2495 de români au semnat până astăzi. 19 octombrie, petiţiaDeputatul Aurel Bălășoiu trebuie să plece imediat din Parlamentul României!”, iniţiată de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintă a PNL Argeş şi senator de Timiş. Majoritatea semnatarilor provin din Bucureşti, Piteşti, Costeşti, Curtea de Argeş, Topoloveni, Cotmeana, Arad, Oradea şi Timişoara dintr-o listă de semnatari din 80 localităţi (comune şi oraşe) ale ţării.

Bălăşoiu este implicat într-un dosar deschis in rem, privind fapte de sex cu minor şi viol, după autosesizarea procurorilor urmare a scandalulu mediatic în care parlamentarul a apărut în poze, în pat cu un tânăr, şi după ce denunţătorul Cristi Călin a depus plângeri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Deputatul Aurel Bălăşoiu a fost audiat ca martor luni, 17 octombrie, de către procurorii Înaltei Curţi de Casaţii şi Justiţie. Nu există detalii până la această oră, dacă deputatul riscă o altă încadrare decât cea de martor. Potrivit legii care vizează imunitatea parlamentarilor, Aurel Bălăşoiu nu poate fi percheziţionat, reţinut sau arestat, fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, dar poate fi urmărit penal sau trimis în judecată.

Majoritarea semnatarilor petiţiei pentru demiterea lui Aurel Bălăşoiu motivează că acesta nu mai face cinste Parlamentului, atâta vreme cât este implicat într-un dosar de viol şi sex cu minor, cerând  să plece din funcţie. Românii fac apel la etică, moralitate, familia tradiţională. Există însă şi semnatari care se pare că nu au înţeles motivul real pentru care a fost iniţiată petiţia respectivă, unii spunând că nicio “femeie nu merită să fie tratată aşa”, “vreau să aduc justiţie acestei femei” etc. Alţii s-au alăturat demersului, spunând: “Semnez pentru Transfăgărășan plin de turişti”.

Iată câteva dintre comentariile prin care românii îşi motivează semnătura Petiţiei: Aurel Bălăşoiu trebuie să plece imediat din Parlamentul României

COMENTARII SEMNATARI

 

  • Nu face parte din familia tradiţională pe care a susţinut-o cu atâta tărie PSD -ul, organizând pentru asta chiar un referedum.” (Miu Marian – Rociu, Gliganu de Sus.)
  • Nu pot accepta ca o astfel de persoană să își continue munca, să compromită și să păteze imaginea și îndatoririle fiecărui deputat ce le are față de cetățenii României și legile ei. Prin această petiție îmi exprim în calitate de cetățean crezământul față de religie, patrie și națiune, precum și față de valoarea morală a acestora. Valori care din orice punct de vedere moral, nu se pot regăsi în persoana de față cercetată.
  • Pentru un astfel de individ, nici o zi în plus nu poate să contribuie la a schimba aceste aspecte imorale săvârșite, cu atât mai mult într-un loc în care astfel de valori, nu ar trebui să ajungă în a fi prezente, sau să reprezinte prin vot cetățenii României. Această situație poartă o gravitate imensă prin prezența acestui inculpat în Parlamentul României ca și Deputat. Astfel prin această semnătura pentru această inițiativă petițională, îmi exprim în clar crezământul valorilor în care fiecare cetățean al României este îndatorat să coexiste, în care trebuie să creadă și să le reprezinte necontenit în raport cu calitatea sa de cetățean al României. În privința acestui Deputat pe care îl doresc demis din funcția lui, răspunsul nu poate fi mai clar de atât. Astfel de valori imorale ar trebui pedepsite mult mai grav în opinia publică, însă ele nu atrag atenția noastră, spre cât de mare este gravitatea și răspunderea, celor care aduc astfel de indivizi să servească intereselor Românilor. M-aș fi așteptat la o luare de răspundere a PSD, în înlăturarea unui deputat adus în Guvernul României, având în vedere că ei l-au susținut pentru funcția sa de Deputat. Valorile pe care acești indivizi, în general, îndrăznesc să le calce și să le sfideze, în fața cetățenilor României, nu au cum să servească, decât pentru o altă lecție de imoralitate și degradare, căruia nici unui deputat nu îi este îngăduit să le manifeste. Cu atât mai mult într-o societate care are ca și țel și dorință, propârșirea unei națiuni indivizabile ca și integritate, onoare și valori morale, ca și crezământ. Întrucât nu își onorează demisia, din punctul meu de vedere, ar trebui să își piardă calitatea de cetățean al României, pentru a numai fi compatibil cu structurile de stat ale României” (Rareș Fărcaș- Satu-Mare)
  • Persoanele fără o conduită morală nu-i pot reprezenta pe cetățeni în Parlamentul României a cărui componență a fost decisă prin votul poporului însuși . Asemenea oameni sunt o ruşine pentru societate tocmai prin prisma funcției pe care o dețin călcând în picioare normele eticii” (Elena Delia Bontacchio- Călineşti)
  • Prădătorii sexuali nu sunt suficient de sever pedepsiți de justiție la noi în țară, iar copiii sunt cele mai vulnerabile victime ale lor. Societatea trebuie să conștientizeze această uriașă problemă și, dincolo de pedepsirea exemplară a celor dovediți vinovați, trebuie să facă mult mai mult pentru: specializarea polițiștilor, a procurorilor și judecătorilor în domeniul agresiunilor sexuale. În plus, legislatorii trebuie să admită faptul că orice act sexual cu un minor sub 16 ani este viol, neputând fi încadrat la act sexual consimțit”. Elvira-Adriana Neacșu – Craiova)
  • Nu poți fi implicat într-un dosar de viol ca membru al Parlamentului. O astfel de acuzație nu poate să planeze asupra unui demnitar public”. Florin Vasile Ioniță- Ploieşti)
  • Semnez pentru ca nu are ce căuta acolo. Dacă a fost exclus din partid, nu mai are ce căuta nici în Parlament”. (Răzvan Ion – Bucureşti)
  • Pentru ca nu are ce să caute un homosexual?? Dar înainte trebuie să vedem ce spune instanța”. (Mihai Dan- București)
  • A fi parlamentar presupune, teoretic, să reprezinți un model pentru cetățeni. Nu este cazul deputatului Bălășoiu!” (Alina Simona- Timisoara)
  • Este o ruşine pentru Parlamentul României într-o ţară profund creştină şi o societate ataşată la valorile tradiţionale”. (Bogdan Ioan-Rareş- Bucureşti)
  • Pentru un om educat cum ar trebui sa fie orice membru al Parlamentului României, actul de onoare, demisia, trebuie să fie primul pas, după orice infracţiune săvârşită cu voie sau fără de voie”. (Dorel Ardelean- Deva)
  • Dacă asemenea specimene continuă să activeze în Parlamentul României, acesta se DECREDIBILIZEAZĂ complet și nu mai am niciun resort să candidez pentru acesta la viitoarele alegeri”. (Ioniță Gheorghe- Râmnicu Vâlcea)
  • Să plece din Parlament acest persoanaj BĂLĂŞOIU câtă vreme are probleme de etică si morală la nivel PUBLIC! Când eşti persoană publică, trebuie să îţi asumi şi punct. Operează prezumţia de nevinovăţie, dar, până la lămurirea lucrurilor, SĂ PLECE!” (Lili Epure- Bucureşti)
  • Semnez această petiție pentru că sunt foarte revoltat de ceea ce am văzut și am citit în mass-media. Este de neimaginat ca o persoană care este în Guvernul României să facă aceste lucruri de neacceptat. Avem nevoie de oameni integri, oameni cu frică de Dumnezeu și oameni care să respecte lucrurile de bun simț de moralitate” (Constantin Zaharia, Mărăcineni)
  • Semnez pentru că nu avem nevoie de asemenea oameni în Parlamentul României. Trebuie să fie integru, exemplu. Mai ales că nu recunoaşte că este el nud. Se poate vedea foarte usor dacă pe spate are acele urme care se văd”. (Florica Oprea- Ploieşti)
  • Semnez pentru Transfăgărășan plin de turişti” (Floarea Hirică- Curtea de Argeș)
  • Nicio femeie nu merită să fie tratată aşa, iar ca om politic este inconştienţă să faci astfel de lucruri” (Vasilica Marcu- Călăraşi)
  • Nu este normal ca cineva urmărit penal, mai ales în scandaluri sexuale, să ocupe o asemenea poziţie”. (Viorel Gancea- Piteşti)
  • Semnez pentru ca Parlamentul trebuie să fie un templu al conștiinței și al corectitudinii!” (Anghel Sorin- Timişoara)
  • Violul este innaceptabil si ar trebui pedepsit cu închisoare pe viaţă sau chiar mutilare genitală. Vreau să aduc justiţie acestei femei ca să nu mai fie în poziţii înalte în ţara noastră astfel de netrebnici.” (Delia Nazare- Bucureşti)
  • Ar trebui stabilite niste legi clare , nu doar petiţii pentru cazuri izolate, care să vizeze toate domeniile de activitate, în special pentru cei plătiţi din bani publici! Vrei sa devii persoana publică, trebuie să ai integritate morală!” (Gheorghiţa Popa- Piteşti)

Write A Comment