Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Piteşti anunţă apariţia numerelor 99-100 ale revistei „Aripi”, publicaţie consacrată a acestei unităţi de învăţământ prestigioase, prin prezentarea valorilor şi a creaţiilor. 

Potrivit conducerii Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, Piteşti, pentru acest număr festiv, 100, s-a dorit o revistă sub semnul excelenței, care să încununeze eforturile creatoare ale atâtor generații de elevi, coordonați de cadre didactice cu dăruire față de tradiția școlii  și față de estetic.


La mulți ani, revistei ,,Aripi”, la numărul 100!
Andrada-Nicoleta DIȚĂ
Clasa a VIII-a B (2018-2019)

Pornind de la tematica acestor numere: „Aripile creației eminesciene, arcade peste timp”- o metaforă a numelui școlii, a numelui revistei și al suplimentului acesteia, a legăturii dintre generații, a temelor și a motivelor literare ale lui Eminescu – revista noastră devine un modelator al sufletelor și al visurilor, „o eliberare a vocii creative a Școlii Mihai Eminescu”.- spune conducerea Şcolii Mihai Eminescu Piteşti, prin director Marian Haiducu.


Aripi peste timp
Maria-Teodora POPA
Clasa a VIII-a D (2019-2020)

            Aripi peste timp– această afirmație este dovedită de rubrica „Gânduri” în care membri ai colectivului de redacție, foști și actuali elevi ai școlii, mărturisesc profund și sincer ce a reprezentat și ce reprezintă „Aripi” pentru ei: o încurajare, un antrenament al imaginației, un mijloc creativ de exteriorizare, o viziune angelică ce dă libertate cuvântului, o zidire a talentului, o simfonie a cuvintelor.


Simfonia cuvintelor
Maria-Teodora POPA
Clasa a VIII-a D (2018-2019)

            În „Editorial”, eleva Alexandra-Florina Guță vorbește despre „Generația schimbării”, „vârful de lance” ce a deschis calea noilor schimbări din învățământ: clasa pregătitoare, schimbarea programei, apariția noilor manuale, examenul de Evaluare Națională. Cu sinceritate, aflăm despre frământările acestei generații și realizăm că avantajele ei sunt: deschiderea spre nou, curajul de a avea inițiativă și puterea de a se adapta.


Promoția 2021 a Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești

            „Invitatul revistei” dă curs unui dialog între elevul Emanuel Mazăre și doamna profesoară Renata Alexe, dialog ce ne duce în povestea revistei și a eroilor ei. Ne încărcăm cu pasiunea, cu devotamentul și cu profesionalismul puse în paginile acestei reviste, se arată în prezentarea revistei.


Prof. Renata ALEXE – Un simbol al existenței revistei Aripi

            Tot Emanuel Mazăre semnează „Jurnal de Balcaniadă” în rubrica „ Din viața școlii”. El este cel care a adus instituției de învățământ cel mai mare rezultat posibil la nivel de de olimpiadă internațională, medalia de aur la a XXV-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO2021) și care ne împărtășește experiențele sale și mulțumirile adresate antrenorului său, prof. dr. Marian Haiducu.


Emanuel Mazăre – Medalia de Aur la JBMO2021

            Forța creativă a celor mai mari și mai mici, izvorâtă din frumusețea din jurul lor și din trecerea nemiloasă a timpului, ce amprentează atât interiorul, cât și exteriorul naturii umane, o simțim în rubricile ,,Din creația celor mici” și „ Caligrafii on-line”.


Aripi la înălțime
Ioana-Alexandra ZĂVOIANU
Clasa a VI-a F (2020-2021)

            Legătura dintre generații este întărită și de rubrica „Gaudeamus” în care se identifică fiecare absolvent și fiecare cadru didactic al generației 2012-2021. Aici găsim regretul părăsirii școlii gimnaziale, dar și bucuria unui nou început.


Opriți timpul!
Andra-Gabriela DUȚULESCU
Clasa a VII-a B (2020-2021)

            Savoarea revistei este dată și de alte rubrici ce te îndrumă spre spiritual sau spre știință, dar și de minunatele desene și vignete realizate, în totalitate, de creatorii noștri.


Aripi peste timp
Ioana-Irina TACHE
Clasa a V-a G (2020-2021)

            Astfel, prin revista noastră, amintirile prind aripi, hrănindu-se din timp și învingându-l. Și nu ne vom opri aici!


Aripi 100
Ioana-Irina TACHE
Clasa a V-a G (2020-2021)
sursa- www.scoala11.eu

Write A Comment