Deputatul Drăghici, detalii noi despre maşini şi case de vacanţă

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Camera Deputaţilor a publicat noua declaraţie de avere a deputatului de Argeş, Mircea Drăghici, în prezent anchetat de DNA că s-ar fi folosit de fonduri publice pentru a-şi mări averea.

Potrivit declaraţiei completată în data de 14 iunie a.c., Drăghici spune că în acest an a vândut o maşină (anul trecut a vândut două autoturisme cu 15.000 euro şi 40.000 RON), în valoare de 238.082 lei către o persoană juridică, dar şi că soţia sa, Georgiana Drăghici, a primit înapoi un avans achitat în 2018, pentru o casă de vacanţă din Ilfov. Avansul restituit către Georgiana în acest an este de 150.000 de euro, spune deputatul. Social-democratul a mai declarat un al treilea împrumut, de 40.000 de euro, obţinut de la rude în anul 2018. Anul trecut declarase două împrumuturi, în valoare de 270.000 RON şi 60.000 Euro.

DECLARATIE 2018 MASINI SI CASA ILFOV:

DECLARATIE 2019 MASINI SI CASA ILFOV:

Averea familiei Drăghici este una impresionantă:

  1. Casă de vacanţă în Piteşti
  2. Casă de vacanţă în Curtea de Argeş
  3. Casă de locuit în Piteşti
  4. Apartament în Bucureşti
  5. Teren 3000 mp în Piteşti
  6. Teren 5000 mp în Arefu
  7. Terenuri (630 mp, 805 mp, 623 mp) în Curtea de Argeş
  8. Teren 17.000 mp în Oarja

Parlamentarul arată în declaraţie că mare parte din bunuri au fost obţinute de la bunicii materni, prin contracte de vânzare-cumpărare şi se află în proprietatea celor două fiice ale sale: Timeea şi Theea Drăghici.

Deputatul Mircea Drăghici a căpătat zilele trecute calitatea de incupat, fiind acuzat că, în calitate de trezorier al PSD, s-ar fi folosit de subventiile publice ale partidului pentru achiziţia unei vile şi a unui autoturism Mercedes.

Drăghici nu deţine în prezent un autoturism pe numele său, singura maşină aflată în posesia familiei aparţinând soţiei Georgiana.

Comunicatul DNA aici: Inculparea deputatului DRAGHICI

AICI: Avere  2019 MIRCEA DRAGHICI

Foto „Cronica Romana”

 

Write A Comment