OMV Petrom ocupă peste 13 hectare de teren aparţinând Direcţiei Silvice Argeş, fără să se fi achitat de toate obligaţiile financiare, se arată în ultimul raport al Curţii de Conturi. Este vorba de verificări ample făcute de inspectori, din care au rezultat mai multe probleme la nivelul RNP Romsilva, inclusiv faptul că pentru sondele pe care le deţine pe terenurile forestiere, OMV ar fi trebuit să plătească mult mai mulţi bani, în afară de chirie.

Au fost încheiate antecontracte, fără avizele necesare la bază

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat că unele suprafețe de teren sunt ocupate fără ca beneficiarul să fi depus solicitări în acest sens, aşadar terenul respectiv a fost ocupat temporar fără să existe o aprobare emisă în condițiile legii. Astfel de situații au fost constatate la nivelul Direcției Silvice Argeș şi la alte trei Direcţii din ţară. În Argeş, conform Curţii de Conturi, suprafața totală de 13,41 ha este ocupată de SC OMV Petrom SA, fără să existe documente de aprobare a ocupării.

În lipsa avizelor necesare, Direcția Silvică Argeș și SC OMV Petrom SA au încheiat totuşi o serie de „antecontracte”. Inspectorii spun că din antecontractele respective nu rezultă raporturile juridice privind locațiunea, ci promisiuni de dare în locație care nu reprezintă un titlu pentru ocuparea terenului, aşa cum obligă legislaţia.

OMV Petrom ocupă 13 hectare de teren ale Direcţiei Silvice Argeş, fără să se achite de toate obligaţiile!

Conform raportului, pentru perioada 2021-2023, Direcţia Silvică Argeş a încasat de la OMV Petrom suma totală de 3.403.848,45 lei iar în anul 2024, suma de 1.457.917,19 lei, constând în plata chiriei, în baza unor aprobări neconforme cu legislaţia. Însă, în cazul unei ocupări temporare aprobate conform legii, OMV Petrom nu avea numai obligația plății chiriei, ci și constituirea unei garanții financiare, dar și alte plăţi, precum o contravaloare a pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice şi plăţi reprezentând cheltuieli de reinstalare a vegetației forestiere şi de întreținere a acesteia, plăţi reprezentând compensare a obiectivelor care se dezafectează, ca urmare a ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național.

Astfel, spune Curtea de Conturi, obligaţiile OMV Petrom nu se rezumă numai la chirie ci la mai multe responsabilităţi băneşti, ceea ce nu s-a întâmplat în situația verificată la Direcţia Silvică Argeş. În concluzie, arată inspectorii, SC OMV Petrom SA ocupă suprafața totală de 13,41 ha, fără a exista aprobări emise conform prevederilor legale.

Verificările au mai arătat şi că deşi Direcţia Silvică Argeş a solicitat SC OMV Petrom SA întocmirea și transmiterea documentelor legale ce se impun în vederea emiterii aprobării de ocupare temporară și i-a comunicat acestuia faptul că „în cazul netransmiterii celor solicitate, ne vom adresa instanței de judecată”, OMV Petrom nu s-a conformat, dar nici Direcţia Silvică Argeş nu a întreprins demersuri în instanță.

ARMAND CHIRILOIU: Dacă am fi deschis procese în instanţă s-ar fi blocat absolut tot, OMV nu s-ar mai fi achitat nici măcar de chirii pe timpul proceselor 

Legat de această situaţie, şeful Direcţiei Silvice Argeş, Armand Chiriloiu, ne-a declarat că nu a fost uşoară nici măcar încasarea chiriilor de la OMV Petrom, de aceea nu s-a mai pus şi problema deschiderii de procese pentru încasarea altor obligaţii. “OMV Petrom deţine câteva sute de sonde pe terenul Direcţiei Silvice Argeş, unele sunt închise, iar altele nu. Foarte multe sonde sunt extrem de vechi, de dinainte de Revoluţie. Problema este că, şi dacă nu aveam încheiate aceste antecontracte de care vorbeşte Curtea de Conturi, era foarte greu să încasăm până şi banii pentru chirie. Au fost necesare discuţii între noi şi reprezentanţii OMV, prin care s-au încheiat aceste înţelegeri, care au putut funcţiona până la urmă ca şi contracte. Noi am făcut nu ştiu câte demersuri pentru a încasa banii pentru chirie, iar în privinţa celorlalte obligaţii de care ar fi trebuit să se achite, vom vedea ce urmează de făcut în baza prevederilor noului cod silvic. Legislaţia este una ambiguă, iar dacă am fi deschis procese în instanţă pentru plata celorlalte obligaţii, garanţii, s-ar fi blocat absolut tot, OMV nu s-ar mai fi achitat nici măcar de chirii pe timpul proceselor. Vom vedea ce este de făcut de acum acolo. Nici noul cod silvic nu vine să clarifice anumite proceduri, pe alocuri îngreunând anumite demersuri.”- a declarat pentru Săptămânalul Gherila directorul general al Direcţiei Silvice Argeş, Armand Chiriloiu.

 

Comments are closed.