„Este o poveste de viață împletită din muncă și credință felul în care măicuțele de la Agapia trudesc cu migală și har în atelierul de covoare. Sunt printre cele mai apreciate covoare lucrate manual din lume și o dovadă a spiritului creator cu care a fost dăruit de către Dumnezeu acest popor. Timpul a căpătat altă dimensiune și a încremenit între secole. În încăpere se aude doar pieptănul care așează firele. Maica Rahela privește fascinată războiul imens. Războiul de țesut. E între două vârste, iar în ochi i se vede căldură sufletească. Nu pare speriată că mai are două treimi dintr-un covor mai înalt decât ea. „Cu voia lui Dumnezeu, luna viitoare izbăvesc”.
În încăperea alăturată, maica Medeea plânge. Sunt lacrimi de bucurie! Într-un alt război decât cel de țesut, românilor din Ucraina li s-a recunoscut oficial limba. A citit știrea în ziarul tipărit pe hârtie de lângă uriașa mașină de țesut de la începutul secolului trecut.
