Din cauza primarului Mihai Georgescu, prefectul Radu Perianu cheamă din nou în instanţă Consiliul Local Călineşti!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email
Prefectura Argeş a anunţat astăzi că a atacat în instanță Hotărârea prin care Consiliul Local Călinești făcea mai multe demersuri legate de o societate comercială din subordine.
“Este vorba despre societatea înființată ca să se ocupe de barul, de restaurantul și de vila ce au fost achiziționate din bani publici, tot printr-o hotărâre de Consiliul Local. Primarul a ignorat faptul că și această decizie este discutată în instanță la acest moment. Și că, într-o astfel de situație, până la soluționarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept. Nelegal, a cerut, și a și obținut, majorarea capitalul social al societății cu numerar, 140.200 de mii de lei și în natură, cu un imobil cu o suprafață de peste 300 mp. A aprobat un stat de funcții și salarii și a desemnat și om care să se ocupe de toate astea. Am transmis contestația către Tribunalul Argeș și așteptăm termen. Am solicitat anularea Hotărârii ca nelegală”a declarat astăzi prefectul judeţului, Radu Perianu. 
Dosarul despre care face vorbire prefectul a fost înregistrat ieri la Tribunalul Argeş. Decizia luată de Prefectură este de fapt un demers prin care primarului din Călineşti nu doar că i se atrage atenţia că nu poate, conform legii, să mai iniţieze proceduri care au legătură cu un litigiu aflat pe rolul instanţei (orice acţiune fiind suspendată de drept de la momentul deschiderii procesului), ci şi că acesta poate implica Consiliul Local într-un scandal fără precedent, existând riscul de a fi şi bun de plată şi pasibil de acuzaţii cu iz penal. 
Primarul Mihai Georgescu a continuat să iniţieze proiecte în Consiliu Local, în baza unei HCL anterioare, prin care Primăria a cumpărat bunuri (restaurant, discotecă, vilă, terenuri) aparţinând unui om de afaceri cu datorii chiar către administraţia din Călineşti, iar HCL a fost atacată la scurt timp de către Prefectură. În acest dosar, Tribunalul Argeş a şi emis o decizie, stabilind ca nelegală HCL-ul achiziţionării bunurilor mai sus menţionate.
Potrivit legislaţiei din contenciosul administrativ, în cazul în care entitatea (unitate administrativ teritorială, consiliu local etc) nu stopează activităţile aferente unei HCL atacate de Prefectură în instanţă, aceasta riscă să răspundă pe cale penală. Aceeaşi problemă a fost ridicată şi în binecunoscutul scandal cu Bulevardul Pardon, când primăriţa Elena Lasconi a fost nevoită (mai precis obligată prin lege) să oprească lucrările de construcţii, după ce Prefectura a deschis proces pentru anularea autorizaţiei de construcţie. 
„Cred că domnul primar (n.r. Mihai Georgescu)  funcționează după alte legi, nu după cele ale României!”– a mai declarat astăzi prefectul de Argeş, Radu Perianu. 
Detaliile despre problemele de la Călineşti, le puteţi reciti AICI. 
G.B.

Write A Comment