Cinci consilieri municipali au intrat astăzi oficial în PSD Pitești.
Este vorba despre Sorina-Marilena Coman și Dănuț Dinu care se alătură echipei PSD Pitești împreună cu viceprimarul Gelu Tofan și consilierii Ana Stan și Tiberiu Irimia care au anunțat trecerea de săptămâna trecută.
PSD ajunge, astfel, la 13 membri în Consiliu Local, asigurând stabilitate și continuarea proiectelor de dezvoltare a municipiului.
“Împreună am reușit să bifăm unele dintre cele mai mari investiții din istoria Piteștiului din ultimii 30 de ani. Mă bucur din tot sufletul că reușim să întărim această echipă, că reușim să avem un Consiliu Local puternic, caracterizat de dorința de a munci, de coeziune și bune intenții! Le doresc noilor colegi „Bun Venit!” și mulțumesc tuturor piteștenilor pentru încredere!”, a declarat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, președintele PSD Pitești.