcţii.

“Ceea ce am prevăzut în Studiul de Fezabilitate sunt practic sumele estimate ca indicatori maximali pentru a nu fi pus în pericol proiectul”

Din cronologia evoluţiei preţurilor la staţiile la autobuz, prezentată de Primăria Piteşti, aflăm că studiul de fezabilitate a fost întocmit de o singură societate de profil pe întreaga desfăşurare a pregătirii proiectului, adică din anul 2015 şi până la organizarea licitaţiei. În documentele prezentate de municipalitate este menţionată societatea Kreate Studio de Arhitectură Dumitrescu @ Co. Societatea este administrată de specialistul Cristian Florea. Acesta a fost de acord să ne ofere o opinie privind preţurile stabilite în studiul de fezabilitate (SF), studiu care a fost reactualizat de mai multe ori până la licitarea investiţiei. Astfel, l-am întrebat pe specialistul Cristian Florea care este opinia dumnealui legată de costurile pentru staţiile de autobuz, catalogate ca fiind exorbitante, comparativ cu altele din oraşele ţării. Din start, Cristian Florea a precizat că preţurile menţionate în SF, în devize şi indicatori economici, sunt unele estimative, cu indicatori maximali, aşa cum prevede legislaţia. “Ceea ce am prevăzut în Studiul de Fezabilitate sunt practic sumele estimate ca indicatori maximali pentru a nu fi pus în pericol proiectul, exact cum prevede legislaţia. Am fost chemat de atâtea ori pentru a explica aceste preţuri, care au fost schimbate în anul 2018 şi ulterior în anul 2021, în pandemie, când toate costurile la fier, la beton, au explodat.”- ne-a declarat Cristian Florea.

“Nu putem vorbi neapărat de o majorare în anul 2018, pentru că beneficiarul (Primăria Piteşti) a venit cu cerinţe suplimentare”

Întrebat de cum s-a ajuns ca în anul 2018 preţurile să cunoască o majorare de 116%, acesta ne-a precizat: “În anul 2018, noile costuri estimate de noi au avut în vedere integrarea proiectului cu staţiile de autobuz în întregul program de investiţie, pentru că programul este mult mai amplu. Preţurile din 2018 nu mai aveau aproape nicio legătură cu cele estimate anterior, în 2016. În 2018, s-a schimbat practic o parte din tema de proiectare, apărând costuri suplimentare, reevaluate pentru întreaga infrastructură. Nu putem vorbi neapărat de o majorare în anul 2018, pentru că beneficiarul (Primăria Piteşti) a venit cu cerinţe noi, cerinţe suplimentare faţă de cele anterioare. Din câte îmi amintesc, noutăţile au vizat reţelele de comunicaţii şi dotările. Dar trebuie înţeles foarte clar că noi, în studiul de fezabilitate, am analizat proiectul prin preţuri estimate, cu valorile maximale.”- ne-a explicat administratorul Kreate Studio de Arhitectură Dumitrescu @ Co, Cristian Florea.

 “În anul 2021, am constatat că bună parte din echipamentele avute în vedere în 2018 erau practic depăşite”

Cunoscând scandalul care a surescitat opinia publică, specialistul Cristian Florea ne-a mai spus că oamenii ar trebui să înţeleagă că nu vorbim de staţii de autobuz amplasate pur şi simplu pe un teren. “Este nedrept să spunem că o staţie costă cât o garsonieră. Nu este o staţie amplasată pe un teren şi cam atât, nu putem analiza staţia de autobuz ca pe o coajă, pentru că nu despre asta este vorba. Vorbim în mare parte de costurile pentru sistematizarea video, branşamente, interacţiunea multimedia, alimentările cu energie electrică, echipamente şi aşa mai departe. În anul 2021, am constatat, de exemplu, că bună parte din echipamentele avute în vedere în 2018 erau practic depăşite şi a fost necesară o nouă updatare. De asemenea, costul de care s-a vorbit, că o staţie costă cât o garsonieră, este un calcul la suma totală a proiectului împărţită la numărul de staţii. Or, lucrurile nu pot fi privite astfel, iar oamenii trebuie să înţeleagă acest aspect. Pentru că în proiect sunt staţii mai mici la preţuri mai mici, cu cheltuieli mai reduse pentru realizarea infrastructurii, altele la preţuri mai ridicate, cele cu o infrastructură mult mai complexă. Repet, costurile propuse de noi în studiul de fezabilitate sunt cele estimate, ca maximale. Preţul final este cel stabilit prin proiectul tehnic, urmare a atribuirii licitaţiei şi cred că este un preţ sub ceea ce am prevăzut noi.”- a mai spus Cristian Florea.

“Ponderea echipamentelor și dotărilor din proiect este una semnificativă”

Trebuie menţionat că ponderea echipamentelor și dotărilor din proiect este una semnificativă raportat la valoarea totală a investiției. Vorbim de cabinele de vânzare bilete cu mobilier și calculatoare, de imprimante, de staţiile de încărcare dispozitive mobile, de routere acces point, de switch-uri de comunicație, de ecrane interactive, de camerele de supraveghere, de serverele pentru stocarea datelor, de softul licențiat pentru supraveghere şi de alte dotări care ţin de funcţionarea întregii infrastructuri. Sunt investiţii care ţin de îndeplinirea unor jaloane, având în vedere investiţia din fonduri europene. Vorbim de 99 de staţii de autobuz amplasate pe suprafaţa întregului oraş, iar fiecare staţie are specificul ei, cu particularităţile ei de locul în care au fost construite. Iar toate staţiile, deşi diferite din acest punct de vedere, au fost obligatoriu analizate în funcţie de o infrastructură unitară. Au fost specialişti în acest proiect, s-au întocmit studii topografice şi geotehnice pentru fiecare staţie, sunt cabluri de energie electrică şi la o sută de metri sub locaţie. În SF, cu tot ce presupune acesta, vorbim de preţuri estimate pentru un proiect complex.”- a mai adăugat managerul de SF, Cristian Florea. Întrebat totuşi cum se face că în alte oraşe, costurile pentru staţii de autobuze nu sunt atât de ridicate ca la noi, Cristian Florea a menţionat: “Trebuie văzut ce fel de dotări au presupus acele staţii, despre câte staţii este vorba, şi care a fost infrastructura necesară pentru amplasarea şi funcţionarea staţiilor de autobuz în acele oraşe.”- a încheiat Cristian Florea.

Cronologia costurilor stabilite prin Studiul de Fezabilitate la cele 99 de staţii de autobuz, întocmită şi făcută publică de Primăria Piteşti: 

EVOLUŢIE COST PER STAŢIE, înainte de licitaţie:

1. 17.000 de EURO

2. 37.000 de EURO

3. 46.595 de EURO

4. 46.000 de EURO

Informare Primăria Piteşti: 

  • Primarul Piteştiului, Cristian Gentea, a făcut publice în conferinţă de presă datele privind evoluţia costurilor la staţiile de autobuz

    2015 – încheierea contractului pentru întocmirea studiilor de teren (geotehnic și topografic), Studiul de fezabilitate, Analiza cost-beneficiu, Cererea de finanțare și Documentația pentru avize și acorduri pentru obiectivul „Stații de așteptare călători transport urban în zona municipiului Pitești”.

  • 2016 – aprobarea de către municipalitate a Studiului de fezabilitate și a Devizului general. Valoarea totală a devizului – 8.412.843,60 de lei, inclusiv TVA (99 de stații – 17.000 euro/stație). Raportul la Hotărâre este semnat de viceprimarul Cornel Constantin Ionică.â
  • 2018 – se solicită din nou aprobarea achiziționării serviciilor de elaborare a Documentației tehnico-economice și de scriere a Cererii de finanțare. Referatul este vizat viceprimarul Sorin Apostoliceanu și aprobat de domnul Laurențiu Zidaru pentru primarul Cornel Constantin Ionică. În Nota nr. 48520/12.10.2018, care a făcut parte din documentele achiziției, la punctul 3. Estimarea suportabilității investiției publice, punctul 3.1 Estimarea cheltuielilor pentru execuția obiectivului de investiții, luându-se în considerare, după caz, se face următoarea mențiune: „Conform Studiului de fezabilitate aprobat în Consiliul Local prin HCL nr. 166/28.04.2016, valoarea devizului general este de 8.412.843,60 lei inclusiv TVA, respectiv 1.878.831 euro, conform Devizului general al investiției”. După finalizarea achiziției, se semnează un nou contract de servicii de proiectare (nr. 51583/104/31.10.2018) care are ca obiect:
  • Faza I – Reactualizarea Studiului de fezabilitate;
  • Faza II – Întocmirea documentației pentru obținerea certificatului de urbanism, documentații pentru avize/acorduri solicitate ;
  • Faza III – Scrierea Cererii de finanțare pentru ideile de proiecte prevăzute în cererea de finanțare nr. 1.

Contractul este semnat de viceprimarul Sorin Apostoliceanu pentru primar. Proiectantul reactualizează Studiul de fezabilitate și Devizul general privind cheltuielile necesare realizării investiției, iar acestea sunt aprobate prin HCL nr. 460/20.12.2018. Raportul la Hotărâre este semnat de viceprimarul Sorin Apostoliceanu, valoarea totală a Devizului devenind, prin această hotărâre, 18.166.649,63 de lei, inclusiv TVA (37.000 de euro/stație) – creștere cu 116% față de cea aprobată anterior.   

  • 2019 – se actualizează din nou Devizul General prin HCL nr. 72/21.03.2019. Raportul la Hotărâre este semnat de viceprimarul Sorin Apostoliceanu, prin aceasta menținându-se valoarea majorată anterior cu 116%, respectiv cea de 18.166.649,63 de lei, inclusiv TVA (37.000 de euro/stație), modificările fiind doar între liniile de deviz pentru punerea în concordanță cu prevederile bugetului proiectului din programul MySMIS.
  • 2020 – se semnează de către primarul Cornel Constantin Ionică, contractul de finanțare nr. 5366/30.04.2020, valoarea stațiilor de autobuz fiind cea stabilită anterior, 18.166.649,63 de lei, inclusiv TVA (37.000 de euro/stație).
  • În perioada 21.03.2019 – 21.04.2021, nu s-a organizat nici o procedură de atribuire pentru execuția stațiilor de autobuz.
  • În data de 21.04.2021, se scoate pentru prima dată la licitație documentația pentru execuția acestora, pe soluția și pe valoarea aprobate anterior, respectiv valoarea de 18.166.649,63 de lei, inclusiv TVA. Noul primar, Cristian Gentea, a preluat și a scos la licitație o documentație și un deviz general aprobate prin HCL nr. 460/20.12.2018 și HCL nr. 72/21.03.2019 – prețurile și valorile fiind cele din 2018. Procedura de atribuire a fost anulată deoarece nu a fost depusă nici o ofertă conformă. Un singur operator economic a fost interesat de procedură, la vremea respectivă, însă nu a depus o ofertă conformă.

După anularea licitației, proiectantul a considerat că Devizul General trebuie actualizat cu evoluția indicilor de cost în construcții, prețurile fiind vechi de 3 ani, timp în care avusese loc pandemia Covid 19 și o creștere majoră a prețului la fier, beton și la alte materiale.

  • 2021 – după anularea primei licitații, se actualizează, din nou, Devizul General, ținându-se cont de evoluția indicilor de cost în construcții, actualizarea prețurilor dată de evoluția indicilor de cost în construcții – stabiliți de Institutul Național de Statistică, în conformitate cu reglementările legale în domeniu. Prin HCL nr. 312/26.08.2021 se aprobă Devizul General reactualizat aferent obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat – Stații de așteptare călători transport urban în zona Municipiului Pitești (99 de stații)”, valoarea devenind 23.064.512, 10 lei, inclusiv TVA (46.595 euro/stație).

Soluția de realizare a acestor stații nu s-a modificat. A rămas în continuare și a fost scoasă la licitație aceeași soluție care a fost desemnată de proiectant și de echipa care a lucrat la proiect, coordonată de viceprimarul Sorin Apostoliceanu, și care a fost aprobată de către Consiliul Local, la vremea respectivă, prin HCL nr. 460/20.12.2018 și HCL nr. 72/21.03.2019. Actualizarea devizului cu evoluția indicilor de cost în construcții a fost votată în unanimitate în Consiliul Local.

Aceasta este valoarea din care a fost scoasă la licitație a doua oară proiectarea și execuția stațiilor de autobuz și a fost semnat contractul cu ofertantul din Brașov, care a fost desemnat câștigător. La licitație au fost depuse 2 oferte. Noua valoare conținea, în plus față de cea aprobată în 2019, doar actualizarea prețurilor cu evoluția indicilor de cost în construcții – stabiliți de Institutul Național de Statistică, în conformitate cu reglementările legale în domeniu. Această instituție determină și diseminează, prin publicații statistice oficiale, inclusiv prin publicarea pe site-ul instituției, potrivit frecvenței de revizuire stabilite prin reglementările specifice naționale și europene în domeniu, noi ponderi ale materialelor de construcții – indici oficiali și folosiți de toți proiectanții din România în elaborarea proiectelor.

Aceeași firmă actualizează prețurile, fără alte costuri, de această dată.

  • 2021 – prin HCL nr. 435/09.11.2021, se modifică art.1 din HCL nr. 312/26.08.2021, în sensul că valoarea totală a Devizului General se micșorează și devine 22.940.578,93 de lei, inclusiv TVA (46.000 de euro/stație) – modificare votată în unanimitate în Consiliul Local. Valoarea devizului a fost diminuată prin această hotărâre, deoarece, având la bază informarea DG-POR privind autorizarea Cererii de Rambursare nr. 1, s-a constatat faptul că, la momentul elaborării cererii de finanțare, unele cheltuieli au fost încadrate în mod eronat în categoria și sub-categoria bugetară. Este vorba de Documentațiile pentru obținerea avizelor, autorizațiilor ce stau la baza obținerii Certificatului de urbanism și a documentației pentru obținerea avizului de gospodărire a apelor. (a transmis Primăria Piteşti în conferinţa de presă de săptămâna trecută)

Mai menţionăm că, în urma licitaţiei, preţul cu care a fost adjudecată construirea unei staţii de autobuz a fost de 41.000 de euro, cost mediu per staţie, care reiese din suma totală a proiectului licitat, respectiv 20.216.633,92 de lei inclusiv TVA. Licitaţia a fost adjudecată de firma C.S.V Infratech S.R.L. (Lider) – S.C. Europan Prod S.A. (Asociat).

Graţiela Bâzoi, material publicat în Săptămânalul Gherila- 01.07.2024

foto slider- staţie autobuz, cartier Trivale 

 

 

 

Write A Comment