Deputata PSD, Simona Bucura Oprescu, a anunţat că tinerii absolvenţi şi studenţii au ocazia să ia parte la programul de perfecţionare în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Potrivit acesteia, tinerii selectați vor fi remunerați în cadrul programului de Internship care se va desfășura în perioada 18 aprilie – 17 iunie 2022.

“La Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului al cărei președinte sunt avem patru (4) posturi disponibile. Înscrierile se realizează online în perioada 21.02.2022 – 20.03.2022 pe site-ul Camerei Deputaților la adresa http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?id=1102. Pe 11.04.2022 va fi publicată lista candidaților admiși care pe 14.04.2022 vor semna contractele cu Parlamentul. În cadrul Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților, internii noștri vor învăța modul de lucru al comisiei, dar și elemente legislative de bază, precum Codul Administrativ.”- a transmis parlamentara PSD de Argeş.

 

Write A Comment