Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș a marcat ieri cea de-a XXVII-a ediţie a Galei celor mai performante firme din Argeş. Evenimentul de ţinută, organizat şi în acest an la Complexul Star din Bascov, a reunit oameni de afaceri argeşeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice, precum Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Piteşti, Prefectura Argeş, Universitatea Piteşti, ISJ Argeş, ş.a., parlamentari, primari, oameni de presă.

George Caval şi prefectul Radu Perianu

La eveniment au mai participat președintele CCI România, Mihai Daraban, secretarul general Ovidiu Silaghi şi consilierul Șerban Mihăilescu, dar şi directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Muşat.

Preşedintele CCI România, Mihai Daraban

Topul Firmelor din Argeș 2022 a fost momentul în care am premiat pe reprezentanții mediului de afaceri și totodată o excelentă ocazie de a aduce împreună și de a crea conexiuni între oamenii de afaceri din Argeș”- a susţinut preşedintele CCI Argeş, George Caval.

George Caval şi preşedintele CJ Argeş, Ion Mînzînă

Noi, administrația județeană, am putea spune că ne calificăm, ca județ, în primele 10 din țară, că încercăm prin mijloacele de care dispunem să aducem cât mai multe investiții în județul Argeș. Suntem pe un onorat loc patru pentru sumele primite pe programul Anghel Saligny. Ne doi depinde dacă vom reuși să ducem proiectele la bun sfârșit. Este micul nostru aport, al administrației, pe care încercăm să îl aducem oamenilor de afaceri, pentru că le dăm șansa să intre într-o competiție prin care să își mărească capacitățile de producție pe care le au. Am auzit des sloganuri de tipul „noi, clasa politică susținem mediul de afaceri”. Declarativ, stăm bine, este concurs de susținere a mediului de afaceri. Cum îl susținem însă, vedem în fiecare zi și culpa comună este a întregii clase politice pentru că, de multe ori, de la declarații la fapte este cale lungă. Am avut și avem o relație foarte bună cu instituția Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș și meritul este în primul rând al domnului Caval care este un om devotat cetății, motiv pentru care i-am și conferit, din partea Consiliului Județean Argeș, o Diplomă de Excelență.”- a declarat Ion Mînzînă, preşedintele CJ Argeş. 

„Cred că a fost un an dificil pentru toți, generat de numeroasele crize – de politică internațională, energetice, economice, etc. – accentuate și prin lipsa de predictibilitate din partea furnizorilor, atât pentru administrația publică, cât și pentru companii. Sunt convins însă că aceste vremuri grele ne vor întări pe toți. La fel ca și antreprenorii, și noi am încercat să ne chivernisim banii. La nivelul conducerii CJ Argeș am făcut eforturi să obținem cât mai multe investiții din fonduri europene sau guvernamentale, iar aceste investiții vin și în sprijinul mediul de afaceri din Argeș. Pe de o parte, pentru că alături de administrațiile locale, încercăm să aducem infrastructura la un nivel european, astfel încât investitorii să beneficieze de toate facilitățile necesare pentru a devenit competitivi. Pe de altă parte, pentru că mare parte din proiectele derulate în județ sunt realizate de firme din Argeș, fie din postura de câștigători ai licitațiilor, fie ca subcontractori. Eu am convingerea că, în ciuda greutăților, vom reuși să răzbatem și să devenim mai puternici, mai eficienți și vom reuși să aducem, împreună, fiecare pe domeniul său de activitate. „- a susţinut Adrian Bughiu, vicepreşedinte CJ Argeş. 

Topul anual al firmelor este o radiografie realizată de Camera de Comerţ şi Industrie Argeş a celor mai performante companii din judeţ, pe baza rezultatelor financiare din anul anterior.

Write A Comment