Centrul Universitar Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica a găzduit prezentarea cu titlul „Back to University” realizată în cadrul programului de voluntariat al Comisiei Europene, destinat funcţionarilor europeni care doresc să împărtăşească studenților din propriile experienţe de muncă şi de viaţă.

Înapoi la facultate

Prezentarea a fost făcută de către Adrian Vasiliu, fost jurnalist piteștean și absolvent al Universității, actualmente monitor media la Comisia Europeană.

El a povestit elevilor despre cariera sa europeană, dar şi despre multiplele oportunităţi pe care Europa le oferă pentru tinerii din toate statele membre. Astfel, s-a discutat despre programul DiscoverEU, care permite la mii de tineri europeni care au 18 ani să călătorească, timp de o lună, gratuit, prin toată Europa.

De asemenea, studenții piteșteni au putut afla şi despre avantajele programului Erasmus+, destinat mai multor categorii de tineret.

O prezentare similară a avut loc și în cadrul Politehnicii București, în fața studenților francofoni ai acesteia, români și străini. Cu această ocazie, Adrian Vasiliu a discutat atât despre rolul celor mai importante instituții europene, cât și despre impactul deciziilor de la Bruxelles în viața fiecărui cetățean al UE.

În plus, studenții bucureșteni au putut dezbate și însemnătatea programului de voluntariat al Comisiei, intitulat Corpul European de Solidaritate, precum și oportunitățile de carieră în cadrul instituțiilor UE pe care absolvenții de învățământ superior le au la dispoziție.

G.B.

 

Comments are closed.