Astăzi, 26 iunie, la Mioveni a fost marcată Ziua Drapelului Național, printr-o serie de manifestări dedicate unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității și unității naționale.
Evenimentul a început la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde drapelul tricolor a fost binecuvântat în cadrul unui ceremonial religios oficiat de un sobor de preoți.
Cu acest prilej, au fost rostite și cuvântări despre semnificația istorică și simbolică a drapelului, subliniindu-se rolul său în păstrarea valorilor naționale și a demnității românești.
Ziua Drapelului Național, sărbătorită cu respect și solemnitate la Mioveni!
A urmat ceremonia oficială de arborare a Drapelului Național în fața Primăriei Orașului Mioveni, moment în care a fost intonat Imnul României.
Pe fațada principală a instituției a fost arborat un tricolor de mari dimensiuni, vizibil de la distanță, în semn de respect și prețuire pentru acest simbol național. 
Primăria Mioveni transmite că drapelul României rămâne un reper al identității și al demnității, iar cinstirea lui este o datorie de onoare.






Comments are closed.